Restructurare fără victime la Primăria Târgu Bujor

Restructurare fără victime la Primăria Târgu Bujor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Primăria oraşului Târgu Bujor a fost nevoită să facă tot felul de artificii şi să apeleze la subterfugii pentru a-şi salva salariaţii de şomaj. Potrivit calculelor Prefecturii, din 196 de posturi ocupate, trebuia să rămână cu 157.

Primarul PSD Ştefan Arfire spune că restructurarea i-a afectat personalul administrativ. „Fireşte că m-am gândit la oamenii care pleacă din sistem şi că rămâneau anumite servicii fără niciun om”.

„La serviciul de salubrizare al localităţii nu am avut cum să dau afară niciun om şi am făcut un SRL micuţ cu 28 de oameni, din care un administrator unic, contabil, şef de grupă şi un casier, restul muncitori”.

„A început să funcţioneze de la 1 octombrie, le-am dat toate bunurile, maşini de transport gunoi, containere. Practic noi, cu crearea acestei societăţi, am mărit cheltuielile autorităţii publice locale cu TVA 24 la sută plus un 6-10 la sută profit, deci, în total, cu peste 30 la sută. Ne-am luat banii din buzunar ca să-i ducem în partea cealaltă”, ne-a declarat primarul.

Ştefan Arfire spune însă că nu a dat pe nimeni afară de plăcere, dar a lăsat libertatea de a pleca bujorenilor nemulţumiţi de salariile foarte mici. În plus, primarul a găsit o supapă prin care să-şi recheme personalul restructurat:

„Noi am reuşit să dăm sectorul de apă şi canalizare la Galaţi şi am rămas cu 15 posturi. Am solicitat Consiliului Local să înfiinţez o parte din posturile strict necesare: la Bibliotecă nu pot rămâne într-un singur om, trebuie să aduc înapoi omul pe care l-am dat afară, la arhivă nu am om, trebuie creat post, la Registrul Agricol ne trebuie şi un expert local pentru rromi”.

„Nu am dat niciun om afară, au rămas cei care au vrut. O parte au spus că salariul e prea mic şi pleacă sau intră în şomaj”, ne-a declarat edilul oraşului Târgu Bujor.

Marele său regret este că personalul care s-a ocupat de câştigarea unor proiecte europene părăseşte Primăria pentru a câştiga în sectorul privat mai mulţi bani.

Citit 702 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.