Pe aici a trecut ISPA!

Pe aici a trecut ISPA!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* A rămas noroiul! * Excursie pe cele două străzi care, după o lună de lucrări ISPA, sunt gata *

Mocirlă, nămol până la glezne, bălţi cu apă stătută, gropi şi câte o piatră lunecoasă pe care să pui piciorul ca să-ţi faci vânt pentru un salt spre o altă palmă de loc relativ uscată. Uliţă de cătun amărât, drumeag de şantier, sau poate paradis pentru purceii dornici de o cocină ca la carte. Poţi să-i spui oricum, numai stradă de oraş nu.

Şi totuşi, harta zice că ne aflăm în Galaţi, e drept, nu în buricul târgului, ci mai la periferie, pe o stradă pe care ISPA şi-a făcut datoria şi a trecut falnic mai departe. Cel puţin, conform graficului săptămânal de lucrări, aici s-a terminat...

Ce? Asfaltul nu, pentru că încă n-a ajuns şi nu se ştie când şi dacă vă ajunge să binecuvânteze aceste meleaguri gălăţene. Terminaţi sunt nervii şoferilor şi ai trecătorilor siliţi să se vâre cu pneurile sau încălţările prin mizeria de pe strada Emil Racoviţă (foto 1 şi 2).

„Dacă asta înseamnă terminat…”

De o lună monitorizăm atent comunicatele de presă privind zonele în care se lucrează în Galaţi. În comparaţie cu graficul de săptămâna trecută, din agenda de lucrări pentru această săptămână, lipseau două străzi: Racoviţă din Fileşti şi Sulinei, din Centru.

Deducţia logică a fost că acolo s-au isprăvit lucrările ISPA. Străzi începute şi încă neterminate am văzut şi vedem zilnic, dar o stradă rezolvată de ISPA, nu, aşa că ne-am grăbit să le vizităm.

N-a fost uşor să găsim strada Emil Racoviţă din Fileşti. E de fapt o bucăţică de stradă între Pictor Isser şi Triajul feroviar, plasată mai degrabă în Micro 39 decât în Fileşti. Şoferul s-a uitat la noi cu privirea unui porumbel rănit când i-am spus să intre pe drumul desfundat plin de gropi şi noroaie. O placă mare de metal şi un munte de pământ camuflau lucrările intense la intersecţia dintre Racoviţă şi Nicolae Mantu.

„Da, am citit şi noi în ziar că s-au terminat lucrările ISPA pe strada noastră. Dacă asta înseamnă terminat… E adevărat că au tras ţevile şi au astupat gropile”, ne-au spus zâmbind ironic doi dintre locatarii străzii.

„Să ştiţi că aşa de rău arăta şi înainte, deci dacă spuneţi că potrivit legii trebuie să fie aduse la stadiul de dinainte de lucrări, atunci înseamnă că s-au ţinut de cuvânt. Asfalt n-au pus, dar dacă ziceţi că la anul se asfaltează…”

„Asfalt n-a fost niciodată pe aici. Au pus pietriş şi asfalt pe străzile din jur, unde au mai montat ţevi, dar degeaba au pus dacă intră pe ele cu maşini grele. E muncă în zadar”, spun cei doi bărbaţi din zonă.

Un puştiulică se luptă printre hârtoape cu un căruţ plin cu butuci tăiaţi de lemne. Izbuteşte să urce muntele de pământ cu el şi să treacă de bălţile capcane. Pe aici se putea filma „Rătăciţi în Panama” păcat că n-au ştiut turcii, că scuteau nişte bani cheltuiţi de-aiurea.

Bun, deci aşa arată o stradă pe care ISPA şi-a făcut datoria. Urcăm în maşină sub privirile crunte ale şoferului care pare gata să ne pună să ne descălţăm ca să nu-i facem mizerie. Hai mai departe, pe strada Sulinei.

O bucăţică de stradă

Strada Sulinei (foto 3), din Centru, i-aşa de mică încât abia-i încape numele pe hartă. Este undeva în apropierea străzii Portului.

Conform graficului Primăriei, aici s-au încheiat socotelile ISPA de două săptămâni. Asfaltul negricios marchează clar locul în care strada a fost „operată şi cusută” la loc. Pacientul se simte bine, în sensul că se poate circula în condiţii decente, fie cu maşina, fie pe jos.

În capătul străzii, muncitorii ISPA par să mediteze respectuoşi în faţa unor conducte care trebuie adăpostite sub pământ.  Niciun panou nu le condiţionează data finalizării lucrărilor, aşa că nu se dau în lături de la un moment de respiro.

Autorităţile n-au minţit, aşa arată două străzi pe care ISPA s-a isprăvit. Urmează restul. O să-mi spuneţi: cu o floare nu se face primăvară. Dar cu două?

A fost odată ca niciodată…

Lucrările ISPA durează de-o veşnicie? Vi se pare. Lucrările ISPA au demarat pe 15 mai 2008 pe strada Bucureştii Noi. Lucrările programului ISPA oraş, pe care în primăvara anului trecut primarul Dumitru Nicolae le vedea terminate în "trei sferturi de an", costă 42 milioane de euro, bani europeni şi cofinanţare locală.

Lucrările cuprind:

·    reabilitarea reţelei de distribuţie apă potabilă - 75 km,

·    reabilitarea conductelor de aducţiune şi cămine – 11 km,

·    reabilitarea reţelei de canalizare - 20 km,

·    extinderea reţelei de canalizare – 14 km.

Zeci de străzi

Lista lucrărilor ISPA care se vor efectua în această săptămână nu diferă prea mult de agenda de acum o lună.

Potrivit comunicatului de presă semnat de viceprimarul Nicuşor Ciumacenco în această săptămână se lucrează în aproape 30 de puncte ale oraşului, pe 28 de străzi.

De ieri, pe site-ul Primăriei şi Apă Canal se anunţă restrictionarea circulaţiei pe strada  9 Mai, pe tronsonul cuprins intre Staţia de Pompare Fileşti şi str. Silozului, pentru montarea a două conducte de apă potabilă. Termenul de  finalizare este 23 decembrie 2009.

Citit 1058 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.