Tarifele noilor abonamente de transport, pe masa aleşilor locali
Foto: Marian Calestru

Tarifele noilor abonamente de transport, pe masa aleşilor locali
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Pentru un abonament netransmisibil, cu număr nelimitat de călătorii, valabil o lună, gălăţenii ar putea plăti 90 de lei, cât achită acum pentru un abonament lunar nominal pe toate traseele. Pentru un abonament nelimitat valabil trei luni ar urma să scoată din buzunar 260 de lei, iar pentru şase luni de călătorii nelimitate - 500 de lei. Acestea sunt tarifele şi abonamentele despre care noi deja am scris şi care au ajuns spre dezbatere şi aprobare la comisiile Consiliului Local.

Gălăţenii ar urma să aibă şi abonamente transmisibile, cu număr limitat de călătorii. Pentru 45 de lei, tariful plătit acum pentru un abonament lunar pe o linie, vor primi un card cu 25 de călătorii, valabile o lună. Un abonament cu 45 de călătorii pe lună ar costa 55 de lei, 60 de călătorii valabile două luni - 95 de lei, 135 de călătorii valabile trei luni - 155 de lei, iar 270 de călătorii valabile şase luni - 300 de lei. 

Tarifele ar urma să fie aplicabile de  la 1 aprilie 2021, dar după aprobarea bugetului local de venituri şi cheltuieli.

Citit 5418 ori Ultima modificare Joi, 18 Februarie 2021 11:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.