De ce pică atât de des curentul în Ţiglina. Opt avarii Electrica în trei luni

De ce pică atât de des curentul în Ţiglina. Opt avarii Electrica în trei luni
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Cele două Ţigline sunt cele mai afectate cartiere din municipiul Galaţi, din punct de vedere al numeroaselor pene de curent produse în ultimii ani.

Au fost probleme mari anii trecuţi, când oamenii sunau exasperaţi la redacţia "Vieţii libere" încercând să afle ce se întâmplă, de ce se opreşte atât de des curentul fără nicio explicaţie logică. Probleme au fost şi anul acesta, mai numeroase ca în alte zone ale oraşului. În ceea ce ne priveşte, noi nu putem decât să consemnăm nemulţumirile cetăţenilor şi să încercăm să obţinem răspunsul celor de la Electrica. Nu stă în puterea noastră să facem sau să decidem investiţiile în infrastructura electrică.

Cea mai recentă sesizare am primit-o marţi, 4 decembrie, de la managerul unei societăţi comerciale afectate de foarte desele întreruperi: "Vă propun să solicitaţi un punct de vedere al Electrica cu privire la penele de curent frecvente în zona Ţiglina I. S-a întâmplat săptămâna trecută, mai bine de o oră şi jumătate. S-a întâmplat ieri, mai bine de două ore şi cu alte probleme (tensiune mică la reţea), motiv pentru care s-au stricat echipamente, aparatură. Se întâmplă chiar acum, de mai bine de 40 de minute. Aria cu probleme este destul de mare (toţi operatorii economici din zona Pieţei Ţiglina I, strada Saturn până în strada Brăilei). Am solicitat explicaţii din partea Electrica, însă nu am primit niciun răspuns până la acest moment. Poate cu ajutorul dumneavoastră să aflăm şi noi care este problema cu adevărat, să ştim ce măsuri de protecţie să ne luăm (pentru aparatură, pentru căldură etc.)".

Şase avarii cauzate de... Dorel

Răspunsul Serviciului Comunicare și Relații Publice al SDEE Muntenia Nord, SDEE Galați, a venit chiar a doua zi, confirmând numărul mare al avariilor produse în zonă, dar şi faptul că investiţia privind înlocuirea cablurilor electrice de alimentare a posturilor de transformare din cartierul Țiglina I este în plină desfăşurare: "În perioada 1.09.2018 - 1.12.2018, în instalațiile de medie tensiune (LES 6 kV) ale Sucursalei de Distribuție a Energiei Electrice Galați au avut loc opt avarii, din care şase au fost cauzate de terți (datorate lucrărilor efectuate pentru săpătură stradală, respectiv, introducere magistrală fibră optică în subteran), ceea ce a condus la întreruperea alimentării cu energie electrică a consumatorilor din zonă. O altă cauză a întreruperilor în alimentarea cu energie electrică o reprezintă întreruperile programate, generate de lucrările edilitare desfășurate de Primăria Galați în cartierul Țiglina I - lucrările din zona Colegiului Mihail Kogălniceanu. Menționăm faptul că s-a intervenit în fiecare situație în timp util pentru realimentarea consumatorilor și momentan este în desfășurare o lucrare de investiții ce vizează înlocuirea cablurilor electrice de alimentare a posturilor de transformare din cartierul Țiglina I", se afirmă în răspunsul primit de "Viaţa liberă" de la Serviciul Comunicare și Relații Publice al SDEE Muntenia Nord.

Citit 4410 ori Ultima modificare Vineri, 07 Decembrie 2018 22:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.