Primăria, amendată pentru tăierea copacilor din Parcul Eminescu
Foto: Anca Melinte

Primăria, amendată pentru tăierea copacilor din Parcul Eminescu
Evaluaţi acest articol
(27 voturi)

Pentru tăierea a nouă arbori din Parcul Eminescu, printre care unul vechi de o sută de ani, Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Galaţi a sancţionat Primăria municipiului Galaţi cu o amendă de 50.000 de lei.

În orice oraş din lumea civilizată, un arbore de o sută de ani, al cărui trunchi depăşea o sută de centimetri în diametru, ar fi fost protejat, iar autorităţile ar fi făcut tot posibilul pentru a-l ţine cât mai mult în viaţă. Nu şi în Galaţi, din păcate, unde un plop negru care împlinise o sută de ani a căzut, la comanda Primăriei Galaţi, sub drujba SC Gospodărire Urbană! La fel ca alţi opt arbori pe care, iniţial, municipalitatea îi declarase oficial drept "sănătoşi". Paradoxal, potrivit unui document public pe internet, municipalităţii i se punea în vedere să acorde "o atenţie deosebită celor câteva specii protejate prin lege aflate în Parcul Eminescu", fiind nominalizat un "Populus Nigra - care a împlinit 100 de ani". Pentru tăierea lui, dar şi a altor opt arbori din Parcul Eminescu, Primăria a fost amendată de către Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Galaţi cu suma de 50.000 de lei.

Ce s-a întâmplat

Potrivit Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Galaţi, Primăria a primit sancţiunea de 50.000 de lei pentru faptul că, în cadrul proiectului de modernizare a Parcului Eminescu, actul de reglementare din punct de vedere a protecţiei mediului - decizia etapei de încadrare - nu prevedea tăierea niciunui copac. Mai mult, prin proiect, toţi erau declaraţi copaci sănătoşi!

Paradoxal, deşi, în documentele depuse, municipalitatea nu îşi propusese să taie nici un copac, ulterior au fost tăiaţi nouă arbori, conform proceselor verbale puse la dispoziţie Gărzii de Mediu. Potrivit sursei citate, tăierea lor s-a făcut fără ca autoritatea de reglementare - Agenţia pentru Protecţia Mediului - să fie notificată că au intervenit modificări ori că s-au descoperit copaci bolnavi. Deşi, prin proiect, ei fuseseră identificaţi copac cu copac, unul câte unul! Şi chiar dacă proiectantul ar fi greşit, Primăria avea, oricum, obligaţia să verifice situaţia!

Din păcate, spune Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu, s-a tăiat şi un plop negru - Populus Nigra - un arbore cu o vechime mai mare de o sută de ani şi cu un diametru al trunchiului mai mare de un metru. Un arbore care ar fi fost protejat în alt oraş şi pentru care s-ar fi luat toate măsurile pentru a fi ţinut cât mai mult timp în viaţă! Nu a fost cazul la Galaţi!

Ce arbori au fost tăiaţi

Aşa cum aţi putut citi deja în ziarul "Viaţa liberă", Primăria Galaţi ne-a declarat în scris că "În cadrul proiectului de modernizare nu s-a tăiat niciun copac. ADP-ul a toaletat/ curăţat copacii uscaţi din parc". Cum ADP-ul (care nu mai există - n.r.) nu putea fi decât SC Gospodărire Urbană SRL, am solicitat informaţii acestei instituţii. SC Gospodărire Urbană SRL ne-a transmis că, în urma notei telefonice din 21 martie 2019 a Primăriei Galaţi, a realizat tăieri mecanice şi de corecţie a arborilor, dar şi motivele care au stat la baza acestor lucrări. "În Parcul Eminescu au fost tăiaţi/ doborâţi următorii arbori: un plop euroamerican, de peste 75 de ani, cu un diametru de peste 125 cm, cu o foarte mare scorbură şi foarte multe ramuri uscate; trei salcâmi cu scorburi şi uscaţi în procent de peste 80 la sută (două bucăţi) şi unul uscat în totalitate; un arţar cu scorbură şi cu o înclinaţie de peste 45 de grade; un dud alb cu o despicătură longitudinală pe tot trunchiul arborelui şi ramuri uscate în procent de peste 50 la sută; un castan cu o scorbură de peste 40 de centimetri diametru şi cu un grad mare de putrezire; doi salcâmi japonezi, cu vârsta de peste 60 de ani şi cu scorburi foarte adânci".

Din păcate, până la închiderea ediţiei, nu am obţinut un punct de vedere din partea Primăriei Galaţi cu privire la amenda aplicată de Garda de Mediu.

Citit 11056 ori Ultima modificare Luni, 08 Iulie 2019 01:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.