Agent de campanie sub acoperire

Agent de campanie sub acoperire
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Sub pretextul unei chestiuni de organizare a partidului, Dan Voiculescu, liderul onorific al conservatorilor la nivel naţional, s-a aflat luni în oraşul nostru *

Vizita la Galaţi, considerat a fi oraşul cu cea mai puternică organizaţie din ţară, a fost un prilej pentru Dan Voiculescu să vorbească într-o conferinţă de presă atât despre cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, cât şi despre ambiţii politice şi planuri pe termen lung ale conservatorilor.

„Domnul Voiculescu a venit la Galaţi în programul domniei sale de a merge în judeţele din Moldova pentru a face o analiză împreună cu organizaţiile din fiecare judeţ, pentru a vedea care sunt problemele primarilor PC şi care este ajutorul pe care partidul îl poate oferi”.

„La nivelul Galaţiului a fost făcută o analiză împreună cu primarii, consilierii locali şi judeţeni şi s-au luat şi câteva măsuri”, a fost declaraţia cu care Eugen Durbacă, preşedintele PC Galaţi, a deschis conferinţa de presă organizată ieri.

Voiculescu a luat cuvântul şi a confirmat cele spuse de către liderul local, pentru ca nici două fraze mai târziu să alunece cu discurs cu tot în plină campanie electorală.

„Vizita mea nu are nici o legătură cu campania electorală, cu votul de duminică, pentru că noi considerăm că această campanie a fost adjudecată şi că Mircea Geoană va fi preşedintele României. Mă bazez pe un sondaj de aseară care arată că Geoană are 56 la sută şi Băsescu 44. Dar cel mai probabil o să apară rezultatele acestea astăzi sau mâine”, a susţinut Dan Voiculescu.

Acuzaţii electorale

Acesta a continuat cu un atac dur la adresa preşedintelui Traian Băsescu, spunând că a devenit imun la acuzele acestuia şi foarte tolerant „…pentru că el are o problemă patologică şi în general e bine ca faţă de oamenii cu probleme să fim înţelegători”, a declarat Voiculescu.

În legătură cu scrisoarea deschisă adresată preşedintelui, Dan Voiculescu a susţinut că nu se aşteaptă să primească primească un răspuns coerent, ci mai degrabă noi înjurături.

„Aşa cum îl ştiu eu pe domnul  Traian Băsescu, probabil că o să mă mai înjure o dată, de două ori, de trei ori. Un răspuns articulat, calificat nu cred că e capabil să-mi dea, mai ales că nu prea are ce să spună”.

Conservatorul a făcut în continuare şi aprecieri la activitatea politică a preşedintelui spunând că, acum, acesta strânge roadele acţiunilor din trecut şi că acesta este caracterul său şi că probabil, „oamenii normali la cap nu-l vor mai vota”.

Galaţi, vârf de lance conservatoare

În cadrul vizitei de ieri, liderul onorific al PC a vorbit şi despre un proces de întărire a partidului, care se va derula până în 2012 şi a nominalizat Galaţiul ca fiind oraşul pe care conservatorii îl vor cuceri.

„La Galaţi, vom fi pe primul loc. La nivel naţional, vom fi un partid de peste 10 la sută”, a enunţat Dan Voiculescu obiectivele pentru următorii ani, precizând că în anul 2012 PC va candida pe cont propriu la alegerile locale.

Citit 749 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.