Transportul local, între îngrijorare şi satisfacţie

Transportul local, între îngrijorare şi satisfacţie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* „Noul transport privat de persoane a fost gândit de cei care nu circulă nici cu microbuzul, nici cu Transurb, ci doar cu autoturismul personal” * „Bravo Primăriei şi Consiliului Local că fac ordine!” * Opiniile gălăţenilor, postate pe www.viata-libera.ro, diferă în legătură cu reducerea de la 500 la 170 a numărului de microbuze şi de la 20 la 11 a numărului de trasee * Primează însă îngrijorarea celor care nu mai au siguranţa că vor ajunge la timp la serviciu, şcoală sau acolo unde au nevoie *

Dacă autorităţile ignoră cu desăvârşire scrisorile deschise ale operatorilor de transport, atunci ar trebui măcar să asculte opiniile gălăţenilor.

Unii se tem deja de îmbulzeala care va domina transportul de persoane, alţii se bucură că şoselele vor fi mai libere. Ceilalţi vor descoperi beneficiile sau tarele acestei schimbări abia după ce va fi pusă în practică.

De exemplu, atunci când în staţiile de la Spitalul Judeţean şi Neacşu gălăţenii din Micro 19 şi 18 nu vor găsi nici roată de microbuz şi vor fi obligaţi să aleagă mijloacele Transurb, optica li s-ar putea schimba.

Dar până una alta, să le dăm cuvântul cititorilor noştri care au comentat aprig pe site-ul ziarului pe tema acestui subiect: 

Un cititor: „Domnilor de la Primărie, datorită dezvoltării Cartierului Traian Nord, prelungiţi traseul 63 până la Metro, iar opus, parcarea Real. Ne-am săturat de şoferii de la Transurb şi de raritatea curselor. Gândiţi-vă că dacă pierde un om autobuzul care merge din 50 în 50 de minute, ajunge mai repede pe jos”.

Eu: „Să vină primarul acum, când sunt 500 de microbuze, dimineaţa la intersecţie în Piaţa Energiei să vadă cum îşi rupe lumea hainele să prindă un transport la serviciu sau şcoală”.

Elena-Neli: „Se pare că tot nu există un traseu şi pentru cei din Micro 39, 40, Siderurgiştilor care vor să ajungă la cimitirul Sf. Lazăr”.

Valy: „Cred că zecile de mii de gălăţeni care au optat pentru călătoriile zilnice cu maxi-taxi vor fi argumentul pentru a reglementa transportul în oraş cu suplimentarea numărului de microbuze. Domnilor consilieri, nu ne obligaţi să urcăm în mijloacele Transurb, lăsaţi-ne să alegem. V-am votat să ne reprezentaţi, nu să vă reprezentaţi”.

Paul: „Pentru locuitorii din Micro 16 şi Micro 17 nu se fac licitaţii, acolo vom merge cu diligenţa. Se observă câtă grijă aveţi de gălăţeni. Primul efect al acestor măsuri ar fi aglomerarea acestor mijloace de transport”.

Oana: „Eu cu ce mai ajung la serviciu tocmai la Damen?! Ar însemna să ajung obosită gata la muncă, dacă voi merge 5 ore pe jos!”.

Fany: „La noi în oraş, ca la nimeni în ţară, numai microbuze vezi la tot colţul străzilor. Şi aşa traficul e cum e, microbuzele îl făceau şi mai infernal. În oraşele din Europa nu vezi aşa ceva”.

AdiTZA: „În oraşele din UE nu vezi maxi-taxi. În schimb, vezi un sistem de transport în comun extraordinar de bine pus la punct. Era ceva dacă erau tărăboanţele astea numai pe traseele pe care Transurb nu le poate acoperi. Să sperăm că Transurb o să reînvie, ajungând la nivel de Bucureşti în 5-10 ani măcar, şi peste vreo 20-30 de ani, la nivel UE. Până atunci, suportăm dubele, pentru că nu ni s-a dat de ales”.

Noi: „Noi cu ce ne deplasăm la Damen, la Bazinul Nou? Cu ce mai mergem la piaţa de pe Calea Prutului? Unde-s traseele 73 şi 63?”.

Laura: „Cred că trebuie echilibrată situaţia pe toate traseele. Nu sunt de acord cu scoaterea traseului Micro 19 – Port Bazinul Nou. Oamenii care au nevoie de acest traseu  sunt mult mai mulţi decât cei din Cantemir”.

Iulian: „Bravo Primăriei că este un infern în Galaţi, cu mii de microbuze conduse de birjari care nu ştiu decât să încurce traficul în tot oraşul, care nu au habar că transportă persoane, nu saci de cartofi, şi care de asemenea habar nu au că cineva s-a chinuit să inventeze semnalizarea precum şi oglinda retrovizoare”.

Oraşul de la Dunăre: „Pentru mulţi s-a împământenit ideea că autobuzele, tramvaiele, troleele Transurb sunt murdare, în ele nu ai siguranţa buzunarelor şi vin la intervale mari. Dar ia să se investească puţin, să vezi ce frumos se poate merge şi cu Transurbul”.

Citit 1784 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.