Consiliul Local stabileşte dările la stat pentru 2010

Consiliul Local stabileşte dările la stat pentru 2010
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În această seară, aleşii locali vor decide asupra nivelului taxelor şi impozitelor locale pe care gălăţenii le vor plăti anul viitor. Propunerea primarului este ca taxele şi impozitele locale să fie majorate proporţional cu rata inflaţiei.

Însă aleşii locali vor avea de dezbătut şi alte aspecte legate de banii care ar putea fi încasaţi, în 2010, la visteria locală. Unul dintre subiectele asupra cărora aleşii ar putea discuta este legat de taxa pe care primarul Dumitru Nicolae ar vrea să o introducă pentru cei care au câini de companie pe care îi cresc în apartamente. 

Dar, la şedinţă, consilierii locali mai au şi alte propuneri asupra cărora trebuie să decidă dacă le votează sau nu. De pildă, înfiinţarea unor taxe speciale, de 50.000 de lei pe an, aplicabile patronilor „magazinelor de vise”.

Asta, pentru că „nu consider sănătoasă o astfel de dezvoltare pentru oraşul nostru. La întâlnirile pe care le-am avut cu cetăţenii am fost nevoit să le promit că o să încerc rezolvarea acestei situaţii. Cum cale legala de interzicere a lor în momentul acesta nu există, m-am gândit la o soluţie zic eu simplă: să le impunem un impozit mare pentru a se închide singure”.

Acelaşi consilier a mai propus instituirea unei taxe pentru fiecare staţie fixă de telefonie mobilă (de 5.000 de lei/an/staţie), dar şi o taxă specială pentru acele baruri sau restaurante care servesc băuturi alcoolice după ora 23.00.

Astfel, taxa ar urma să fie de 3.000 lei/oră/an, taxa urmând să se calculeze astfel: „dacă o locaţie are deschis două ore după termenul limită, va plăti o taxa de 2 x 3.000= 6.000 lei/an. Din aceste fonduri vrem să susţinem Poliţia Comunitară pentru a asigura ordinea şi liniştea în jurul acestor locaţii”.

Consilierul a propus şi reducerea cu 15 la sută a impozitelor pentru persoanele juridice, greu încercate de criză.

Citit 1033 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.