Cine va circula (aproape) gratuit cu Transurb | PROIECT

Cine va circula (aproape) gratuit cu Transurb | PROIECT
Facilităţi pentru maximum trei luni
Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

Aleşii locali vor decide joi, 20 februarie 2020, categoriile de pasageri care vor beneficia de gratuităţi şi abonamente cu preţ redus la transportul în comun, realizat cu mijloacele de transport ale societăţii Transurb SA Galaţi. Trebuie spus că facilităţile ar urma să fie aplicate începând cu 1 martie 2020 şi până la implementarea sistemului de taxare automată, managementul flotei şi informare a călătorilor, dar nu mai târziu de 31 mai 2020!

Conform proiectului de hotărâre care a ajuns la avizarea comisiilor Consiliului Local, primele categorii vizate de facilităţi sunt persoanele fără venituri cu vârsta peste 65 de ani şi pensionarii care cumulează venituri din pensie de până la 2.230 de lei brut/lună. Acestea îşi vor putea cumpăra un abonament pe o linie cu preţul redus cu 98 la sută.

De o reducere de 50 la sută la preţul abonamentului pe o linie ar urma să beneficieze pensionarii care cumulează venituri din pensie cuprinse între 2.231 şi 3.500 de lei brut/lună.

Pentru pensionarii care cumulează venituri din pensie peste 3.500 de lei brut/lună, facilitatea înseamnă o reducere cu 25 la sută a preţului la abonamentul pe o linie.

Pensionarii de invaliditate care nu beneficiază de facilităţile prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, însoţitorii, asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti ai acestora vor circula cu abonament gratuit pe o linie.

Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat din municipiul Galaţi îşi vor putea procura abonamentul pe o linie plătind doar doi la sută din preţ. La fel şi studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, din municipiul Galaţi.

Tot de o reducere de 98 la sută la preţul abonamentului pe o linie vor avea şi persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj şi persoanele şomere neindemnizate.

În cazul persoanelor care sunt plătite cu salariul minim pe economie, de 2.230 lei brut /lună, abonamentul pe o linie va avea preţul redus cu 75 la sută.

Citit 16833 ori Ultima modificare Marți, 18 Februarie 2020 21:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.