Cine merită finanţare?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aleşii locali au modificat criteriile de finanţare de la bugetul local a cluburilor şi asociaţiilor sportive.

Totodată, au şi prelungit termenul de depunere a dosarelor pentru finanţare, stabilit iniţial până la 31 octombrie 2009, până la 24 aprilie 2010, şi asta deoarece bugetul local a fost aprobat abia în luna martie.

Criteriile de performanţă sportivă a cluburilor care vor beneficia de finanţare vizează: rezultatele obţinute la nivel naţional şi internaţional, numărul de sportivi legitimaţi şi echipe participante în campionate, numărul de performeri componenţi ai loturilor naţionale ale României şi îndeplinirea obiectivelor propuse în programul sportiv pe anul precedent.

Cluburile şi asociaţiile sportive trebuie să prezinte situaţia îndeplinirii criteriilor de performanţă până la finele fiecărui an, urmând să primească diverse calificative - nesatisfăcător, satisfăcător, bine şi foarte bine.

Aleşii au fost de acord cu toate aceste măsuri în dorinţa de a asigura un tratament egal tuturor structurilor sportive din Galaţi.

Citit 556 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.