Sala Sporturilor se transformă

Sala Sporturilor se transformă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Autorităţile locale şi constructorul promit că lucrările se vor finaliza la sfârşitul acestui an

În sala în care în urmă cu doi ani şi jumătate, câţiva tineri cereau implicarea Primăriei în reparaţia clădirii, în timp ce vântul urla, lugubru, printre ruinele şi munţii de mizerie, ieri, lucrurile stăteau cu totul altfel.

Pereţii înalţi erau curaţi, ravenele, betonate proaspăt, la fel şi podeaua viitorului teren de joc, toate erau în regulă şi până şi câinele maidanez care s-a nimerit să alerge, vesel, pe acolo era frumuşel…

Pentru ca toată comunitatea să îşi facă o părere despre cum evoluează lucrările de reabilitare-modernizare a Sălii Sporturilor, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco s-a întâlnit, ieri, la faţa locului, cu reprezentanţi ai firmei care lucrează pe banii Companiei Naţionale de Investiţii, SC Straco Group SRL Bucureşti.     

Am aflat că lucrările sunt realizate în proporţie de peste 50 la sută şi că nu sunt dubii că până la finele anului nu se va finaliza lucrarea.  Pentru acest lucru, 50 de muncitori lucrează câte opt ore pe zi încă din martie! Oamenii sunt din Galaţi, deşi firma este din Bucureşti.

”Timpul a făcut clădirea asta praf. Când ne-am apucat de treabă, locul era o groapă mare de gunoi”, ne-a explicat Marius Cârcu, şeful de şantier.

Tot el ne-a spus că, din cauza intemperiilor, fierul din structura clădirii a ruginit, iar rezistenţa betonului a avut de suferit, tocmai în punctele esenţiale – în stâlpii de susţinere.

Totuşi, cu tehnologie modernă, de injecţie cu beton, s-au remediat stricăciunile. Nici probleme cu tasarea clădirii nu sunt, ne-a asigurat şeful de şantier: „După ce Unicom a făcut lucrările de  consolidare a fundaţiei, şapte ani s-a urmărit dacă se constată fenomenul de tasare şi nu s-a întâmplat aşa ceva”.

Responsabili, bani şi inaugurare

Spunând că o dată la două săptămâni vine să constate stadiul lucrărilor, viceprimarul Ciumacenco s-a declarat mulţumit, dar a ţinut să le transmită mulţumiri şi fostei directoare a Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport, Magda Irincu, „cea care s-a zbătut pentru această investiţie şi a fost un stres permanent pentru domnul primar şi pentru mine” şi city-managerului Florin Popa. 

Prezenţa viceprimarului nu a fost motivată doar de faptul că beneficiarul lucrării este Primăria, ci şi de faptul că, în afară de finanţarea de 5.131.757 lei fără TVA, acordată de Compania Naţională de Investiţii, pentru consolidarea Sălii Sporturilor, Primăria municipiului Galaţi contribuie cu o sumă în valoare de 780.000 lei fără TVA.

Pentru această din urmă sumă, SC Litoral Construct SA va lucra la reţelele de apă şi canalizare, la dotarea sălii de joc, dar şi la amenajarea parcării din faţa sălii şi a aleilor de acces. Ambele lucrări – şi cea mare, de consolidare şi cea mai mică, de dotări – au ca termen de finalizare sfârşitul acestui an.

La inaugurarea Sălii Sporturilor, cei 3.000 de spectatori (cât este capacitatea sălii) ar putea avea o surpriză plăcută, spune viceprimarul Ciumacenco: „Suntem în discuţii cu Nini Florin, poate pentru organizarea unei minigale de baschet… Dânsul ne-a promis sprijin, speră să aducă la Galaţi câteva formaţii europene la baschet”.

Citit 4152 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.