Alt an, altă zăpadă!

Alt an, altă zăpadă!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

*  Autorităţile au dat asigurări că zăpada nu a blocat drumurile din judeţ * În oraş, străzile s-au deszăpezit de luni seară în continuu şi, minune!, gunoiul a fost încărcat de la ghene * Tot ieri, a fost pentru prima oară în aproape trei săptămâni în care Dunărea nu a mai crescut nici măcar un centimetru *

Este drept, nici nu a mai nins ca în decembrie, însă la fel de drept este că nici oamenii nu au mai riscat să plece nepregătiţi la drum lung, gândindu-se de două ori înainte să iasă, ieri, din case.

În plus, probabil că autorităţile locale chiar au învăţat câte ceva din experienţa neplăcută (pentru toată lumea) din decembrie 2009, când sute de oameni au stat blocaţi, în maşini, pe un drum acoperit, teoretic, doar cu câţiva centimetri de zăpadă şi blocat pe o distanţă destul de mică de un „dop” de nea.

Este drept, lucrurile nu au mers aşa cum ne-am fi dorit cu toţii; gropile din asfalt, mascate de zăpadă, au pândit şoferii, la fel ca până acum, iar aleile dintre blocuri au rămas la fel de acoperite de zăpadă ca şi în decembrie. Însă mai rău ca înainte de sărbători nu a fost.

Un semn bun, totuşi,  pentru un oraş în care toate se petrec cu încetinitorul…    

Deşi a nins, fără întrerupere, de luni după amiază, ieri la prânz, în judeţul Galaţi se circula – este drept, în condiţii de iarnă – pe toate drumurile.

Potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Galaţi, până ieri după amiază, niciun drum judeţean sau naţional nu era blocat.

Totodată, Prefectura informa că nu s-au semnalat întreruperi în alimentarea cu energie electrică în judeţ.

„Pentru menţinerea drumurilor în stare de funcţionare, se acţionează cu 18 utilaje de deszăpezire care împrăştie pe şosele material antiderapant”, se mai arăta în comunicatul de presă.

Nu a mai fost „uitat” gunoiul

Şi în municipiul Galaţi se circula ieri, în condiţii de iarnă. Deşi au fost mai mulţi şoferi care s-au declarat nemulţumiţi de starea drumurilor din oraş, au fost tot atâţia (sau chiar mai mulţi) gălăţeni care au putut spune că au văzut pe drumuri utilaje de deszăpezire – lucru pe care nu îl puteau spune în decembrie, după prima zi de ninsoare serioasă.

Autorităţile locale au dat asigurări că au fost folosite toate utilajele necesare şi că angajaţii societăţilor de salubritate au lucrat şi la deszăpezirea trecerilor de pietoni şi a staţiilor de autobuz.

Mai mult, autorităţile locale repetă rugămintea către şoferi de a nu-şi lăsa maşinile, parcate, pe prima bandă de circulaţie de pe şosele, astfel încât acţiunea de deszăpezire să se desfăşoare fără probleme. 

Şi tot ieri dimineaţă, maşinile de salubritate încărcau gunoi de la punctele gospodăreşti, un semn bun pentru gălăţenii care îşi amintesc şi acum cum au aşteptat, în decembrie, o săptămână, să vină cineva să încarce gunoiul de la ghene!

Citit 1096 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.