Salubrizarea cursurilor de apă, la control

Salubrizarea cursurilor de apă, la control
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Inspectorii de la Inspecţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad desfășoară, până pe 15 mai, acţiuni de verificare a stării de igienizare şi salubrizare a cursurilor de apă, dar şi a modului de  realizare şi întreţinere a şanţurile şi rigolelor din localități, în zonele critice depistate anterior în județele Galați, Iași, Vaslui și Botoșani. La verificări participă și reprezentanții ISU, Gărzii Naționale de Mediu și Gărzii Forestiere.

Sunt verificate, în principal, cursurile de apă mici, unde s-au produs în anii anteriori blocaje care au condus la pierderi de vieți omenești și pagube materiale, precum și localitățile în care au avut loc inundații ca urmare a nerealizării sau neîntreținerii corespunzătoare a șanțurilor și rigolelor de scurgere a apelor pluviale.

Conform unui comunicat remis de Inspecţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad, sunt urmărite, de asemenea, modul în care au fost realizate măsurile impuse după verificările de anul trecut, existenţa depozitelor de deşeuri şi de material lemnos pe malurile şi în albiile cursurilor de apă, pe formațiunile torențiale din apropierea zonelor locuite, precum şi în secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor, modul în care au fost realizate și întreţinute şanţurile şi rigolele de scurgere a apelor în localităţi precum și cursurile de apă pe raza localităților. Sunt verificate și zonele nesalubrizate de pe cursurile de apă unde s-au produs inundații în anul 2019.

Citit 1493 ori Ultima modificare Marți, 05 Mai 2020 00:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.