UPDATE. Construirea Spitalului Municipal de Urgenţă Galaţi, pe masa aleşilor locali

UPDATE. Construirea Spitalului Municipal de Urgenţă Galaţi, pe masa aleşilor locali
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Proiectul de hotărâre privind costurile obiectivului „Construire Spital Municipal de Urgenţă Galaţi” nu a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de marţi, 30 mai 2023, a Consiliului Local. Potrivit datelor noastre, proiectul ar putea fi supus la vot într-o şedinţă extraordinară, după ce costurile prevăzute vor mai fi analizate.


Proiectul de hotărâre prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul „Construire Spital Municipal de Urgenţă Galaţi” a ajuns pe masa aleşilor locali şi ar putea fi supus la vot în şedinţa de marţi, 30 mai 2023. Iniţiatori sunt primarul Ionuţ Pucheanu şi consilierii locali Anamaria Hărăbor (PNL), Valeriu-Laurenţiu Onose (PNL) şi Claudiu-Ionuţ Vasile (PSD).

Potrivit documentelor, amplasamentul propus pentru construirea spitalului se află pe strada Traian nr. 464, şi este format din trei loturi de teren, din care unul este situat în intravilanul comunei Vânători, judeţul Galaţi, iar două loturi sunt amplasate în intravilanul municipiului Galaţi.

„Prin proiect se prevede realizarea unui spital tip monobloc, format din şase corpuri structurale, având regim de înălţime diferite pentru fiecare în parte”, se arată în documente.

Spitalul ar urma să aibă subsol, demisol şi şase etaje, cu 300 de paturi şi 20 pentru spitalizare de zi.

Iată şi structura: la subsol - spaţiile de farmacie, sterilizare, depozite, vestiare, ALA, spaţii tehnice; demisol - prosectura, laboratorul de analize, blocul alimentar, spălătorie, unitate transfuzie sanguină; parter - spitalizarea de zi, radiologie imagistica, ambulatoriu; etaj 1- blocul operator şi secţia ATI; etaj doi – cardiologia; etaj trei – chirurgia; etaj patru - secţia medicală; etaj cinci - obstetrica-ginecologia, neonatologia, blocul de naşteri; etaj şase – compartimentul administrativ; etaj şapte - cu rol de acces terasa heliport.

Spitalul va fi dotat cu echipamente digitale de eliberare a medicamentelor şi va beneficia de un sistem digital integrat, care va gestiona întreaga instituţie.

Valoarea totală a investiției se ridică la 1.386.226.197 de  lei, iar sursele de finanțare sunt bugetul local, împrumuturile, fondurile europene.

Vom reveni cu informaţii.

 

Citit 6328 ori Ultima modificare Vineri, 02 Iunie 2023 07:41

9 comentarii

  • postat de Gabi
    Vineri, 02 Iunie 2023 21:31
    185.53.197.***
    Nu înțeleg ce cauta primarul și Vasile Claudiu ca inițiatori. Tot Galatiul știe ca asta e proiectul consilierilor PNL...
    0
    0
  • postat de Tapliuc Cosma
    Miercuri, 31 Mai 2023 09:43
    92.85.16.***
    Fostul Spital CFR a devenit prin Hotarare de Guvern Spital al municipiului Galati. Urmeaza modernizari, dotari cu aparatura si completari de resurse umane.
    0
    0
  • postat de Mir
    Marți, 30 Mai 2023 21:24
    5.13.196.***
    "în intravilanul comunei Vânători, judeţul"

    Spital MUNICIPAL,dar îl dai ca opțiune(după/în mintea luminată a unuia/unora) ÎN AFARA MUNICIPIULUI...!??

    DOAMNE DUMNEZEULE...

    &ne mai mirăm de ce merg toate așa cum au mers&cum merg/funcționează în acest ORAȘ...GALAȚI...fără NIMIC,CONSTRUIT/REALI
    0
    0
  • postat de Curiosul
    Marți, 30 Mai 2023 17:01
    84.232.141.***
    Povesti de dinainte de alegeri, in afara odioasei cladiri a primariei, NU ATI CONSTRUIT NIMIC DE 30 de ani in galati., dar a ti demolat, distrus, vandut pe nimic, TOT CE INSEMNA LOCURI DE MUNCA,de aia tinerii nostri colinda lumea pentru un serviciu.
    Cum a raspuns mangalea pentru demolarea imehas, i
    0
    0
  • postat de paloma
    Marți, 30 Mai 2023 14:05
    5.13.138.***
    Basini de strut !!! Marca, psd/pnl !!! Avem destule spitale in oras !!! Trebuie facute functionale la standarde europene, e mai usor si mai putin costisitor !!!
    Spital de urgenta in afara orasului ???!!! Asta da urgenta !!!
    0
    0
  • postat de Nicusor
    Marți, 30 Mai 2023 13:28
    5.13.129.***
    Spitalul Municipal de Urgenţă Galaţi in afara orasului Galaţi ??? Ca si Cartierul Cantemir in judetul Braila ?????
    0
    0
  • postat de Terente ...din Galati
    Marți, 30 Mai 2023 13:05
    89.137.229.***
    Ati gasit asistenti, medici, laboranti, brancardieri, anestezisti, biologi, etc? Nu avem angajati nici pt. structura actuala de sanatate, centrele de proximitate, sunt la un nivel de personal pregatit profesional ca in Mali sau Kenia. O sa steie nefolosit precum centrul de proximitate din Micro 20.
    0
    0
  • postat de cetitor
    Marți, 30 Mai 2023 12:28
    85.122.80.***
    Si cine să profeseze? Absolvenții de medicină din Galați? Urmașii lui Bacalbașa și Nechita? Atunci cel mai bun spital este trenul la București!
    0
    0
  • postat de Votant Galati
    Marți, 30 Mai 2023 11:35
    81.12.150.***
    Oooo... ! La fiecare 4 ani avem cate un spital ! "Felicitari!"
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.