Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea, a semnat, săptămâna trecută, 90 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții "Anghel Saligny". Contractele, în valoare totală de 917.179.374,17 lei, au fost semnate la sediul MDLPA, împreună cu beneficiarii proiectelor și vizează modernizarea unor străzi și a unor drumuri de interes local, înființarea sau extinderea unor sisteme de alimentare cu apă potabilă, de canalizare și a unor stații de epurare, înființarea sau modernizarea unor rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale, precum și construirea și modernizarea unor poduri și a unor pasarele pietonale. Printre acestea se numără și amplul proiect de înființare a unei rețele inteligente de furnizare a gazelor naturale în comuna Nicorești, investiție ce ar urma să beneficieze de o finanțare de aproape 43,2 milioane de lei. În paralel, a fost semnat și proiectul de modernizare a drumurilor comunale din Fârțănești, lucrările fiind programate să ajungă la 3,63 milioane de lei.
Rețea inteligentă de gaze naturale, la Nicorești Scris de George Marinescu

Mai multe din această categorie:
1 comentariu
-
postat de NicusorMiercuri, 19 Iulie 2023 20:175.13.203.***Asa de rau am ajuns ca avem nevoie de inteligenta artificiala sa ajunga gazul la ochiul de aragaz ? Monteaza si antene 5G ? Vezi: "înființarea sau modernizarea unor rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale".00