Premierul, „la tablă” în Parlament

Premierul, „la tablă” în Parlament
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Luni, PNL propune schimbări ale regulamentelor parlamentare * Să-i facem cu mâna… votului „manual”! *

O propunere a liberalilor prevede ca premierul sau miniştrii să fie prezenţi la Parlament două ore pe săptămână, „aşa cum vedeţi în  marile parlamente ale lumii cu lungi tradiţii democratice”, discutând problemele „de actualitate ale săptămânii”, a declarat deputatul liberal Victor Paul Dobre (FOTO).

Aceasta este doar una dintre propunerile de deblocare a crizei politice, care ar urma să fie discutată luni între reprezentanţii partidelor parlamentare, la sediul Parlamentului, unde preşedintele PNL, Crin  Antonescu, a invitat liderii acestora, „pentru că există o situaţie de criză în Parlament”.

După ce Opoziţia a cerut demisia preşedintei Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, cerere neonorată, liberalii au decis să nu mai participa la şedinţele prezidate de Anastase. 

Luni, „participarea la această întâlnire ar fi o dovadă de înţelepciune pentru preşedinţii partidelor politice cu reprezentare în parlament conform votului popular”, crede Victor Dobre, care a prezentat presei şi alte câteva îmbunătăţiri ale actualelor Regulamente ale  Camerelor, care ar urma să se discute.

„Principala noastră solicitare este ca votul în Parlament să se facă de regulă  electronic, atunci când se solicită – prin vot în apel nominal şi, bineînţeles, votul cu bile”, excluzând astfel votul cu mâna şi deci posibilitatea fraudării.

Citit 1034 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.