(!) de-a lungul şi de-a latul Vremelniciei mele,
am dat cu pietre-n Cântec, în Lună şi în Stele,
am azvârlit cu flăcări în Ruguri şi în Rugi...
şi am furat Cuvinte şi Lacrimi de pe Cruci (!)
(!) ce-i cu atâta Lună? – i-am zis (în gura mare)
iubitei mele – uite cum umblă pe Cărare
şi-şi târâie Bocancii, pândeşte, bate-n Geam
şi vrea să-i spun oleacă nişte Omar Khayyam (!)
(!) ce-i cu atâtea Triluri? ce-i cu atâtea Stele? –
îmi tulbură Iubirea, nu pot să dorm, de ele –
ce-i cu atâtea Lemne Crucite în Mister
când eu nu am Căldură...şi dârdâi în Chiler (?!)
(!) le dau la Foc...să ardă, să piară toate, toate –
ce Adevăr? ce Lacrimi? Minciuni! Eternitate?
nimic mai Fals! zvârl pietre-n Iubire şi în Geam –
văz Duhuri bune? rele? – nimic şi lut Khayyam (!)
