Licitaţia pentru restaurarea primei zone istorice din Galaţi, anulată
Foto: Anca Melinte

Licitaţia pentru restaurarea primei zone istorice din Galaţi, anulată
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Lansată în septembrie anul trecut, licitaţia organizată de Primăria municipiului Galaţi pentru reabilitarea primei zone istorice din oraş - imobilul din strada Domnească nr. 58 - a eşuat, iar municipalitatea va fi nevoită să reia toată procedura.

Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, contractul în valoare de peste 7 milioane de lei cu TVA - 1,5 milioane de euro - pentru lucrările de "Reabilitare zonă istorică municipiul Galaţi - Reabilitare imobil strada Domnească nr. 58" nu a putut fi atribuit. Singura ofertă a fost depusă de asocierea Research Consorzio Stabile S.C. A.R.L. - SC Icoge Mapico SRL, însă a fost considerată inaceptabilă. Municipalitatea va fi nevoită să scoată din nou contractul de lucrări la licitaţie.

Până la finele lunii martie 2020, edificiul care a găzduit cândva Pârcălăbia şi apoi Prefectura judeţului Covurlui, iar apoi, până la naţionalizare, s-a aflat în proprietatea fiului premierului Bulgariei din perioada primului Război Balcanic, va trebui să devină primul monument istoric din Galaţi reabilitat cu bani europeni şi transformat în muzeu. Pentru acest lucru, Primăria a semnat deja un contract de finanţare europeană menit să redea strălucirea clădirii care datează din 1872.

Citit 2946 ori Ultima modificare Luni, 11 Martie 2019 19:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.