Un brăilean înlocuit cu un vrâncean, la șefia Regionalei ANAF Galați

Un brăilean înlocuit cu un vrâncean, la șefia Regionalei ANAF Galați
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Începutul anului 2023 a adus un nou director general al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP) Galați, instituție care coordonează activitatea fiscală din șase județe ale Regiunii Sud-Est (Galați, Vrancea, Brăila, Tulcea, Buzău și Constanța). Vrânceanul Florin-Ciprian Iamandi devine astfel cel de-al patrulea șef al regionalei ANAF cu sediul la Galați din ultimii trei ani.

Florin-Ciprian Iamandi a fost anterior director executiv al Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Vrancea, unde a ocupat, în ultimii ani, funcția de adjunct pe Inspecție Fiscală. El îl înlocuiește în funcție pe brăileanul Cătălin Picuș, care probabil s-a întors la funcția pe care o deținea în AJFP-ul din județul vecin, tot pe partea de Inspecție Fiscală.

În noiembrie anul trecut, o nouă numire a avut loc în cadrul DGRFP Galați, Gelu-Cătălin Găinaru fiind instalat în funcția de director executiv Colectare.

Nu mai puțin de patru directori generali a avut în ultimii trei ani Regionala ANAF Galați. Lui Eugen Ciorici, care s-a pensionat, i-au urmat Petrică Munteanu (care a rezistat în funcție numai trei luni și jumătate) și Cătălin Picuș (din aprilie 2021 până în decembrie 2022). Între timp s-a mai înregistrat și un mandat interimar de director general, pe perioadă limitată, dus la îndeplinire de Silviu Pripoaie, actualul director executiv pe Inspecție Fiscală.

Citit 4854 ori Ultima modificare Joi, 02 Februarie 2023 09:57

3 comentarii

  • postat de george
    Vineri, 06 Ianuarie 2023 19:41
    5.13.208.***
    Gelu-Cătălin Găinaru

    Predestinat
    0
    0
  • postat de Mihnea
    Vineri, 06 Ianuarie 2023 08:09
    5.13.208.***
    Miorita ? Baciul ungurean cand vine ?
    0
    0
  • postat de teo
    Joi, 05 Ianuarie 2023 21:13
    5.14.130.***
    Directie Regionala, Directie Judeteana, Directie Nationala, Directie Locala....aceiasi schema a institutiilor publice, pentru a crea cat mai multe posturi de conducere, se descentralizeaza de la nuvel national pana la nivel de cartier daca se poate .
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.