Peste doi ani, ne vom face buletine în Micro 40. 15,62 milioane de lei pentru noul sediu al Evidenței Persoanelor

Peste doi ani, ne vom face buletine în Micro 40. 15,62 milioane de lei pentru noul sediu al Evidenței Persoanelor
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Primăria Galați a pus la bătaie un contract cu valoarea estimată de 15.627.039 de lei fără TVA pentru viitorul sediu al Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor. Este vorba despre renovarea energetică și amenajarea imobilului de pe strada 1 Decembrie 1918 nr. 25, care a aparținut fostului Liceu Metalurgic. Primăria impune un termen de realizare a contractului de 16 luni, dintre care patru pentru proiectare și 12 pentru execuție.

Așa cum ați putut afla din ziarul "Viața liberă", Primăria consideră că imobilul este potrivit pentru a transfera activitatea Serviciului de Evidenţă a Persoanelor. În hotărârea aprobată de aleșii locali în acest scop se arată că "starea tehnică a imobilului este precară, finisajele exterioare sunt în stare avansată de degradare, instalaţiile sanitare, termice, electrice nu au fost înlocuite de la darea în folosință a acestuia. Pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a activităţii serviciilor este necesară modernizarea spațiului".

În cadrul licitației, ofertele sunt așteptate până pe 7 iunie 2023, iar criteriul de atribuire a contractului este „cel mai bun raport calitate-preț”. Pentru această investiție, Primăria are deja o finanțare atrasă din Planul Național de Redresare și Reziliență, proiect cu o valoare de 10.011.344 de lei.

Citește și Primăria are bani să mute Evidența Populaţiei în Micro 40

Citit 7231 ori Ultima modificare Vineri, 19 Mai 2023 16:41

4 comentarii

  • postat de Doi ani, exagerat de mult
    Luni, 15 Mai 2023 13:04
    109.166.128.***
    Cam mult doi ani, de parcă facem un pod peste Dunăre ? În doi ani pe timpul lui Ceaușescu, s-a construit de la zero tot ansamblul educativ din curte, școli, cămine pentru elevi, sală de masă, sală de sport, clădiri administrative, teren de sport etc.
    0
    0
  • postat de macarie banu
    Luni, 15 Mai 2023 12:29
    89.137.225.***
    Ditamai cladirea DOAR pentru Evidenta populatiei?!!!!!!....ba!,Primarie..... voi sunteti cu capul?! Se pare ca da si nu va mai faceti bine. Adica toate etajele acelea,toate clasele acelea....pentru ce?!...pentru birouri?! nu sunteti normali. Ok,este mai mult decat evident ca trebuia o locatie noua d
    0
    0
  • postat de Dax
    Luni, 15 Mai 2023 11:51
    89.39.81.***
    Vrem din alea cu cip fiindca datele vor putea fi actualizate automat la 5 / 10 ani.
    0
    0
  • postat de Mary
    Luni, 15 Mai 2023 11:24
    46.97.168.***
    Mai bine ar achiziționa și transforma și spațiul de la mezaninul bl PS1 A., lângă Groupama. Este o rușine pentru acest oraș care se vrea respectat si admirat. Măcar o prelată provizorie ar fi ok .
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.