Proprietarul unui imobil de patrimoniu ar putea fi supraimpozitat cu 500 la sută (FOTO)
Foto: Anca Melinte

Proprietarul unui imobil de patrimoniu ar putea fi supraimpozitat cu 500 la sută (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Proprietarii a două imobile neîngrijite, situate pe strada Cuza nr. 44 și, respectiv, strada Eroilor nr. 9, ar putea fi supraimpozitați cu 500 la sută, dacă aleșii locali vor fi de acord. Două proiecte de hotărâre în acest sens au ajuns deja, spre dezbatere și avizare, la comisiile Consiliului Local.

Inclusă pe Lista monumentelor de interes local, clădirea de pe strada Cuza nr. 44 se ruinează de mulți ani sub ochii gălățenilor, fără ca cineva să încerce să salveze ce se mai poate salva. Imobilul ar urma să fie încadrat în categoria clădirilor neîngrijite. Conform prevederilor legale: "Prin clădire neîngrijită se înţelege clădirea aflată în stare avansată de degradare, stare de paragină, insalubră, cu faţada nereparată/ necurăţată/ netencuită/ nezugrăvită/ cu geamuri sparte sau alte situaţii de asemenea natură". În cazul acestui imobil, acoperișul, zidurile, fațadele prezintă degradări majore. Punctajul pe care l-a acumulat potrivit notelor tehnice de constatare a clădirilor neîngrijite este de sută la sută.
Conform documentelor, proprietarul a fost notificat ca, în termen de șase luni, să remedieze deficiențele constatate, dar nu a făcut-o. Motiv pentru care va fi supusă aprobării aleșilor majorarea cu 500 la sută a impozitului pentru această clădire, începând cu anul 2023. Potrivit actelor prezentate, la data de 18 iulie 2022, clădirea figurează în evidența fiscală ca având destinație de locuință și valoarea impozabilă de 450.080 de lei.
Cel de-al doilea proiect de hotărâre propune majorarea cu 500 la sută a impozitului pentru clădirea de pe strada Eroilor nr. 9, măsură care ar urma să fie aplicată din 2023. Conform documentelor, imobilul a acumulat un punctaj procentual de degradare de 46,87 la sută. Proprietarul a fost înștiințat să remedieze deficiențele constatate, dar nu a dat curs notificării, clădirea menținându-se ca neîngrijită. La data de 18 iulie 2022, clădirea figurează în evidența fiscală având destinația de locuință și valoarea impozabilă de 59.266 de lei.

Citit 4003 ori Ultima modificare Duminică, 14 August 2022 08:50

4 comentarii

  • postat de Alina I
    Marți, 16 August 2022 15:18
    5.13.215.***
    Pai da, sa faca! Dar cu ce? Ca sa reabilitezi o casa monument istoric iti trebuie bani FOARTE multi, si ai nevoie de oameni care se pricep la astfel de lucrari. Nu orice zugrav stie sa restaureze asa ceva. Primaria ce face in sensul asta? Creste impozitul si gata, s-a spalat pe maini? Ce se rezolva cu asta? Cumparati casa si restaurati-o, daca va doare inima asa tare! Dar imi aduc aminte de palatul Gheorghiu, pe care-l asteptati sa se darame, probabil, ca alta intentie nu se vede...
    0
    2
    Raportează
  • postat de Das
    Joi, 11 August 2022 20:38
    89.137.229.***
    Omul vrea sa vanda unui investitor cu bani . El nu are bani sa o refaca si deci nu e corect si moral sa fie impozitat cu 500%. E ca si cum ar veni cineva si ar spune daca nu pui gresie si parchet in propria casa si nu dai cu var si pui termopan iti luam casa sau punem impozit 1000% de parca salariile de mizerie din oras ne permite sa renovam si sa facem casele frumoase.
    8
    8
    Raportează
  • postat de Cristi
    Joi, 11 August 2022 13:55
    86.34.187.***
    Supraimpozitarea se face discretionar in functie de proprietar si apartenenta la partid sau cum>?
    2
    27
    Raportează
  • postat de Marius
    Joi, 11 August 2022 10:54
    89.136.6.***
    Este bine ca sa se fac pasi, dar:

    - de ce doar unele imobile si nu toate care sunt in aceasta situatie ? Exista interes ca acei proprietari sa grabeasca vanzarea ?
    Daca chiar ii intereseaza asa mult de situatia acestor cladiri, nu sunt doar 2, sunt cateva sute.

    - exista proiecte care sa ajute acesti propritari, asa cum se intampla in Oradea, de ex. ?

    - ce facem cu restul de cladirilor care sunt in aceasta situatie, si sunt situate la strazi principale (dar care apartin de oameni cu relatii)
    Ex. spatiile comerciale de la Ultimul leu detinute de Vega
    sau cladirea inceputa de Durbaca langa Cinema Tiglina

    - si ce facem cu toate cladirile detinute de Primaria Galati
    0
    38
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.