Cu cât s-au majorat dările la bugetul local. Calcule estimative pentru fiecare zonă de impozitare

Cu cât s-au majorat dările la bugetul local. Calcule estimative pentru fiecare zonă de impozitare

Teodora Miron
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)
7 comentarii

Începând de marţi, 7 ianuarie 2020, ghişeele Direcţiei Impozite, Taxe şi alte Venituri Locale vor fi deschise în toate cele patru centre, anunţă Primăria municipiului Galaţi. Pentru a nu fi surprinşi de suma care vi se va cere la bugetul local, am solicitat Primăriei, pentru fiecare zonă de impozitare, calcule estimative ale impozitelor şi taxelor locale. Conform hotărârilor Consiliului Local, dările locale au fost indexate cu 4,6 la sută faţă de anul 2019.

Nu vă putem spune dacă birurile locale nu vor mai fi majorate pe parcursul anului 2020, aşa cum s-a întâmplat în 2019 cu taxa de habitat, dar este important să ştiţi care ar putea fi sumele de plată la bugetul local.

Clădiri rezidenţiale

La solicitarea noastră, Primăria municipiului Galaţi ne-a transmis un calcul estimativ al impozitului pe clădiri rezidenţiale pentru anul 2020.

Astfel, în zona A de impozitare, pentru o locuinţă cu o cameră (25 mp) aţi putea plăti 57 de lei, pentru un apartament cu două camere (50 mp) - 114 lei, pentru trei camere (67 mp) - 153 de lei, iar pentru patru camere (80 mp) - 184 de lei.

În zona B de impozitare, calculele estimative arată astfel: 55 de lei pentru o locuinţă cu o cameră (25 mp), 109 lei pentru două camere (50 mp), 147 de lei pentru o locuinţă cu trei camere (67 mp) şi 176 de lei pentru patru camere (80 mp).

În zona C, pentru o locuinţă cu o cameră (25 mp) impozitul ar putea fi de 52 de lei, pentru două camere (50 mp) - 105 lei, la trei camere (67 mp) - 141 lei, iar la patru camere (80 mp) - 168 de lei.

În zona D, pentru o locuinţă cu o cameră (25 mp) veţi scoate din buzunar 50 de lei, la două camere (50 mp) - 100 de lei, pentru un apartament cu trei camere (67 mp) - 134 de lei, iar la patru camere (80 mp) - 160 de lei.

Impozit pe teren

Iată şi un calcul estimativ al impozitului pe teren pentru anul 2020, după cum ne-a fost furnizat de Primăria Galaţi. Impozitul/ taxa pe terenurile amplasate în intravilan - terenuri cu construcţii - pentru o suprafaţă de 100 mp va fi de 86 de lei (8.597 de lei/ha) în zona A, 65 de lei (6.499 lei/ha) în zona B, 44 de lei (4.447 lei/ha) în zona C şi 21 de lei (2.113 lei/ha) în zona D.

Cum s-au modificat zonele de impozitare

După cum aţi putut citi în "Viaţa liberă", zonele de impozitare au fost modificate de două ori. Strada Cerealelor a trecut din zona B în zona A de impozitare, iar strada Bravilor - nu şi aleea cu acelaşi nume, care rămâne în zona C - în zona B. În schimb, strada Smîrdan a fost trecută din zona A în zona B de impozitare, pe tronsonul cuprins între numerele 21 şi 29.

Auto

Conform Primăriei, pentru autoturism cu o capacitate cilindrică de 1.600 cmc veţi plăti la bugetul local 64 de lei.

Habitat şi ecarisaj

Conform ultimei decizii a aleşilor locali, pentru 2020 veţi plăti o taxă de habitat de 93,92 de lei/ an/ persoană. Nu vă putem garanta că pe parcursul anului nu va mai fi o majorare a acestei taxe, aşa cum s-a întâmplat în 2019.

Trebuie spus că taxa de habitat a "explodat" de-a dreptul în ultimii patru ani. Astfel, de la 56 de lei/ persoană/ an, cât a fost stabilită taxa pentru anul 2016, s-a ajuns la 67 de lei/ persoană/ an în 2017, 85 de lei/ persoană/ an în 2018, 86 de lei/ persoană/ an pentru 2019, apoi 90,27 de lei/ persoană/ an de la 1 iulie 2019 şi 93,92 lei/ an/ persoană de la 1 ianuarie 2020.
În ceea ce priveşte taxa de ecarisaj, aceasta va fi de 3 lei/ an/ persoane fizice şi 60 lei/ an/ persoane juridice.

Bonificaţii

Conform Primăriei, iată ce bonificaţii se acordă contribuabililor persoane fizice şi persoane juridice, dacă achită impozitele locale, aferente anului 2020, până la data de 31 martie 2020.

Pentru contribuabili persoane fizice: în cazul impozitului de clădiri - 10 la sută, în cazul impozitului pe teren - 10 la sută, în cazul impozitului pe mijlocul de transport - 10 la sută.

Pentru contribuabili persoane juridice: în cazul impozitului de clădiri - 3 la sută, în cazul impozitului pe mijloace de transport - 10 la sută.

AFLĂ programul centrelor Direcţiei Impozite, Taxe şi alte Venituri Locale

Citit 8771 ori Ultima modificare Luni, 13 Ianuarie 2020 17:14

7 comentarii

  • postat de Lupu Luni, 03 Februarie 2020 14:08 5.13.161.*** Link la comentariu
    0
    4

    Anul trecut v-am plătit taxele pe 2019 in februarie și m-am trezit anul acesta (2020) ca mai am de dat 14 lei la taxa de habitat Mă băiețași ,dacă v-am plătit pe tot anul taxele, de ce mai trebuie să plătesc încă 14 lei !?. Păi hai să vă spun eu cum facem ...ne vedem in decembrie sau poate că in fiecare luna

    Raportează
  • postat de Andrei Duminică, 05 Ianuarie 2020 17:37 192.168.10.*** Link la comentariu
    3
    2

    La garaje cat este impozitul ??? Iar se vor face cozi interminabile de pensionari !!! Ar trebui un ghiseu separat si pentru cei care muncesc si nu au timp sa socializeze cate 4 ore la coada la impozite ....

    Raportează
  • postat de ADYtza74 Duminică, 05 Ianuarie 2020 07:47 109.166.134.*** Link la comentariu
    0
    9

    Publicați și o hartă a orașului cu zonele de impozitare.

    Raportează
  • postat de Romania first Duminică, 05 Ianuarie 2020 04:44 89.137.136.*** Link la comentariu
    0
    8

    Atat stiu sa faca comunistii si fii lor: sa nu munceasca si sa fure banii celor care muncesc. Pun taxe (furt) si cu banii aia daca fac ceva bine iar daca nu fac s-au dus banii. Cum e posibil ca din banii nostrii pe care ii dam pe impozite si taxe primaria sa construiasca parcari dar ele sa fie cu plata?! Deci noi dam banii si tot noi trebuie sa si platim. Furt de doua ori. Astia sunt ca popii...iau de la altii ca sa dea mai departe si spun ca ei au facut fapte dar de fapt din banii nostrii. Nu le e rusine?! Politia locala te amendeaza daca nu ai unde parca dar parcari nu sunt iar Austia a rezolvat problema parcarilor si nu prin taxe. Au rezolvat si problema apartamentelor pentru tineri si familii.
    Intr-o tara normala si capitalista doar cei care merita ocupa functii. Capitalistii si cei de dreapta produc si construiesc ca apoi sa vina comunistii si socialistii sa ne ia tot. In America astfel de oameni nu au ce cauta si de asta e atat de dezvoltata si e numarul 1.

    Raportează
  • postat de Coada mai ...Hai hai ... Sâmbătă, 04 Ianuarie 2020 21:17 108.245.201.*** Link la comentariu
    4
    15

    Coada nene , asta nu o sa dispara niciodata din mentalitatea pensionarului ..psd-st galatean ....niciodata !
    Coada nene ne face sa ne simtim bine !....Tot inainte tovarasi ...!

    Raportează
  • postat de Cetatean Sâmbătă, 04 Ianuarie 2020 13:42 84.117.41.*** Link la comentariu
    1
    12

    Contribuabilii care platesc online pana pe 31 Martie 2020
    vor benificia si ei de reducerea de 10% ?
    Nimic nu se spune de aceasta modalitate

    Raportează
  • postat de Citizen Sâmbătă, 04 Ianuarie 2020 07:21 136.255.153.*** Link la comentariu
    1
    18

    Cea mai mare gogoașă a primăriei!....Un truc de a aduna cât mai mulți bani la bugetul local.... Anul trecut după ce am plătit și am avut o reducere de mai mare râsul, hop s-a mărit și habitatul... Unde e reducerea? Nu merită să vă rupeți oasele și să stați în frig la cozi interminabile pentru câțiva lei... Ne trezim la mijlocul anului că primăria mai are nevoie de bani și hop o mărire de taxe... La cimitire au crescut iar taxele precum bălăriile pe care le vedem vară.... Aceeași neputință de ani de zile.. Mormane de gunoi și bălării ... Promisiuni de ani de zile de la toți incompetenții de directori plantați de partid.... Ce faceți cu banii colectați?.... Domnule Primar când mai verificați directorii de la ADP și Ecosal să vedeți ce activitate mai prestează?.... Ca de minciunile lor suntem sătui de ani de zile, indiferent de partid.... Doar bani colectați.... Activitatea lasă de dorit... Și poate nu mai măriți taxele anul asta!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.