Vestiare în locul gradenelor, pe terenul de sport nefolosit al parcării din Mazepa

Vestiare în locul gradenelor, pe terenul de sport nefolosit al parcării din Mazepa
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Inaugurat în septembrie 2020, dar nefolosit vreodată în acești trei ani, terenul de sport de pe terasa parcării etajate din Mazepa I ar urma să beneficieze de o "investiție". Concret, autoritățile vor să transforme gradenele existente în vestiare, prevăzute cu grupuri sanitare pe sexe, convinse că în acest fel vor optimiza spațiul.

Pentru serviciile de proiectare necesare obiectivului "Amenajare vestiare teren sport parcare supraterană aferentă bloc R5 - faza documentație de avizare a lucrărilor de intervenție", Primăria Galați derulează o achiziție pe portalul propriu. Valoarea estimată a contractului este de 35.000 de lei fără TVA, iar criteriul de atribuire este "prețul cel mai scăzut".

"În cartierul Mazepa I, pe strada Roșiori, a fost construită o parcare supraterană aferentă blocului R5 cu regim de înălțime parter și trei etaje. Prin proiect s-a prevăzut și amenajarea unui teren de sport amplasat pe acoperiș. Pentru creșterea calității serviciilor oferite celor ce utilizează acest teren se dorește optimizarea spațiului prin transformarea gradenelor existente în vestiare prevăzute cu grupuri sanitare", explică Primăria Galaţi, în caietul de sarcini.

Proiectantul dorit de municipalitate se va ocupa și de obținerea tuturor avizelor/ acordurilor/ expertizelor solicitate prin certificatul de urbanism, va elabora documentația, va actualiza devizul general de câte ori este necesar. De asemenea, va asigura și asistența tehnică în timpul derulării procedurii de achiziție a contractului de proiectare și execuție a lucrărilor.

Cert este că prin proiect se va prevedea cel puțin amenajarea de vestiare cu grupuri sanitare pe sexe, aferente terenului de sport. Suprafața propusă este de circa 120 de metri pătraţi.

Termenul de realizare a documentației este de trei luni.

Ar mai fi de spus că aleșii locali au aprobat tarife diferențiate de închiriere a acestui teren, cu sau fără nocturnă, pentru 60 de minute de antrenamente seniori sau juniori, la handbal, minifotbal și tenis de câmp. Tarifele sunt cuprinse între 35 şi 91 de lei. Pentru persoane juridice, altele decât structurile sportive, tarifele sunt cuprinse între 50 şi 117 lei pentru 60 de minute.

Citit 3105 ori Ultima modificare Joi, 14 Decembrie 2023 02:13

7 comentarii

  • postat de Rodax
    Miercuri, 13 Decembrie 2023 16:47
    92.83.34.***
    Ivașcu, ăla nu e teren de fotbal,ci de tenis, handbal, baschet și volei.
    1
    6
  • postat de Ivascu
    Miercuri, 13 Decembrie 2023 13:49
    128.127.117.***
    Cand or incepe "jucatorii" sa-si bage si sa-si scoata, o sa fie o placere pentru vecinii parcarii si copii lor.
    Fotbalul la noi = GOLANEALA, limbaj suburban.
    8
    6
  • postat de rodax
    Miercuri, 13 Decembrie 2023 09:15
    193.231.148.***
    Pot fi făcute vestiare,și deasupra lor gradene(o mică tribună).Esențialul e ca acel teren să fie folosit pentru sport și să nu stea degeaba.
    4
    8
  • postat de Adrian
    Marți, 12 Decembrie 2023 21:39
    86.124.202.***
    Nu mai frecati motanul.......negru pe alb este un esec rasunator cum este si parcarea aia cu regulament stupid de atribuire de zici ca vrei sa intri la Oxford.

    In 3 ani producea bani frumosi terenul ala dar unde nu e cap e vai de picioare.
    8
    32
  • postat de Nicusor
    Marți, 12 Decembrie 2023 19:52
    5.13.215.***
    Nu se face nici un studiu de fezabilitate ? Panouri fotovoltaice pentru pastrarea planetei verzi ?
    5
    31
  • postat de Mario
    Marți, 12 Decembrie 2023 19:48
    89.137.136.***
    Incredibil ce bătaie de joc,băi frate chiar nu mai aveți pic de rușine,dați salariile oamenilor la timp,vin sărbătorile, toată lumea vrea banii la timp,să cumpere una sau alta,să plătească facturile și voi faceți mizerii din astea și apoi vă plângeți că nu mai sunt bani,nesimțiților...
    9
    32
  • postat de comunismul
    Marți, 12 Decembrie 2023 18:58
    5.13.164.***
    cum asa!? inaugurat dar nefolosit trei ani! bataie de joc! banii cheltuiti degeaba! de statul roman! trist! si asta nu doar la galati! in toata romania! asa sta treaba la noi! in afara normal ca treaba statea altfel!
    7
    36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.