Florin Pâslaru: „A fost un balamuc întreg”

Florin Pâslaru: „A fost un balamuc întreg”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Florin Pâslaru, deputat PSD, a fost martor la scandalul din Cameră de la început şi până la final. Iată cum a văzut el filmul faptelor:

„Grupul parlamentar PDL a forţat total ilegal, în afara Constituţiei, revotarea unui judecător pentru Curtea Constituţională, deşi cu două săptămâni înainte s-a făcut un vot perfect normal, iar reprezentantul PSD-PC-PNL, Valer Dorneanu, a câştigat detaşat”.

„Disperarea şi probabil ordinele de la Cotroceni i-au făcut pe cei din PDL să forţeze introducerea pe ordinea de zi a votării din nou a judecătorului pentru Curtea Constituţională”.

„Nu am fost de acord, şi prin toate mijloacele democratice am încercat să le explicăm că ceea ce fac contravine legii. Noi ne bazam pe legislaţie, ei pe telefoanele primite ba de la Boc, ba de la Băsescu. A fost un balamuc întreg”.

„O deputată a fost prinsă de colegul meu Nicolae Bănicioiu cum a votat cu două cartele. Aproape mi-e ruşine că sunt membru al Parlamentului văzând că se ajunge la agresare fizică. Mai avea un pic şi dl Boureanu îl lua la bătaie pe Bănicioiu”.

„Eu deja i-am spus că ar trebui să-l cheme Arnold Schwarzenegger, nu neapărat pentru fizicul lui de invidiat, ci pentru faptul că are comportări de luptător de guerilă, nu de parlamentar. Colegii dânsului încercau să-l calmeze”.

„Se făcuse 12 noaptea şi nu puteam să plecăm, deşi ziua de luni prin Regulamentul de funcţionare al Camerei Deputaţilor se termină la ora 18. Atunci vin reprezentanţii Guvernului pentru a răspunde la întrebări şi interpelări”.

„Eu am avut patru întrebări la care nu am primit răspuns, fiind tratat cu indiferenţă. Au fost scene de groază, nu credeam că în Parlamentul României se poate întâmpla aşa ceva!”, ne-a povestit Pâslaru.

Ce căuta aproape de miezul nopţii fluturând steguleţul antiBoc la tribună?

„La un moment dat colegii de la PDL au început să divagheze şi să se lege de moţiune şi am simţit nevoia să le aducem aminte celor de la putere că ei sunt cei care luptă împotriva celor care i-au ales, împotriva românilor, prin această asumare a reducerilor salariale şi de pensii”.

„Aceasta e motivaţia pentru care am ieşit cu acel steguleţ, cerând căderea guvernului”.

Citit 1533 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.