Evaluaţi acest articol
(10 voturi)
8 comentarii

Una caldă, una rece pentru Primăria municipiului Galaţi, în ultima zi lucrătoare a anului 2018. În vreme ce licitaţia de 4,1 milioane de lei cu TVA, pentru modernizarea primului tronson al străzii Domnească, s-a finalizat cu succes, procedura de 10,2 milioane de lei pentru continuarea amenajărilor urbane pe strada Brăilei, între Potcoava de Aur şi Trei Star a fost anulată.

Asocierea Tancrad SRL – Lemacons SRL – Proiect SA – Btfarch Ro Company SRL tocmai şi-a adjudecat un nou contract, în valoare de peste 4,1 milioane de lei cu TVA, pentru modernizarea primului tronson al străzii Domnească, între Brăilei şi Gamulea (Avântului). Consorţiul, care execută lucrările în valoare de 13,1 milioane de lei cu TVA pentru amenajarea zonei centrale a oraşului, a câştigat şi contractul în valoare de 2,3 milioane de lei cu TVA, pentru reabilitarea Pasajului ”Dunărea”. Potrivit Primăriei Galaţi, lucrările, atât la pasaj cât şi pe Domnească, vor începe în primăvară.

Ce se va realiza

Pe primul segment al arterei Domnească „proiectul prevede, în principal, modernizarea şi reabilitarea trotuarelor cu pavaje executate din dale de piatră naturală (granit) pe placă de beton, înlocuirea mobilierului urban cu bănci din granit cu lamele din lemn şi coşuri de gunoi din granit, reabilitarea reţelelor electrice exterioare şi a iluminatului, amenajarea spaţiilor verzi şi dotarea cu sisteme de irigaţii automatizate, dar şi canalizaţii subterane”, precizează Primăria.

 Un succes şi o ratare

Aşa cum v-am mai informat, proiectul de modernizare a primului segment de Domnească este menit să continue amenajarea începută în zona centrală, între Potcoava de Aur – Piaţa Regală – limita blocurilor P. Din păcate, nu aceeaşi soartă fericită a avut-o licitaţia pentru continuarea acestei amenajării urbane de la Potcoava de Aur până pe strada Roşiori. Conform datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, licitaţia pentru „Amenajarea străzii Brăilei între strada Roşiori şi Potcoava de Aur” a fost anulată pe 27 decembrie, pe motiv că „au fost depuse numai oferte inacceptabile şi/sau neconforme”. Pentru contractul cu o valoare estimată de 10,2 milioane de lei, scos la licitaţie de Primăria municipiului Galaţi, fusese depus o singură ofertă, de către aceeaşi asociere - Lemacons SRL - Tancrad SRL - Proiect SA - Btfarch Ro Company SRL. Municipalitatea va fi nevoită să reia procedura în 2019.

Citit 6434 ori Ultima modificare Joi, 03 Ianuarie 2019 00:08

8 comentarii

  • postat de Tureltan Marți, 01 Ianuarie 2019 09:10 78.96.80.*** Link la comentariu
    3
    8

    Se poate, dar nu au niciun interes sa se implice. Mai e putin si li se termina mandatul, asa ca trebuie sa -si faca plinul. Care ins, in postura de Primar, ar da o hotarare de consiliu local sa ridice rablele nefolosite de ani buni? Care ins ar incerca sa demoleze gardurile de la parterul majoritatii blocurilor, fara sa nu fie ponegrit,desi toata estetica strazilor s-ar schimba? Care ins ajuns intr-un post platit bine, ar face ceva ptr. interesul general , daca poate sa-si primeasca salariul facandu-se ca face ceva si plimba hartiile. Este o intelegere colectiva sa simuleze activitatile , numai banii incasati ramane o realitate certa si pentru ca noi ii platim!

    Raportează
  • postat de Telu Luni, 31 Decembrie 2018 13:47 86.124.203.*** Link la comentariu
    3
    7

    Trageti tare pe zona centrala ; Cartierele marginase ,tin de Braila ,Sendreni, Filesti, Sat Costi si de Giurgiulesti

    Raportează
  • postat de Galatean Duminică, 30 Decembrie 2018 19:32 95.76.2.*** Link la comentariu
    4
    12

    Cei care vor parcari sub fereastra, pentru rable poluante, ar trebui sa stie, la putina lor minte, ca acest oras cu ale lui strazi, bulevarde, parcuri si locuri de agrement pentru batrani, tineri si copii, spatii de interes comunitar, altele decat cele strict proiectate pentru autoturisme, la momentul proiectarii si executiei constructiilor in intreg ansamblul orasului, nu s-a luat in calcul numarul mare de vehicule ce vor fi peste un anumit timp in posesia cetatenilor;

    Inca nu s-a inventat orasul cu spatii supraelastice, suprapus sau subteran!

    Nu la noi, in gandirea noastra de edili!

    In aceste conditii, cand unii viniti di la gheorloaia la combinat si pi santieri, la furat hiare si suruburi, chiar daca nu li trebuia, undi au schimbat caruta cu rabla di orasan, dihocatul de pe prispa, cu aruncatul gunoaielor de la etaj si pisti tot, grosi la obraz cu cei cari conduc orasul ista de doi lei, ca au drepturi, iaca ci si spun!

    Ca si-au cumparat cati trii-patru rabli ruginite si le-o aliniat in fata scarii si vada vecinii cat di avut sunt, o intrebat pi cineva, ba am voie daca nu si pot face parcari?!!

    Sigur, aici este si lipsa de viziune a administratei, care trebuia sa-si dea seama ca nu au posibilitate de parcari pe viitor, punand cetatenii in cunostinta de cauza!

    Acum, daca prostia a fost facuta, de ambele parti, situatia trebuie gandita la maniera: nu mai sunt spatii pentru parcari de niciun fel; mergem pe varianta externa a orasului asa cum seprocedeaza la Bucucuresti:

    constructie de parcari la intrare in oras, iar accesul in oras cu mijloace de transport in comun!

    Altfel, continuand la nesfarsit aceasta situatie o sa dam in balbaiala, ca de boala lui Calachi nu mai amintesc!

    Greu de crezut ca administratia orasului de acum se gandeste la o solutie, doar daca continua sa faca viata si mai grea cetatenilor sa-i faca sa paraseasca orasul, deja depopulat de vreo 50.000 de cetateni, dupa lovitura de stat din 89!

    Exista deja balbaiala locurilor de veci, cimitire ocupate real doar pe jumatate, nereusind o gestiune reala, sa refaca spatiile nefolosite de decenii!

    Si vorbim de parcari?

    Raportează
  • postat de sor Sâmbătă, 29 Decembrie 2018 17:24 86.124.206.*** Link la comentariu
    0
    10

    Dar in zona artezienei cine repara , au scos pavelele si este pietris

    Raportează
  • postat de Horia Sâmbătă, 29 Decembrie 2018 15:10 86.124.205.*** Link la comentariu
    1
    23

    Obiectivul "Amenajare artera de legatura intre Bd. Dunarea si Bd. Marii Uniri", cu nr. de contract 47094/13.04.2016, constructor SC LEMACONS SRL Galati si termen de executie 4 luni, care este si astazi 29 decembrie 2018 in stadiul de panou publicitar se va mai realiza odata sau asteptam sa se scurga perioada de gratie si terenul din curtea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră sa se intoarca in domeniul public al statului şi in administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. De la vorbe si pana la fapte este o cale foarte lunga, sau poate se astepta niscaiva alegeri locale ???????

    Raportează
  • postat de Turelta Sâmbătă, 29 Decembrie 2018 13:43 78.96.80.*** Link la comentariu
    1
    17

    Nu pot sa nu fiu de acord cu Nicolae care insista la fel cu majoritatea galatenilor sa se construiasca parcari, ptr . eliberarea trotuarelor, ptr a asigura minim de comfort ptr. detinatorii de automobile jefuiiti sistematic de administratia locala si mai intai, de statul roman. Pai acest primar , daca ar circula cu propriul lui autoturism si nu ar avea locul asigurat de parcare la Primarie, s-ar descurca atat de usor sa ajunga la serviciu? In parcarea de la vechea Primarie nu intra nimeni, de ce alt statut? In primul si in primul rand trebuie parcari si nu lucrari cu dedicatie , realizarea unor mofturi ale alesilor. Populatia v=a ales sa-i faceti viate traibila si nu un chin ca nu gaseti unde sa lasi masina, ca n-ai pe unde circula pe trotuar, ca trebuie sa fugi sa prinzi verde la semafor, ca esti intors de la ghiseele Primariei de zeci de ori , deoarece a uitat sa-ti mentioneze un act sau si mai nasol ca pe afisele lor nu este trecut un act. Asta este realitatea, a devenit un chin sa iesi din casa. Daca nu dai intr-un rahat de caine, te infunzi intr-o baltoaca, daca scapi si de asta , trebuie sa orbecaiesti prin ganguri, caci trotuarele sunt ocupate. Asta e blestemul biblic ,,nu mai iesim odata la lumina..

    Raportează
  • postat de nicolae Sâmbătă, 29 Decembrie 2018 10:57 89.137.230.*** Link la comentariu
    2
    17

    Este foarte bine ca se reabiliteaza orasul,dar constat cu parere de rau ca nu se face nimic,sau se face foarte putin pentru crearea de noi locuri de parcare,in conditiile in care numarul autoturismelor creste vertiginos,iar gasirea unui astfel de loc ,indiferent unde si cand,constituie o adevarata aventura.

    Raportează
  • postat de ion fusaru Sâmbătă, 29 Decembrie 2018 06:06 95.76.1.*** Link la comentariu
    1
    15

    Reabilitarea zonei STR Otelarilor a fost un succes,dar,cu toate ca noi,limitrofii parcarii intre Bl K si Magnus ,am atras atentia comisiei care urmarea lucraREA,REASFALTAREA LA IESIREA DIN PARCARE S-A efectuat a treia oara dar cu acelas rezultAT(apa stagneaza ,oamenii trec prin apa de 15 cm pentru a ajunge pe trotuarul celalat)Este acest lucru ceva ce depaseste tehnica actuala,sau este o lipsa de interes in receptionarea lucrarii de catre serviciul competent(IN)din Primarie?????!!!!!!Acelas lucru se petrece si mai jos in dreptul Rafhaisen Bank.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.