Primăria vrea să continue monitorizarea Falezei

Primăria vrea să continue monitorizarea Falezei
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Deşi a obţinut fonduri europene pentru realizarea documentaţiei de modernizare a Falezei Dunării, Primăria Galaţi nu renunţă la monitorizarea ei, pentru acest serviciu derulându-se o licitaţie publică. Valoarea estimată a contractului este de 164.000 de lei fără TVA, ofertele sunt aşteptate până pe 31 ianuarie 2022, iar criteriul de atribuire este „preţul cel mai scăzut”.

„Faleza Dunării, atât inferioară, cât şi superioară, a fost afectată în timp de mai multe accidente de teren şi deteriorări care au făcut obiectul unor investigaţii şi programe de urmărire specială. Municipiul Galaţi a derulat cu SC Proexrom SRL laşi contractul de servicii «Studiu geotehnic pentru punerea în aplicare a măsurilor rezultate în urma inspecţiei tehnice a lucrărilor publice - zona Faleză». Contractul a prevăzut execuţia de foraje echipate, înclinometrie şi monitorizarea comportării în timp a terenului de pe Faleza Dunării. S-au urmărit, astfel, depistarea din timp a apariţiei unor stări de degradare periculoase și luarea de măsuri pentru stoparea lor. Se doreşte continuarea monitorizării înclinometrice şi piezometrice”, precizează Primăria Galaţi în portalul achiziţiilor publice. Durata contractului este de 24 de luni, iar frecvenţa citirii echipamentelor va fi la două luni.

Reamintim că, aşa cum aţi putut citi în ziarul „Viaţa liberă”, monitorizarea falezei de către actuala administraţie locală a început în primăvara anului 2018. Atunci s-au realizat primele foraje şi echiparea piezo-înclinometrică, în cadrul unui contract în valoare de 130.000 lei fără TVA, încheiat cu firma SC Proexrom SRL Iaşi pentru "Inspecţie tehnică a lucrărilor publice - zona Faleză". Era vorba despre o monitorizare şi o analiză aprofundată a tuturor parametrilor privind solul Falezei Galaţi, pe o perioadă de trei ani.

Administraţia locală a considerat, însă, că este nevoie de un "Studiu geotehnic pentru punerea în aplicare a măsurilor rezultate în urma inspecţiei tehnice a lucrărilor publice zona Faleză", pentru care a încheiat, în toamna anului 2019, un contract în valoare de 684.234 de lei fără TVA, tot cu firma ieşeană Proexrom. Principala misiune a acesteia a fost de a realiza „un raport de urmărire în timp a versantului înclinometric (12 luni cu o frecvenţă a citirilor la 60 de zile), dar şi activităţi de proiectare: consolidări de versanţi, terasamente şi lucrări hidrotehnice, plan de operare şi întreţinere".

Mai trebuie spus că firma Proexrom nu este străină de Faleza Dunării din Galaţi. Faptul că oraşul a reuşit să scape de celebra Falezogaură, iar lucrările de consolidare necesare pentru remedierea "puiului” ei de pe Faleza Inferioară s-au extins şi asupra primelor două trepte de mal se datorează constructorului, compania Servland, şi proiectantului, firma Proexrom. Tot Proexrom a realizat şi o expertiză tehnică a scării monumentale care leagă Faleza Superioară de cea Inferioară.

Citit 3222 ori Ultima modificare Marți, 25 Ianuarie 2022 00:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.