Aleşii locali au votat facilităţile privind abonamentele Transurb
Foto: Iulia Kelt

Aleşii locali au votat facilităţile privind abonamentele Transurb
Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

De luni, 1 aprilie, intră în vigoare noile facilităţi în transportul public local de persoane, pe care aleşii locali le-au decis ieri, în şedinţă ordinară.

Astfel, persoanele fără venituri cu vârsta peste 65 de ani şi pensionarii care cumulează venituri din pensie de până la 2.080 lei brut/lună, elevii din învățământul obligatoriu, profesional şi liceal acreditat/autorizat, din municipiul Galați, studenţii înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, din municipiul Galați, dar şi şomerii indemnizaţi şi neindemnizaţi vor plăti doar doi la sută din preţul unui abonament pe o linie.

Pensionarii care cumulează venituri din pensie cuprinse între 2.081 şi 3.500lei brut/lună, vor plăti jumătate din preţul unui abonament pe o linie, iar pensionarii care cumulează venituri din pensie peste 3.500 lei brut/lună vor beneficia de abonament pe o linie cu preţul redus cu 25 la sută.

Persoanele care încasează salariul minim pe economie de 2.080 lei brut/lună îşi vor putea cumpăra abonament pe o linie cu preţul redus cu 75 la sută.

Gratuitatea abonamentului pe o linie este prevăzută doar pentru pensionarii de invaliditate care nu beneficiază de facilitățile prevăzute de Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare și de HCL nr.126/2007 privind aprobarea modalității de acordare a gratuității precum și cuantumul acesteia pe mijloacele de transport în comun pentru persoanele cu handicap accentuat și grav, însoțitorii, asistenții personali și asistenții personali profesioniști ai acestora.

Dispute

Noutatea acestui set de facilităţi o constituie şomerii neindemnizaţi, categorie de persoană propusă prin amendament de viceprimarul PSD Sorin Enache.

Consilierul local PNL Onuţ Atanasiu a cerut ca elevilor să li se asigure transport gratuit de la şcoală acasă, pe mai multe linii, dacă este cazul.

Viceprimarul Enache a răspuns că elevii trebuie susţinuţi, însă pentru a avea informaţii exacte privind numărul lor şi nevoile pe care le au a propus ca facilitatea să fie discutată peste o lună sau două, când în Galaţi va fi implementat sistemul de e-ticketing, când vor fi disponibile biletele orare.

Onuţ Atanasiu a insistat ca măcar de la 1 septembrie elevii să beneficieze de transport gratuit, dacă nu li se pot asigura autobuze speciale aşa cum se întâmplă în alte oraşe.

Revenirea la realitate

Probabil că discuţia privind facilităţile s-ar fi prelungit dacă Radu Cosca, consilier ALDE, nu ar fi intervenit: „Mi-aş dori ca, atunci când votăm bugetul societăţii Transurb, să venim şi cu amendamentele corespunzătoare proporţional cu  facilităţile pe care le dăm. Că iar o să ne trezim în situaţia în care unii colegi reclamă că Transurb este în faliment, Transurb este aşa cum este. Să ne gândim la parcul de maşini pe care îl are, la facilităţile pe care le acordăm, şi după aceea la bugetul pe care trebuie să-l aprobăm pentru a exista această societate”.

Citit 8372 ori Ultima modificare Luni, 01 Aprilie 2019 01:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.