Câţi bani a câștigat Primăria Galați din locurile atribuite în parcările rezidențiale. Un an de când se fac abonamente
Foto: Anca Melinte

Câţi bani a câștigat Primăria Galați din locurile atribuite în parcările rezidențiale. Un an de când se fac abonamente
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Sume de 6.510 lei, 3.010 lei, 2.710 lei, 2.610 lei sau 2.500 de lei sunt cele mai mari "scoruri" cu care au fost atribuite, în urma licitaţiilor, locuri în parcările rezidenţiale din municipiul Galaţi, bani care, spune Primăria Galaţi, au fost şi plătiţi. Suma totală încasată de administraţia locală din atribuirea locurilor de parcare din cartiere, începând din 2021 și până în prezent, se ridică la 287.109 lei.

Peste numai o săptămână, pe 8 august 2022, se împlinește un an de când Primăria municipiului Galaţi a demarat atribuirea locurilor în parcările de domiciliu sau reședință din cartiere. În timpul care a trecut, s-au derulat numeroase proceduri de rezervare online, depunere de cereri, publicare de liste de solicitări admise şi respinse, contestaţii şi, acolo unde a fost cazul, licitaţii pentru locurile de parcare. Municipalitatea a fost nevoită să facă şi apeluri pentru plata abonamentului de parcare, avertizând că neplata în termen de 15 zile duce la pierderea dreptului asupra locului atribuit.

Noi am fost curioşi să aflăm cât a câştigat municipalitatea din toată această activitate şi câte abonamente există în acest moment.

Ultima zi de plată pentru etapa a cincea

Primăria municipiului Galaţi a anunţat, recent, că 2 august 2022 este ultima zi în care solicitanții ale căror dosare au fost declarate admise în cea de-a cincea etapă de atribuire a locurilor de parcare rezidenţiale pot achita tariful abonamentului, document pe care îl vor putea ridica începând din 3 august 2022, de la sediul din Domnească nr. 54.

Pentru că lunea viitoare se va împlini un an de când a fost demarată activitatea de atribuire a locurilor de parcare rezidențiale, am fost curioşi să aflăm care sunt rezultatele concrete. Şi am cerut informaţii punctuale Biroului de Presă al Primăriei Galaţi.

Peste 3.000 de locuri de parcare

"Numărul total de locuri de parcare rezidenţiale ce au făcut obiectul celor cinci etape de atribuire organizate până acum este de 3.036. Cartierele în care se află acestea sunt Mazepa I, Mazepa II, Țiglina I, Țiglina II, Micro 18 și Micro 21", ne-a transmis administraţia locală.

Pentru că unii gălăţeni s-au grăbit să solicite locuri de parcare încă dinainte de a începe procedura în sine, am întrebat câte cereri au fost înregistrate în cadrul celor cinci etape. Conform Primăriei, numărul cererilor de atribuire depuse în total se ridică la 3.413, din care admise au fost 2.176, iar respinse - 1.237.

Topul celor mai scumpe abonamente

Nu mai puţin adevărat este că pentru unele locuri de parcare s-au înregistrat mai multe cereri, motiv pentru care s-au organizat licitaţii. Iar scorurile cu care s-au atribuit au fost de-a dreptul ameţitoare. Iată ce ne-a comunicat Primăria: "Numărul de locuri pentru care s-au organizat licitații este de 226. Numărul de locuri de parcare atribuite în urma licitațiilor este de 213.

Cele mai mari cinci sume care au fost achitate în urma atribuirii locurilor de parcare prin licitație sunt: 6.510 lei, 3.010 lei, 2.710 lei, 2.610 lei, 2.500 de lei".

Conform administrației locale, în primele patru etape s-au eliberat 1.755 de abonamente pentru care s-au făcut plățile, iar pentru etapa a cincea urmează să fie emise 244 de abonamente.

"Suma totală încasată de Primăria municipiului Galați din atribuirea locurilor de parcare, din 2021 și până în prezent, este de 287.109 lei", ne-a transmis Biroul de Presă.

Ce urmează

"Câte locuri de parcare vor mai fi supuse procedurii de atribuire pana la finele anului 2022?", a fost ultima noastră întrebare. Iată şi răspunsul: "Este vorba despre locurile de parcare rămase neatribuite în cadrul procedurii derulate până acum. În plus, avem în analiză circa 1.000 de alte locuri de parcare în vederea atribuirii, urmând marcarea și numerotarea. În context precizăm că, la fel ca până acum, vom anunța public prin mijloacele de comunicare uzuale fiecare etapă de atribuire a locurilor de parcare", ne-a asigurat administrația locală.

Birou pentru gestionarea parcărilor

Primăria municipiului Galaţi a ajuns la concluzia că îi trebuie un birou special care să se ocupe doar de gestionarea locurilor de parcare rezidenţiale, şi a cerut aleşilor locali să fie de acord cu modificarea organigramei. Biroul administrare parcări rezidenţiale va funcţiona în subordinea directorului executiv la Direcţiei Servicii Comunitare de Utilităţi Publice, Vergiliu Vals, şi va fi format din: şef de birou, trei consilieri superiori, un consilier asistent şi un consilier debutant.

Citit 6563 ori Ultima modificare Marți, 02 August 2022 11:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.