Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Întruniţi în şedinţă extraordinară, consilierii locali au aprobat modul în care s-au cheltuit banii Galaţiului în primul trimestru al anului 2019. Conform documentelor, nu mai puţin de 132,7 milioane de lei s-au cheltuit pentru funcţionarea oraşului în condiţiile în care, anul trecut, până la 31 martie au fost suficiente 123,7 milioane de lei. Creşterea substanţială este justificată de faptul că plata salariilor asistenţilor persoanelor cu handicap a căzut în sarcina bugetului local.

Pentru dezvoltarea oraşului s-au cheltuit doar 4,1 milioane de lei. „Plăţile pentru investiţii au fost în sumă atât de mică deoarece lucrările în perioada de iarnă au fost puţine şi nu a fost aprobat bugetul de stat. Nu s-au înregistrat plăţi restante”, precizează autorităţile.

În ceea ce priveşte bugetul creditelor interne şi externe pentru anul 2019 acesta se ridică la 45,9 milioane de lei reprezentând finanţări rambursabile contractate la CEC Bank şi de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Tragerile efective din credite au fost de doar 2,9 milioane de lei, de la CEC Bank, pentru realizarea obiectivelor de investiţii.

Citit 1562 ori Ultima modificare Luni, 27 Mai 2019 00:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.