Proiect de iluminat public ratat la Tecuci

Proiect de iluminat public ratat la Tecuci
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ultima ședință extraordinară din 2022 a Consiliului Local Tecuci, programată pe 29 decembrie, nu a avut loc. Din lipsă de cvorum, cu doar șapte consilieri PNL prezenți și doi social-democrați, Primăria a pierdut un proiect de modernizare a iluminatului public municipal, în valoare de aproximativ cinci milioane de lei, având ca sursă de finanțare bugetul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).

Anunțată cu o săptămână înainte, în vederea aprobării depunerii cererii de finanțare și a indicatorilor tehnico-economici în cadrul Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii, ședința nu a stârnit interesul tuturor consilierilor locali, iar primarul tecucean, Lucian Costin, se arată dezamăgit de atitudinea acestora.

În plus, contactat telefonic de cotidianul nostru, marți, 3 ianuarie 2023, edilul-șef al municipiului din nordul județului a ținut să menționeze că fondurile destinate acestui tip de proiecte sunt pe cale să se epuizeze "într-o zi, maxim două", investiția fiind, practic, compromisă. "Cei din opoziție trebuie să dea socoteală tecucenilor, pentru că nu iau proiectele acasă la mine", a adăugat Lucian Costin.

Perioada de depunere a cererilor de finanțare în aplicația informatică, împreună cu documentația aferentă, a început în 30 decembrie 2022 și se va încheia în 31 ianuarie 2023 sau în momentul epuizării bugetului, conform informațiilor prezentate de AFM.

Citit 1221 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Ianuarie 2023 11:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.