De unde ştim că un loc de parcare e alocat cu abonament sau nu?
Foto: Elsa Stavro

De unde ştim că un loc de parcare e alocat cu abonament sau nu?
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

„De unde sau cum putem şti dacă un loc de parcare numerotat e alocat sau nu?”, este întrebarea, cât se poate de legitimă, pe care ne-au adresat-o mai mulţi gălăţeni. Şi au solicitat, prin intermediul nostru, un răspuns oficial din partea autorităţilor.

Chiar dacă majoritatea şoferilor care parchează în zone ale oraşului, prin care se află doar în vizită, preferă să îşi lase numărul de telefon la vedere, pentru a putea fi apelaţi în cazul în care trebuie să-şi mute maşina de unde au parcat-o, problema există. Şi nu ne referim doar la insuficienţa locurilor de parcare – problemă acută - ci la modalitatea de a deosebi un loc de parcare atribuit cu abonament deja plătit de unul încă liber, în zona în care s-au repartizat locuri de parcare. Este adevărat, unii dintre abonaţi au prins pe gardul din dreptul locului lor de parcare interdicţia privind ocuparea lui între orele 16,00 – 8,00, dar nu toţi au la dispoziţie stâlp, gard sau perete pentru a face asta. În plus, ar fi necesară o soluţie general valabilă de inscripţionare a locurilor de parcare atribuite!

Ce spune Primăria Galaţi

„Referitor la solicitarea dumneavoastră, vă comunicăm că procedura privind atribuirea locurilor de parcare nu s-a încheiat încă în zonele la care faceți referire. Astfel, vor urma în curând noi etape pentru locurile rămase libere care vor putea fi identificate online, ca și până acum. Mai mult, se va activa și harta online în perioada de atribuire. În context, precizăm că în zonele unde s-au demarat procedurile au fost amplasate panouri informative privind existența acestor parcări rezidențiale. În plus, este cunoscut faptul că ele pot fi ocupate doar de către cei care au plătit abonamentele în intervalul orar 16,00 – 8,00. În afara acestui interval orar ele pot fi ocupate de către oricine”, ne-a transmis Primăria.
Despre posibilitatea inscripţionării contra cost a locului de parcare atribuit, aşa cum s-a întâmplat în alte municipii, a fost întrebat, la Reperul Tv, primarul Ionuţ Pucheanu. „O să ne consultăm cu cei care fac lucrul acesta de mai multă vreme, mă refer la colegii primari, şi am să văd exact cum au rezolvat ei problema inscripţionării. Cel mai probabil îşi poate pune fiecare o tăbliţă. Un serviciu de ştanţare a unor plăcuţe îl are doar Poliţia Română şi nu e cazul să încărcăm sistemul”, a spus edilul-şef.
Pe de altă parte, există riscul ca fiecare să-şi pună în operă inventivitatea şi să avem în aceeaşi parcare tăbliţe de 30 de centimetri pătraţi până la adevărate totemuri de câte 4 metri pătraţi…

Citit 10319 ori Ultima modificare Joi, 03 Februarie 2022 01:00

18 comentarii

  • postat de Anda
    Miercuri, 02 Februarie 2022 23:01
    5.13.140.***
    O aberatie periculoasa.
    Am dat 120 lei / an si am inchiriat un loc insa eu, jumatate din an, tin masina in alt loc decat in parcarea de la bloc. Locul acela va sta gol iar masinile vor ocupa trotuare, vor bloca treceri de pietoni si vor ingreuna imens traficul. Chiar astazi am vazut o masina Ecosal care nu putea iesi de pe strada de unde ridicase gunoiul din cauza unei masini parcate in strada, pe colt. S-a urcat pe trotuar, a darmat coltul unui bloc si abia abia s-a strecurat dupa 5 minute de tipete si nervi.
    2
    17
    Raportează
  • postat de me
    Miercuri, 02 Februarie 2022 20:39
    5.13.206.***
    poate se rezolvă si iluminatul acestor parcări. chiar si camere ar fi necesare.asa poate evităm incendierile intenționate si tamponarile cu autor necunoscut.
    2
    15
    Raportează
  • postat de Gălățean dezgustat
    Miercuri, 02 Februarie 2022 17:52
    109.166.137.***
    Intrebare, de ce in unele zone exista parcari cu plata si in multe alte zone parcarea e la liber?? E discriminatoriu pentru cetățeanul dintr-o zona cu parcare platita fata de cel dintr-o zona cu parcare la liber. Daca toti platim aceleași taxe, ori avem toti parcare plătită, ori parcare libera. De ce in unele zone locurile dintre blocuri sunt contra cost pe cand sunt mult mai multe zone unde se puteau face parcari cu plata si, nu s-au făcut! Oare nu-i discriminatoriu?? Oare nu se găsește nimeni sa vada??? E frustrant pentru plătitorii de taxe dar cu parcare contra cost fata de aceeași plătitori cu parcari libere.... In acelasi oras!?!?!! =
    7
    11
    Raportează
  • postat de Marcu D
    Miercuri, 02 Februarie 2022 16:27
    109.166.132.***
    Mai nou, vedem în din ce în ce mai multe locuri de parcare desenat pe asfaltat câte un semn/simbol pt persoane cu dizabilități si cu un numar de înmatriculare auto. În câteva cazuri am văzut pe locurile respective, din mașini cu numerele scrise pe asfalt coborând ditai zdrahonii buni de muncă. Alooo, primăria! Are cineva la voi o evidență în acest sens? Verifică cineva situația reală a acestor locuri? Că, slavă Domnului sunteți plătiți regește.
    6
    20
    Raportează
  • postat de Cosmin
    Miercuri, 02 Februarie 2022 15:04
    109.166.132.***
    Jale !
    2
    6
    Raportează
  • postat de parere
    Miercuri, 02 Februarie 2022 14:20
    89.39.81.***
    problema e ca in parcarile pentru atribuit toate locurile sint numerotate. de unde sti ca e atribuit sau nu unul din ele?
    0
    12
    Raportează
  • postat de Tepes…
    Miercuri, 02 Februarie 2022 09:41
    5.13.223.***
    Cele postate de @dd., sunt solutia ideala, cand se plateste taxa pe mijloace de transport, anual, sa se perceapa si o taxa de parcare, modica dar care ar aduce mult mai multi bani la buget, in rest fiecare parcheaza unde gaseste, ca acum si astfel vor fi mult mai multe masini parcate si vor dispare si conflictele, doar ca pucheanu asta isi doreste, cat mai multe biruri, intrun oras in cadere libera, un oras dominat de pensionari, deoare ce , ce ce trebue sa aduca prosperitate in acest oras sunt fugariti, neasigurandulise un loc de munca, tot orasul e plin de case de pariuri, case de amanet, sau cazinouri, asta arata preocuparile mai marilor urbei, privitor la dezvoltare prin atragere de investitori.
    2
    18
    Raportează
  • postat de Lucian-Freedom
    Miercuri, 02 Februarie 2022 09:13
    109.166.132.***
    Destul de simplu (sunt convins că răspunsul, inserat, de altfel, și în comunicarea Primăriei, nu vă va mulțumi): Ai documentul care îți atestă dreptul de a ocupa locul de parcare cu nr. de inventar 4C 123? Da? parchezi acolo. Nu? Nu parchezi pe el, e clar că nu e al tău. Sunt alte 10 locuri libere în jurul tău, toate cu nr. de inventar? Ai Abonament pt ele? Nu. Atunci nu le ocupi, frățioare! Simplu. Nu e treaba ta (sau a oricui) că locul 4C 123 este al mașinii GL 01 BOU. Te duci și parchezi acolo nu e numerotat. Eu, spre ex. nu vreau să-mi figureze numărul de înmatriculare pe stâlpi sau pe carosabil.

    Vrei să "închiriezi" de la Primărie un loc de parcare numerotat? Consulți pe site, îți alegi și-ți întocmești dosarul. Simplu. Oare miile de gălățeni care s-au descurcat deja or fi nebuni?
    64
    23
    Raportează
  • postat de Mario
    Miercuri, 02 Februarie 2022 09:07
    77.111.247.***
    Se tot insinuează pe aici că poți parca cum vrei tu și pe oriunde vrei tu, cu condiția să-ți lași numărul de telefon afișat, astfel încât cei care sunt afectați de ilegalitatea ta, să te poată suna ca să-ți ceară permisiunea să beneficieze de un drept al lor firesc și legal.
    Aș vrea să știu cum anume sunt motivate/justificate/încurajate aceste îndemnuri la încălcarea drepturilor celorlalți și a legilor.
    29
    23
    Raportează
  • postat de viata pe balta
    Miercuri, 02 Februarie 2022 08:59
    82.76.144.***
    În zona respectivă este afișat un panou cu mesajul ”Parcare de domiciliu/reședință”, logica este că în acea zonă, sunt doar locuri de parcare atribuite/ de atribuit, și nu mai sunt locuri pentru parcare neplătită. Dacă nu ești unul dintre beneficiari, în intervalul impus, nu ai dreptul de a parca. Dacă totuși riști, și acel loc este atribuit, o faci pe pielea ta. Un număr de telefon în geam, uneori, te poate salva de o amendă.
    22
    22
    Raportează
  • postat de magis
    Miercuri, 02 Februarie 2022 08:50
    89.121.200.***
    Aha. Deci Pucheanu inca se scobeste in crestet ca sa isi dea seama ce si cum cu parcarile platite. Bun asa, halal management! Spiru Haret sa traiasca!
    7
    60
    Raportează
  • postat de me
    Miercuri, 02 Februarie 2022 07:57
    5.13.206.***
    semnalizarea locurilor poate fi foarte usor facuta prin inscriptionare. la fel ca in cazul locurilor pentru persoanele cu handicap pot fi aplicate semne distincte pentru cele libere si cele ocupate cu L sau O pe mijlocul locului de catre cei care au repartizat parcarea, respectiv beneficiarul platii Primaria Galati.
    1
    37
    Raportează
  • postat de parere
    Miercuri, 02 Februarie 2022 07:55
    89.39.81.***
    de fapt eu inteleg ca acum nu se pot recunoste locurile atribuite dintr-o parcare numerotata decit daca si-a agatat cel ce beneficiaza de el un insemn. restul e doar gargara. cred ca e datoria primariei, din banii incasati sa se ocupe de inscriptionare.
    4
    42
    Raportează
  • postat de parere
    Miercuri, 02 Februarie 2022 07:50
    89.39.81.***
    si de ce se dau amenzi si se ridica masini daca procedura de atribuire si inscriptionarea locurilor ocupate nu s-a incheiat? miroase a abuz din partea autoritatilor. daca se lasa la latitudinea fiecaruia sa-si inscriptioneze locul fara un model unitar va iesi o mare varza.
    8
    50
    Raportează
  • postat de Marius
    Miercuri, 02 Februarie 2022 07:03
    89.136.3.***
    Cetatenii intreaba, Primaria raspunde ce vrea.
    Altfel spus nu au nici o solutie.

    Sunt zone, cum este in Micro 17/18, unde multe locuri nu au fost inchiriate (pentru ca multi doritori nu aveau acces la ele din cauza modului in care au fost impartite pe blocuri) si acum chiar daca sunt locuri unde teoretic poti parca, nu o poti face pentru ca nu stii care este inchiriat.
    Dar Primaria se gandeste tot la bani si ne spune ca o sa aflam doar atunci cand se vor scoate din nou la inchiriat.
    5
    46
    Raportează
  • postat de Liliana
    Miercuri, 02 Februarie 2022 06:54
    82.79.132.***
    Scopul este evident, acela de a castiga bani din abonament si din amenzi. Incompetenta si indolenta!
    8
    43
    Raportează
  • postat de dd
    Miercuri, 02 Februarie 2022 01:30
    89.137.231.***
    Trebuie de urgenta eliminate parcarile cu plata in cariere . Parcarile trebuie sa fie libere si fara plata. Oamenii nu au unde parca iar parcarile cu plata stau goale pentru ca oamenii nu stiu ce sa faca sau daca vine cineva imediat acolo sau nu. Daca x e plecat 3 saptamani in concediu acel loc ramane liber dar altii nu pot parca sau nu au unde sa parcheze. Noul primar trebuie sa elimine aceasta aperatie numita loc cu plata sau licitatie pt loc de parcare. E inadmisibil asa ceva ! Primaria nu e proprietar pe acel loc si cetatenii oricum platesc impozite si taxe destule. Mai rau ati facut si ati incurcat treaba. La liber toti au loc si eventual pui o taxa anuala de 30 lei pentru toti posesorii de auto si castigi si mai mult la buget dar locurile sa ramana libere. Sunt cetateni care au 3 masini si 2 masini de la firma, sunt oameni care vin la rude sau in vizita..unde vor parca? Sunt firmele care vin masina pentru lucrari la blocuri..unde vor parca daca tot e ocupat pe abonament?
    Ati primari au renuntat si la acea apa meteorica si la parcarile cu plata si la noi e imvers adica tot impotriva cetatenilor si sa le faca viata si mai grea!
    17
    68
    Raportează
  • postat de Stan
    Miercuri, 02 Februarie 2022 00:37
    95.77.107.***
    De ce oare in alte orase din Romanica se poate gandi si constructiv, iar in Galati apare doar marca "merge si asa"! Spre exemplu in Cluj, exista zone (I - II- etc) cu tarife diferite. Riveranii care achita abonamente pot parca pe locurile marcate ca fiind spatii destinate stationarii, dar nu sunt individualizate cu numere. Poti parca orinde gasesti liber in cartier, cu afisarea in parbriz a documentului de parcare, inclusiv tichet eliberat de parcometru (cu durata maxima de 3 ore)! Dar exista si plata prin SMS. Si locurile de parcare sunt ale municipalitatii, nu sunt concesionate, cum gresit se procedeaza in alte parti, unde concesionarii se cred proprietari, iar localii mai putin constienti de lege cheama platforma sa confiste o proprietate, pentru care pot plati pana la desfiintarea serviciilor (politie, primarie, serviciu al comunitatii sau firma privata). Si avocatii stiu ca-i asteapta o pane mare de infruptat din cauza lejeritatatii in gandire (cineva spunea ca este idiotenie pura, dar eu nu cred) unor administratori temporari numiti sau alesi.
    27
    46
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.