Războiul biletului

Războiul biletului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Operatorii privaţi cer tratament egal *

Amânarea de către Consiliul Local a majorării preţului biletelor pentru transportul local de călători stârneşte tot mai mult nemulţumirea operatorilor de transport, care spun că menţinerea artificială a preţului la un leu călătoria poate însemna falimentul pentru mulţi dintre ei.

Soluţiile ar fi două, în momentul de faţă, spun operatorii: majorarea biletului la 1,5 lei/călătorie (aşa cum s-a votat pe 23 noiembrie în CL, cu 13 voturi pentru, 4 împotrivă şi 4 abţineri) sau acordarea de subvenţii, fără discriminare, şi operatorilor privaţi, aşa cum se procedează în cazul Transurb. Cu alte cuvinte, operatorii privaţi cer tratament egal cu Transurb din partea Consiliului Local.

„Şi operatorii privaţi ar trebui să primească subvenţii, nu numai Transurb, pentru că aşa spune legea. Transportul de călători este un serviciu public şi nu se poate efectua cu tarife diferenţiate. Singurul operator care primeşte subvenţii de la buget este Transurb, ceea ce înseamnă concurenţă neloială şi ne poate băga în faliment”, spune Alexandru Ghiţă, asociat în cadrul operatorului Relajcar.

„Asta pentru că există numeroase trasee slabe şi chiar foarte slabe, care nu reuşesc să-şi acopere costurile din încasări. Există şi trasee bune, care reuşesc să aibă 600-700 de călători pe zi de fiecare microbuz, dar sunt şi trasee care nu au mai mult de 350 de călători. Sunt, de exemplu, 60 de microbuze care pleacă din cartierul Dunărea şi care au fost scoase forţat de pe Brăilei şi obligate să circule prin spate, prin zona străzii Oţelarilor. Or, zona aia e moartă”.

De 6 ani, tariful nu s-a mai modificat în Galaţi, dar cheltuielile au crescut fantastic, spune Alexandru Ghiţă. „Preţul carburantului s-a dublat, cel al pieselor de schimb s-a triplat. Au crescut inclusiv salariile, iar acum au intervenit şi aceste rate de leasing pentru maşinile noi, care sunt distrugătoare."

„Aducerea preţului cât mai aproape de costurile reale este o necesitate. Aproape în toate oraşele în care se practică acest gen de transport s-a făcut acest lucru: la Iaşi, biletul este 1,9 lei, la Braşov 2 lei, la Arad 1,5, iar la Vaslui 1,7 lei. Numai la noi preţul biletului este menţinut forţat la 1 leu”, afirmă reprezentantul Relajcar.

„Costul real al unui bilet de călătorie, fundamentat conform legii de majoritatea operatorilor, este de 1,8-1,9 lei. Chiar şi la Transurb, din câte ştiu, costul real e de aproximativ 1,82 lei. Iar legea spune că diferenţa de la 1 leu ar trebui dată fiecărui operator, nu numai către Transurb”.

„Or, chiar asta e miza acestor amânări din CL a hotărârii de majorare a biletelor: subvenţia pentru Transurb. Ştiţi cât a primit Transurb subvenţie în 2010? Şase milioane de euro! Adică, 272 de miliarde de lei vechi. De aceea se opun majorării biletelor consilierii din PC. Ca să vină anul 2011, să se aprobe bugetul şi să se obţină din nou subvenţia pentru Transurb”.

„Consilierii PC se bat cu pumnul în piept că se gândesc la binele cetăţeanului şi la protecţie socială. Dar de ce nu se gândesc şi la zecile şi sutele de miliarde care se duc din bugetul local ca subvenţie pentru Transurb?”, încheie Alexandru Ghiţă.

CITEŞTE ŞI Aleşii locali şi preţul transportului

Citit 1092 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.