Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
6 comentarii

La aproape o lună de la pornirea celor 24 de microcentrale de cartier noi, în care Primăria a investit peste 2,6 milioane de lei (fără TVA), gălăţenii arondaţi la acestea încă nu ştiu cât vor plăti pentru căldura pe care o primesc în apartamente. Tot ceea ce se ştie la această oră este un preţ "de principiu", aprobat, în decembrie 2018, de Consiliul Local şi care poate fi ajustat, în plus sau în minus, în funcţie de avizul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

În municipiul Galaţi, facturarea energiei termice furnizate populaţiei a înregistrat o premieră. După ştiinţa noastră, este pentru prima dată când consumatorii beneficiază de un serviciu al cărui preţ le este încă necunoscut. Nici la această oră, locatarii din aproximativ 6.000 de apartamente - consumatorii energiei termice furnizate de Calorgal - nu ştiu preţul gigacaloriei şi, în consecinţă, nici câţi bani vor scoate din buzunare pentru a o achita. Deocamdată, este sigur doar tariful de principiu aprobat în şedinţa Consiliului Local din 19 decembrie, pentru producerea și distribuția energiei termice, pe bază de gaze naturale, în municipiul Galați, tarif propus de Calorgal la 395,4852 lei/Gcal şi aprobat de consilierii locali.

Acesta nu este însă preţul care trebuie plătit de consumatorul final! Acest tarif de principiu trebuie să fie supus avizării de către ANRE, instituţie care, în urma verificărilor pe care le va face, poate să-l menţină la acelaşi nivel, să-l micşoreze sau chiar să-l mărească. Nici preţul avizat de ANRE nu va fi cel final pentru populaţie! Cu el se va ajunge din nou în Consiliul Local, iar primarul Ionuţ Pucheanu a anunţat că se vor acorda subvenţii de la bugetul local, astfel încât cetăţenii să nu plătească mai mult pe gigacalorie decât au făcut-o anul trecut.

"Ceea ce vă este supus votului dumneavoastră este o propunere de preţ care urmează a fi înaintată ANRE. Aceasta va face verificările ce se impun, va veni sau nu cu ajustări de preţ, în sus sau în jos, în funcţie de normativele pe care le au. Ulterior vom veni cu un preţ «fair» (corect - n.red.), de la care se vor acorda şi nişte subvenţii. Nu va rămâne preţul de 395, cât este în momentul de faţă. Cetăţenii nu vor plăti, din punctul meu de vedere, cu nimic mai mult decât ceea ce au plătit în iernile trecute, la valoarea gigacaloriei de anul trecut. Aşa că acum nu votaţi preţul în relaţia Calorgal - client", a spus primarul Ionuţ Pucheanu în şedinţa CL din 19 decembrie, atunci când tariful de principiu de 395,4852 lei/Gcal a fost aprobat, cu 17 voturi "pentru" şi 7 abţineri.

Documentaţia tarifului, depusă la ANRE pe 3 ianuarie

Conform directorului general al Calorgal, Marian Alexandru, "documentaţia spre avizare a fost depusă la ANRE pe 3 ianuarie. Aşteptăm decizia lor". L-am întrebat cât poate dura până se va şti preţul aprobat. "Trăim în România. Nu ştim cât va dura până primim un răspuns".

Referitor la tariful de principiu de 395,4852 lei/Gcal, "fiind o activitate nouă, care nu are termen de comparaţie, Calorgal a fundamentat un preţ de producere, distribuţie şi transport pentru energia termică, pe baza unor cheltuieli estimate, înglobând toate consumurile generate de realizarea producţiei previzionate şi de distribuţia acesteia, urmând a fi ajustat după o perioadă de aplicare de minimum 3 luni, ca urmare analizei ce se va efectua la expirarea acestei perioade", se afirmă în memoriul economic înaintat de Calorgal Consiliului Local.

De menţionat, Calorgal a luat în calcul, la fundamentarea acestui tarif, un procent de 10 la sută pentru pierderile prin reţelele de distribuţie deja existente. Procent surprinzător de mic, în condiţiile în care, de exemplu, în octombrie 2017, pierderile tehnologice aprobate de Consiliul Local se ridicau la 37,4 la sută, reprezentând diferenţa dintre energia termică furnizată şi cea consumată efectiv.

Citit 2326 ori Ultima modificare Vineri, 18 Ianuarie 2019 00:31

6 comentarii

  • postat de Mae Putin Joi, 10 Ianuarie 2019 14:11 89.136.231.*** Link la comentariu
    2
    5

    Inca un pic si scapa lumea de aceste jigodii psd -alde . Acest sistem cu centrale de cartier sunt facute ca o nomenclatura cuibarita in Calorgal sa suga bani de la galateni . Pe perioada mandatului psd . Cine plateste factura ? Tot galatenii cinstiti ca borfasii aciuati prn G-uri si micro 40 nu vor plati in veci . Atat pot ifractorii rosii , sa fure si sa minta . Puscarie scrie pe fruntea lor .

    Raportează
  • postat de Hotia si prostia Joi, 10 Ianuarie 2019 09:33 86.121.78.*** Link la comentariu
    2
    23

    Calorgal, adica APATERM este aceeasi Marie cu alta palarie. Domnilor, am locuit in Mazepa 2, intr-un ap. de 2 camere, ani de zile, plateam numai caldura 5-600 lei/luna de iarna, intretinerea ajungea per total 7-800 cu gaze, apa si alte cheltuieli adm. Caloriferele nu erau calde. Exista un administrator cel putin tampit iar presedintele asisderea, care, chipurile aveau in subordine inca alte sapte blocuri, toata lumea era nemultumita dar nimeni nu-i schimba. Era un calvar in lunile de iarna, nu iti dadea nimeni nici cea mai logica explicatie, toti acesti imbecili reprezentanti ai asociatiilor de loc precum si cei de la apaterm, ca sa fie acoperiti in marsavia lor, spuneau ca de vina sunt hotii care au furat din subsoluri gigcalorimetrele. Cei care au pus repartitoare pe calorifere erau si ei la fel de idioti ca si cei enumerati mai sus. Hotie si prostie. Intre timp am plecat din orasul rosu si ma bucur nespus ca am facut acest pas. Romanii nu vor, nu stiu sa-si apere drepturile, sunt indolenti si raman cativa sa se lupte cu morile de vant, totul in zadar.

    Raportează
  • postat de Iancu Jianul Joi, 10 Ianuarie 2019 09:20 5.13.139.*** Link la comentariu
    1
    16

    Noaptea mintii... montez oamenilor microcentrale de cartier... ( lucru ce trebuia facut de acum 20 DE ANI impreuna cu schimbarea completa a tevilor de caldura si ACM) apoi nu le zic cat costa la finalul sezonului de iarna!
    Pai stai... intai imi spui pretul, apoi eu iti dau voie sa le montezi sau nu... doar le montezi din banii populatiei nu de la mamicasa de acasa... Romania un prafum infect de colonie... mai nou... de puscarie institutionalizata la negru, ca albi is in Africa!

    Raportează
  • postat de HAHAHA Joi, 10 Ianuarie 2019 08:32 194.105.20.*** Link la comentariu
    2
    17

    Aceeasi Marie cu o palarie noua ! Tot se subventioneaza 6000 de familii de catre restul de 100 000 ! Primaria de ce nu subventioneaza si pe cei cu centrale proprii (in functie de cat gaz consuma fiecare ) ???

    Raportează
  • postat de Ionut Caldut Joi, 10 Ianuarie 2019 07:48 5.13.246.*** Link la comentariu
    0
    16

    Unde ai mai vazut ca sa te duci sa cumperi un produs, sa te apuci sa consumi din el si apoi sa vina vanzatorul si sa iti spuna pretul? Nu iti convine? Ia-ti nene caldura inapoi ca nu imi convine pretul ! Am o luna timp sa ti-o returnez inapoi, caci nu mi-a convenit: ca era piperata!

    Raportează
  • postat de Vlad Tepes Joi, 10 Ianuarie 2019 00:38 86.124.205.*** Link la comentariu
    0
    23

    DEMISIA

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.