PSD îl plânge pe poet

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Deputatul Florin Pâslaru l-a cunoscut pe Păunescu la Cenaclul „Flacăra” *

„Dumnezeu să-l odihnească pe Adrian Păunescu!” – aşa începe un comunicat primit ieri de la PSD Galaţi. „Ne exprimăm adâncul regret pentru pierderea imensă pe care România o suferă prin dispariţia omului, poetului, politicianului şi personalităţii publice Adrian Păunescu” – scrie în deschiderea comunicatului.

Tot ieri, în conferinţa sa de presă, deputatul PSD Florin Pâslaru l-a evocat cu emoţie pe poetul pe care l-a cunoscut direct, din timpul turneelor cu Cenaclul „Flacăra”, condus de poetul acum dispărut. 

„Eu am făcut parte din acest cenaclu şi, chiar dacă am fost doar în câteva spectacole, am reuşit să cunosc personalitatea care se numeşte Adrian Păunescu, care, de multe ori am spus, poate fi numit poet naţional. Şi o parte din mine s-a dus odată cu poetul Adrian Păunescu. Multe lucruri bune sau o parte din ceea ce m-a format ca om le-am învăţat în cadrul cenaclului. Era, dacă vreţi, un fel de fugă din regimul de dinainte de 1989…” 

Elev în clasa a 12 şi apoi student în primul an de facultate, Pâslaru a fost în 32 de turnee cu „Flacăra”, prezentând momente vesele.

„Era o muncă asiduă, erau ore fixe de trezire, ore fixe de plecare. Ţinea spectacolul până la 2-3 noaptea, dar dimineaţă la 9 trebuia să ne trezim. Eram cazaţi în cămine studenţeşti sau şcolare, foarte rar în hotel. Participam efectiv şi la amenajarea scenei. Doamne-fereşte când era un spectacol în aer liber – trebuia să facem noi scena!” – şi-a amintit deputatul, recunoscând că a învăţat să fie punctual din acea experienţă a Cenaclului.

Citit 527 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.