A început modernizarea bulevardului George Coşbuc. Primarul dă asigurări riveranilor şi agenților economici
Foto: Marian Calestru

A început modernizarea bulevardului George Coşbuc. Primarul dă asigurări riveranilor şi agenților economici
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Potrivit Primăriei municipiului Galați, au demarat lucrările pentru modernizarea bulevardului George Coșbuc, în cadrul unuia dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din ultimii ani derulate cu fonduri europene. Intervenţiile vizează carosabilul, trotuarele și calea de rulare a tramvaielor, pe tronsonul cuprins între arterele Henri Coandă și Alexandru Măcelaru.

„Lucrările au debutat joi, 20 ianuarie 2022, și trebuie să se încheie până la sfârșitul anului. În cadrul proiectului sunt prinse și străzile Traian Vuia și Henri Coandă, unde se lucrează deja”, precizează Primăria.
Invitat la Reperul Tv, primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, a transmis, joi, 20 ianuarie 2022, un mesaj gălăţenilor care locuiesc sau au afaceri pe zona cuprinsă de la Patinoar către Bariera Traian: "Urmează a fi scoasă linia de tramvai şi evident, perturbat traficul. Sectorul respectiv nu va putea fi închis, mai ales că vorbim şi de Centura Galaţiului care se înţeapă exact acolo. Chiar astăzi am primit mesaje de la unii îngrijoraţi, care au afaceri acolo. Accesul se va asigura: se va lucra mai întâi pe o parte, după aceea pe alta, exact cum am făcut şi în celelalte părţi. Să închidem este imposibil”. 
Proiectul are ca scop realizarea unei structuri rutiere cu straturi asfaltice noi; reamenajarea trotuarelor. Mai sunt cuprinse: execuția de piste noi pentru bicicliști, execuția liniei noi de tramvai, atât calea de rulare, cât și rețeaua de alimentare, peroane noi și schimbătoare de cale noi; reabilitarea și repararea rețelelor edilitare subterane (de apă) din perimetrul lucrărilor de reabilitare la carosabil și tramvai; reabilitarea iluminatului public stradal, amenajări peisagistice prin modernizarea spațiilor verzi existente, cât și a celor nou apărute în urma lucrărilor de modernizare, procurarea și montarea de mobilier stradal nou; amenajarea în trotuare/carosabil de canalizație subterană multitubulară cu camere de tragere pentru introducerea în subteran a diverselor rețele aeriene; realizarea dispozitivelor pentru preluarea și evacuarea apelor pluviale; aducerea la cota proiectată a utilităților (capace cămine).
Valoarea totală a proiectului cu finanțare europeană ”Modernizare linii tramvai și carosabil - străzile Traian Vuia, Henri Coandă, bulevardul George Coșbuc (tronson Henri Coandă - Alexandru Măcelaru)” este de aproximativ 104.000.000 lei.

Citit 5640 ori Ultima modificare Marți, 25 Ianuarie 2022 00:54

3 comentarii

  • postat de Nicu
    Duminică, 23 Ianuarie 2022 22:31
    37.251.221.***
    Garajele când dispar? Cel puțin cele de la C-uri B-uri????? Vagoane de garaje... De ce nu le dărâmați ca ne am saturat de ele ?. Toții moșii își țin murăturile, varza și ce mai au prin casa... Sa nu mai spunem cu unii și au adus inclusiv canapelele acolo? În acele cazemate oribile.... Dărâmați le fraților ca e jale acolo fiecare parchează pe unde apuca și credeați locuri de parcare. O sa ajungem sa ne batem între noi ?
    2
    4
    Raportează
  • postat de gheorghe bradea
    Duminică, 23 Ianuarie 2022 11:57
    62.231.94.***
    Si daca stim valoarea acestui proiect, despre lungime in km cand ne spuneti?
    0
    4
    Raportează
  • postat de Bravo dar sa fim sinceri!
    Sâmbătă, 22 Ianuarie 2022 09:15
    37.201.7.***
    Gresit! Valoarea totala a proiectului va fi cel putin de 204 000 000 lei iar realitarea acestuia va dura cel putin 2-3 ani. De ce sa nu fim sinceri de la inceput? E bine ca se face dar hai sa fim transparenti si la valoarea furtisagului.
    5
    35
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.