Au tras cortina peste cultură

Au tras cortina peste cultură
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Frumoasa călătorie spre pensie a unor actori de excepţie, povestită de oameni care nu au pic de iubire pentru teatru * „După atâţia ani de teatru, te fac să te simţi pur şi simplu ca un gunoi” * „Foarte frumos, le mulţumim pentru acest cadou” * Teatrul „Gulliver” devine secţie a Teatrului Dramatic, noua instituţie urmând să aibă 82 de angajaţi * Teatrul Muzical are prevăzute doar 37 de posturi *

Serviciul Public Ecosal, Administrarea Domeniului Public şi alte structuri din cadrul Primăriei au reuşit să scape cu faţa curată sub barda OUG 63. Teatrele gălăţene, însă, au de suferit.

Luni, când aleşii locali au votat recunoaşterea Teatrului Muzical „Nae Leonard” şi a Teatrului de Păpuşi „Gulliver” ca instituţii exceptate de la restructurarea lui Boc, au fost ferm convinşi că au rezolvat problema zecilor de artişti şi de oameni din spatele scenei.

Miercuri aveau să afle, însă, că Păpuşile şi Muzicalul, în ciuda faptului că au acelaşi certificat de naştere ca şi Dramaticul, nu au fost exceptate şi că vor trebui incluse în organigrama Primăriei şi restructurate.

Au urmat şedinţe peste şedinţe, negocieri, numărări, renumărări şi reaşezări de personal pentru ca în final aparatul Primăriei să se încadreze în cele 433 de posturi impuse. Soarta teatrelor a fost decisă joi, într-o şedinţă de îndată şi, din păcate, proiectele de hotărâre nu sunt încă publice.

Tot ceea ce ştim oficial sunt două fraze cuprinse în documentele care însoţesc organigrama şi statul de funcţii al Primăriei: „Teatrul Muzical «Nae Leonard» are prevăzute 37 de posturi. Menţionăm că prin reorganizarea Teatrului Dramatic «Fani Tardini» în baza HCL 293/12.08.2010, Teatrul de Păpuşi «Gulliver» intră în structura Teatrului Dramatic prin absorbţie, respectându-se numărul total al posturilor Teatrului Dramatic de 82”.

Aleşii se fereau joi seara, la şedinţa extraordinară a CL, să dea declaraţii. La fel de succint a fost şi primarul Dumitru Nicolae, care ne-a declarat că speră că premierul Emil Boc va semna pentru independenţa celor două instituţii de cultură gălăţene.

Din culisele dezbaterilor

Secretarul Comisiei de Cultură a CL, consiliera PSD Daniela Artimof, una dintre susţinătoarele teatrelor, ne-a povestit ce soluţii au încercat să aplice aleşii pentru salvarea teatrelor:

„Aproape că ne-am urât între noi, consilierii, pentru a salva trei instituţii de cultură. Au fost fel de fel de variante. Am ridicat tonul şi m-am opus proiectului iniţial care prevedea două organigrame la teatre care le recunoştea identitatea juridică, dar în statul de funcţii erau prevăzute doar câte trei posturi de management la fiecare, restul salariaţilor urmând să devină PFA – persoană fizică autorizată. Era inadmisibil!”

„Am cerut să se ia om cu om şi post cu post organigrama Primăriei. Să găsim soluţii ca să ajungem pe această criminală ordonanţă a lui Boc. S-a lucrat în Primărie până noaptea târziu, s-au mutat oameni, s-au învârtit, s-a comasat şi s-au mai făcut economii”.

„În şedinţă de îndată am decis că Muzicalul îşi păstrează personalitatea juridică şi identitatea cu o organigramă de numai 37 de posturi, urmând ca restul membrilor să fie preluaţi de fundaţia culturală a Primăriei. Teatrul Gulliver îşi pierde personalitatea juridică şi trece ca secţie de teatru pentru copii în structura Teatrului Dramatic, care îşi va face pensionările pentru a putea crea cel puţin 15 posturi care să fie atribuite colectivului de actori de la «Păpuşi»”.

„Primăria s-a angajat că va plăti prestaţiile acestor oameni. Nu vor fi afectaţi material, nu vor fi daţi afară, e doar un calcul ca să raportăm Guvernului”, ne-a declarat Daniela Artimof.

Soluţia nu o mulţumeşte însă pe consiliera PSD. „Dacă în ţara asta maneaua este simbolul discursului politic şi a publicităţii electorale, dacă simbolul acestui Guvern este maneaua şi maneliştii sunt protejaţi, iar oamenii de cultură sunt eliminaţi pentru că nu fac profit… atunci chiar suntem pierduţi”, ne-a declarat Daniela Artimof.

Nicolae Rainea a luat atitudine: „Şi noi cu ce mai rămânem?”

Decanul de vârstă al Consiliului Local, social-democratul Nicolae Rainea, a fost singurul ales care a avut o poziţie oficială fată de măsura luată în privinţa teatrelor:

„Eu ştiam că există cele trei puteri în stat: legislativă, executivă şi judecătorească. De la o vreme, în CL nu mai facem nimic în afară de a fi obligaţi să ducem la îndeplinire hotărârile Guvernului? Cum apar atâtea sute de legi în detrimentul nostru, nu ştiu ce ne mai rămâne”.

„Pentru suflet, aproape că n-a mai rămas nimic: nici teatre, nici cinematografe, nici baze sportive, rămâne doar să mâncăm, să dormim şi să mergem afară la toaletă. E păcat!”

„Alţii s-au chinuit 50 de ani să facă săli de sport, cinematografe, teatre de toate genurile: muzical, păpuşi, iar acum strângem cureaua să nu mai facem nimic pentru că aşa vrea Guvernul… Eu mai am puţin de trăit, dar ce fac cei tineri ?”.

Citit 1418 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.