Politicieni pe cod galben

Politicieni pe cod galben
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Ca să începeţi săptămâna cu zâmbetul pe buze, acum că afară s-a mai şi încălzit, vă prezentăm câteva instantanee din ciclul „geruri politice” *

Departe de habitatul plăcut al autoturismelor, aleşii sau numiţii cu şi fără carnet de partid au îndurat duminica trecută cele minus 15 grade de cod galben de ger la ceremonia „bref” a lui 24 Ianuarie.

Se pare că a fost ordin de la comenduire (a se citi Emil Boc) ca prefecţii să organizeze tradiţionalele manifestări, în locul unui program adaptat la friguri siberiene.

Pentru că nu s-a inventat un cod violet, haideţi să vedem cum au îndurat mai-marii judeţului codul gălbejit de ger:

Unul demn, altul zgribulit (FOTO 1)

În vreme ce liderul PD-L deputatul Mircea Toader, zgribulit, îşi trăsese căciula până în măseaua de minte şi mai avea puţin şi se refugia cu totul între umerii paltonului, prefectul Cosmin Păun nu purta nici căciulă, nici fular şi nici mănuşi. Şedea mândru precum pinguinul între gheţuri.

Să fi avut oare, prefectul, vreun sistem termic în cravata pe care o poartă pe piept ca pe o armură? Sau i-a fost de-ajuns sângele tânăr de fost navigator? Dacă te uiţi la Toader, şi el tot din tagma conducătorilor de vas, parcă nu-ţi prea vine a crede!

Ta, ta-na, ta-nam, ta-nam, ta-nam! (FOTO 2)

JeReu, tu eşti? Liderul PNL, deputatul Victor Paul Dobre, e îndesat cu totul în fularul călduros. Pălăria de pe cap îl face să semene cu celebrul personaj J.R. Ewing din serialul de mare audienţă „Dallas”.

Staţi aşa! Păi o pălărie identică are şi doctorul Paul Ichim. Nu cumva în lipsa senatorului, Dobre i-o fi luat pălăria la purtare? Ori se îmbracă amândoi de la aceeaşi firmă?!

Cu bască (FOTO 3)

Ce poate face o bască la minus 15 grade de cod galben ştie cu prisosinţă preşedintele Consiliului Judeţului, social-democratul Eugen Chebac.

Şi lui tot sânge de navigator îi curge în vene, dar nu se compară ca atitudine nici cu prefectul, nici cu Toader. Prevăzut cu mănuşi – că aşa e bine să lucrezi cu şi din „opoziţie”, preşedintele îşi păstrează morga de gentleman inclusiv la temperaturi mici.

Citit 629 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.