Apaterm a scăpat de faliment

Apaterm a scăpat de faliment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Dacă planul de reorganizare a societăţii Apaterm va primi şi girul instanţei, asociaţiile de proprietari şi gălăţenii, în mod individual, vor avea posibilitatea să scape de penalităţi achitându-şi factura la zi şi, eşalonat, datoria de bază * Electrocentrale a fost împotriva planului de reorganizare, dar votul său negativ nu a fost suficient * Conducerea societăţii Apaterm s-a aflat, ieri, faţă în faţă cu creditorii şi a aşteptat votul pe planul său de reorganizare. Adunarea, la care presa nu a avut acces pentru că se discutau „secrete comerciale”, a avut loc la Sala Auditorium a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii. La şedinţă au participat şi trei dintre consilierii locali liberali, Mihai Manoliu, Marius Stan şi Mircea Cristea. După aproape o oră de discuţii, administratorul special al Apaterm, Adriana Stratulat, şi cei doi parteneri ai RomInsolv, administratorul judiciar al societăţii, Florian Mateiţă şi Mircea Deaconu, au anunţat bucuroşi că planul de reorganizare a fost votat. Din cele cinci categorii de creditori, trei au votat în favoarea planului de reorganizare, iar două s-au opus. Dacă situaţia votului era alta, Apaterm intra în faliment.

„Începe greul”

„Dacă e să ne gândim în perspectivă, pentru Apaterm acum începe cu adevărat greul, pentru că e într-o situaţie nouă, urmează iarna, iar populaţia aşteaptă mult de la noi. Am scăpat de faliment pe termen scurt, însemnând iarna aceasta şi perioada următoare, de trei ani... Foarte important este modul în care populaţia este solidară cu noi şi va înţelege că fluxul de numerar este vital într-un plan de reorganizare. Imediat ce planul va fi confirmat de către judecătorul sindic, vom face public mecanismul prin care se şterg penalităţile populaţiei”, ne-a declarat Florian Mateiţă, reprezentantul RomInsolv.

Pierde Electrocentrale 340 de milioane de lei?

Electrocentrale, majoritar în cadrul categoriei creditorilor chirografari (negarantaţi) speciali, a votat împotriva planului de reorganizare, dar votul negativ nu a putut influenţa rezultatul final. Conducerea Apaterm a explicat că, în urma votului pe plan, anumiţi creditori, printre care şi Electrocentrale, nu vor mai încasa nimic din sumele acumulate. „Nu se mai plăteşte nimic, niciodată. Prin efectul legii, aceste categorii de creanţe sunt practic şterse din contabilitatea noastră ca fiind datorii. Este vorba de categoria de creanţe chirografare, în valoare de 346 milioane de lei, din care aproximativ 340 milioane de lei erau creanţa Electrocentrale. Considerăm că este soluţia cea mai bună şi că poate fi o pistă de relansare dacă vom reuşi să plătim fluent la zi facturile pe care ni le va da Electrocentrale”, ne-a explicat Florian Mateiţă.

De cealaltă parte, preşedintele Consiliului de Administraţie al Electrocentrale, Iulian Aramă, pe care l-am contactat telefonic, contestă votul de ieri, considerându-l incorect şi susţine că, potrivit planului de reorganizare, datoria Apaterm faţă de Electrocentrale se va plăti după trei ani.

Administratorul special al societăţii Apaterm, Adriana Stratulat, a subliniat că, după deschiderea procedurii de reorganizare, în iunie, toate facturile pe care Electrocentrale le-a emis către Apaterm au fost plătite. Ba s-a plătit şi în avans în fiecare trimestru. Societatea edilitară va avea însă de plătit datoriile faţă de bugetul de stat, bugetul local şi salariaţi, de aproximativ 25 de milioane de lei.

Dacă pe 11 octombrie judecătorul sindic va admite planul de reorganizare şi dacă hotărârea va rămâne definitivă şi irevocabilă, Apaterm va demara efectiv reorganizarea. În cadrul acestui proces, asociaţiile de proprietari şi proprietarii vor avea posibilitatea să scape de penalităţi achitând facturile curente şi datoria de bază în mod eşalonat.

Foto: Sorin Pană

Citit 1359 ori Ultima modificare Sâmbătă, 08 Octombrie 2011 10:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.