Capetele de linie Transurb vor fi reamenajate
Foto: Arhiva ”Viața liberă” | Iulia Kelt

Capetele de linie Transurb vor fi reamenajate
La Braşov s-a putut, la Galaţi abia se încearcă
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

"Îmi pare rău că nu vrea să facă nimeni nimic-nimic! Uitaţi cum arată capătul de linie al mijloacelor de transport din Micro 19! Să fi făcut şi ei frumos, civilizat, cum e la Braşov, de exemplu. Mă întreb de ce unii pot şi fac, iar la noi nu se poate. Poate măcar într-un viitor…", ne declara, în octombrie anul trecut, unul dintre cititorii ziarului nostru.

Iată că, la un an distanţă, autorităţile îşi doresc amenajarea civilizată a staţiilor de la capetele de linie din Micro 19 şi Bariera Traian şi caută proiectanţi care să realizeze documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie.

"Amenajarea de staţii capăt de linie - Micro 19" şi, respectiv, "Amenajarea de staţii capăt de linie - Bariera Traian" sunt obiectivele pentru care Primăria municipiului Galaţi a lansat pe portalul propriu două achiziţii publice în valoare de câte 50.000 de lei fără TVA, fiecare. Concret, municipalitatea are nevoie de prestări servicii de proiectare - faza documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţie, iar criteriul de atribuire a contractelor este "preţul cel mai scăzut".

Argumentele administraţiei locale

În prezent, atât la capătul de intrare în Micro 19, cât şi la cel din Bariera Traian, "accesul autobuzelor la peroanele existente se face greoi, iar mijloacele de transport care aşteaptă blochează traficul. Toate aceste deficienţe duc la crearea de ambuteiaje la orele de vârf, soldate cu întârzieri faţă de graficul de circulaţie. În vederea îmbunătăţirii serviciului de transport public în Galaţi se doreşte realizarea proiectului faza - documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii", se arată în caietele de sarcini ale celor două achiziţii publice.

Ce se doreşte

Misiunea proiectanţilor va fi de a prezenta trei propuneri de amplasament ale punctului intermodal din Micro 19, şi alte două propuneri pentru cel din Bariera Traian. În acest ultim caz, documentaţia va trebui să ia în considerare cele trei chioşcuri, staţia de redresare, toaleta existentă şi amplasamentul panoului de informare şi a automatului de bilete. De asemenea, adăposturile pentru călători existente vor fi ridicate şi relocate în oraş, pe amplasamentul altor staţii.

Clădire terminal, peroane, parcare

Atât în Micro 19, cât şi în Bariera Traian, Primăria îşi doreşte ca, prin proiecte să fie prevăzută, câte o clădire terminal, cu spaţiu pentru activitatea de ticketing. Aici va fi amenajat un ghişeu prevăzut cu spaţiu (sală) de aşteptare, utilizat pentru încărcarea, distribuirea şi vânzarea abonamentelor (cardurilor de călătorie) şi dispecerat operator. La poziţionarea clădirilor se va ţine cont de amplasamentul actual al automatului de vânzare bilete şi încărcare carduri, precum şi de amplasamentul toaletelor existente.

Spaţiul pentru informarea călătorilor, dotat cu panouri informative (trasee, plecări, sosiri, legături, costuri etc.), bănci şi coşuri de gunoi va fi acelaşi cu cel care permite accesul la ghişeu, precizează caietul de sarcini.

Mai trebuie incluse: spaţiu pentru birou controlori, grup sanitar pentru personalul Transurb, amenajat conform normelor sanitare în vigoare, spaţiu pentru funcţionalităţile transportului judeţean, naţional sau internaţional, care să cuprindă şi o sală de aşteptare, separată de cea pentru transportul urban.

În ceea ce priveşte platformele de îmbarcare/debarcare călători, acestea vor fi amenajate, atât în Micro 19, cât şi în Bariera Traian, cu câte trei peroane pentru autobuze urbane şi câte două pentru transportul judeţean, naţional şi internaţional. Fiecare peron va avea copertină individuală, mobilier urban (coşuri de gunoi, bănci).

Locurile de parcare - dintre care minimum cinci pentru taxi - vor fi amenajate prin utilizarea eficientă a suprafeţelor rămase libere. Se va realiza, de asemenea, un proiect de sistematizare a circulaţiei, care să cuprindă atât circulaţia pietonilor cât şi a vehiculelor, cu amplasarea de marcaje şi semne de circulaţie adecvate, respectându-se drepturile persoanelor cu handicap.

Termenul de execuţie a documentaţiilor este de câte 90 de zile de la data încheierii contractului, fără perioada de obţinere a avizelor.

”Aici, la capătul de linie din Micro 19, e o aglomeraţie permanentă. Vin maşini de marfă, autobuze, dar şi autoturisme. Să vedeţi când se creează câte un ambuteiaj şi răsună claxoanele şi reproşurile!” - Cititoare a ziarului "Viaţa liberă"

Citit 6526 ori Ultima modificare Miercuri, 30 Octombrie 2019 00:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.