Ultimele mandate parlamentare au fost repartizate
Foto: Marian Calestru

Ultimele mandate parlamentare au fost repartizate
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Galaţiul va fi reprezentat în Camera Deputaţilor de patru social-democraţi, doi liberali, doi aleşi AUR şi unul din partea Alianţei USR PLUS. În Senatul României, interesele gălăţenilor vor fi susţinute de doi politicieni PSD, unul de la PNL şi unul din partea Alianţei USR PLUS.

Biroul Electoral Central a publicat, ieri, procesul-verbal privind repartizarea la nivel naţional a mandatelor de senator şi de deputat.

Astfel, prin redistribuirea voturilor, au fost repartizate şi ultimele trei de deputat, astfel: unul către PSD şi două către AUR, precum şi ultimele două mandate de senator – unul la PSD, unul către Alianţa USR PLUS.

Conform listelor de candidaţi depuse de partide la alegerile parlamentare din 6 decembrie, noii deputaţi ai Galaţiului sunt: Aurel Nechita, Viorica Sandu, Marius Mărgărit şi Viorel Gîdei (PSD) George Stângă şi Onuţ Atanasiu (PNL), Sorin Titus Muncaciu şi Lilian Scripnic (AUR) şi Bogdan Rodeanu (USR PLUS).

Noii senatori ai Galaţiului pentru următorii patru ani sunt: Marius Humelnicu şi Laura Georgescu (PSD), George Scarlat (PNL) şi Andrei Postică (USR PLUS).

Sperăm doar că interesele gălăţenilor vor fi susţinute mai bine decât în mandatele parlamentare trecute.

Citit 3081 ori Ultima modificare Luni, 14 Decembrie 2020 20:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.