De ce-a ”secat” arteziana din Grădina Publică
Foto: Anca Melinte

De ce-a ”secat” arteziana din Grădina Publică
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

În condiţiile în care iluminatul public nu funcţionează aşa cum ar trebui, Grădina Publică a rămas, din păcate, şi fără singura sursă sigură de lumină după lăsarea serii: fântâna arteziană. Nu e o glumă, jocul de lumini colorate din interiorul bazinului fântânii reuşeşte să mai risipească din bezna în care se cufundă cel mai mare parc.

De aproximativ o săptămână, însă, fântâna pare că a secat, fapt pe care ni l-au semnalat cititorii ziarului şi care ni s-a confirmat luni dimineaţă, când am fost în parc.

După cum am aflat de la directorul SC Gospodărire Urbană, Bogdan Ardean, fântâna arteziană nu funcţionează pentru că s-a defectat o piesă componentă a unei pompe. Pentru a nu schimba pompa cu totul, autorităţile au reuşit să găsească un furnizor al piesei defecte şi, de îndată ce comanda va fi onorată, se va efectua reparaţia, iar fântâna va fi repusă în funcţiune.

Citit 4474 ori Ultima modificare Joi, 09 August 2018 00:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.