Primăria municipiului Galați caută din nou proiectanți pentru amenajarea unei parcări subterane pe strada Eroilor nr. 1, dar nu în cadrul unui concurs de soluții urbanistice, ca anul trecut, ci în cadrul unei licitații. Valoarea estimată a contractului este de 700.000 de lei fără TVA, iar ofertele sunt așteptate până pe 28 februarie 2024. Criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”.
„Primarul Galațiului nu mai vrea să dărâme sediul PSD” anunțam în ediția din 18 ianuarie a ziarului „Viața liberă”, relatând declarațiile făcute de Ionuț Pucheanu cu privire la proiectul unei parcări subterane pe strada Eroilor nr. 1.
Anul trecut a fost organizat un concurs de soluții urbanistice pentru acest proiect ambițios, juriul fiind alcătuit din arhitecți, consilieri locali, jurnaliști, reprezentanți ai instituțiilor publice, ai mediului universitar, de afaceri și neguvernamental. Premiul pus în joc era unul consistent – 1.190.000 de lei fără TVA. Cu toate acestea la concurs s-a înscris un singur ofertant, firma Submit. Procedura a fost anulată în lipsa mai multor competitori.
Iată că acum Primăria revine cu o licitație pentru servicii de proiectare a unei parcări subterane, sub o piațetă care să pună în valoare zona actualului Monument al Eroilor Revoluției. Concret, proiectanții vor trebui să realizeze studiul de fezabilitate, proiectul pentru autorizația de construire și proiectul tehnic de execuție. Termenul-limită pentru finalizare este de cinci luni.
Situat la intersecția străzilor Domnească și Eroilor, imobilul care acum găzduiește sediul PSD ar trebui să fie ferit de buldozere. „A trebuit să facem un studiu istoric pentru zona respectivă. Cel mai probabil – o probabilitate de 80-90 la sută – casa care este în discuție spre a fi demolată cred că va rămâne în picioare. Dar nu cu activitate politică în ea. Cred că se vor găsi niște activități mai legate de partea culturală, fiind aproape Casa Artelor și Teatrul Dramatic”, declara primarul, la începutul anului.
Rămâne de văzut ce proiectanți se vor găsi. Mai ales că o parte din punctajul luat în calcul la stabilirea celui mai bun raport calitate-preț vizează tocmai experiența profesională a arhitectului propus.