Directoarea Genica Totolici: Se doreşte falimentarea şi privatizarea Transurb

Directoarea Genica Totolici: Se doreşte falimentarea şi privatizarea Transurb
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Nu avem nicio vină pentru creşterea tarifului, spune Genica Totolici * Sunt interese foarte mari!” * „Nu fac afaceri cu oamenii de la PC, aşa cum am fost acuzată de unii domni consilieri locali, care mint” * „Înjumătăţirea subvenţiei ar însemna în primul rând desfiinţarea Transurb” * „Transportul urban e o afacere doar dacă faci evaziune fiscală” * Singurul oraş din România cu operatori privaţi *

- Aleşii locali care au susţinut creşterea preţului biletului de călătorie din transportul local la 1,5 lei au dat vina pe Transurb şi pe subvenţia societăţii. Ce ar însemna pentru Transurb majorarea cu 50 la sută a tarifului de călătorie?

- De fapt, Transurb nu are nicio vină în creşterea de tarif. Creşterea tarifului nu este o soluţie ca să scadă subvenţia. Am crescut tariful în ianuarie 2009 şi, în loc să ne crească veniturile, ne-au scăzut. De aceea în iunie 2009 am solicitat către CL revenirea la preţul de 0,75 de lei. Deşi am primit avizul comisiilor de specialitate, Buget şi Transporturi, solicitarea nu a mai fost trecută pe ordinea de zi.

Noi nu am cerut o creştere de tarif, ci operatorii privaţi. Tariful la microbuze este normal să fie mai mare pentru că la fel este şi cheltuiala. Nu poţi compara un autobuz care transportă 80 de oameni cu un microbuz care transportă 15.

Legea nu prevede nicăieri un tarif unic. Spune doar că, la solicitarea transportatorilor, consilierii locali vor aproba majorarea de tarif bine fundamentată. Un tarif de 1,5 lei o să ne scadă şi mai mult veniturile.

- Care este soluţia pentru a scădea subvenţia la Transurb?

- Un operator privat spunea că există trasee la care se câştigă 600-700 de călători pe zi de microbuz, adică 6-7 milioane de lei vechi. Deci la o medie de 500 de călători pe zi, cele 175 de microbuze câştigă aproape 1 miliard de lei vechi.

Media încasărilor pe o zi la Transurb este de 250 milioane de lei vechi. Şi celelalte firme din ţară primesc subvenţie ca şi noi, dar ei încasează 1,2 - 1,5 miliarde de lei vechi pe zi. Dacă aş încasa aceşti bani, automat presiunea pe Primărie şi pe buget nu ar mai fi atât de mare.

Cât timp pe traseele principale ale oraşului există operatorii privaţi de transport, noi nu vom încasa niciodată mai mult. Suntem singurul oraş din România în care mai există operatori privaţi! Spun că au rămas 170 maxitaxi, dar ele circulă tot câte 220-250.

Privaţii trebuie să facă afaceri bazându-se pe forţele proprii, nu lovind în cetăţean. Singurul ajutor al oamenilor de rând era transportul urban. Nouă ne trebuie călători pentru că avem cu ce face transport. De exemplu, pe traseul 102 avem 18 mijloace de transport care circulă la două minute.

- Aţi fost acuzată că banii din subvenţie ajung în buzunarele PC…

- Anumiţi consilieri au probabil ceva personal cu mine, directorul societăţii, şi se leagă de Transurb. Au spus că se dă subvenţie pentru ca anumite persoane din PC să beneficieze de bani, să aducă piese şi motorină aici. Consilierii mint şi calomniază.

Noi motorina o luăm de la Oscar Downstream SRL Bucureşti, pe Bursa de Mărfuri, energia de la Electrica, piesele le luăm de la International Motoare Leader SRL Galaţi, de la care am luat autobuzele, pentru că sunt în garanţie. Anvelopele le luăm de la o firmă din Piteşti şi Sighetul Marmaţiei, firme care au câştigat licitaţiile pe SEAP.

- Deci nu luaţi motorina de la benzinăriile lui Eugen Durbacă?

- Nu. Niciodată nu s-a adus motorină sau piese de la niciun om de la PC. Toate au fost pe SEAP şi pe Bursa de Mărfuri. Putea să participe oricine dorea, dar nu au participat tocmai pentru ca să nu iasă discuţii. Nu fac afaceri cu oamenii de la PC, aşa cum am fost acuzată.

- Ce ar însemna înjumătăţirea subvenţiei în 2011, fapt despre care se tot vorbeşte atât la Primărie cât şi la CL?

- Înjumătăţirea subvenţiei ar însemna în primul rând desfiinţarea Transurb. Noi am avut anul acesta o subvenţie de 220 de miliarde de lei vechi pe an şi de plătit o redevenţă de 39 miliarde.

Dacă unii consilieri locali doresc ca Transurb să se desfiinţeze, să nu mai dea subvenţie! Nu vor mai beneficia de reduceri pensionarii, elevii, studenţii, alte categorii de cetăţeni.

Avem 420 de persoane care lucrează în exploatare. De la 865 de salariaţi, câţi erau în 2009, acum suntem 760. Am redus cheltuielile peste tot unde s-a putut.

Dar nu poţi să duci o unitate cu 140 de mijloace de transport, autobuze şi 40 de vagoane pe care să le întreţii şi să faci transport cu ele fără oameni. La Ploieşti, unitatea de transport are cam aceeaşi capacitate ca şi noi, dar are 1.100 de salariaţi.

- Transportul urban poate fi o afacere profitabilă? Cum?

- În acest moment, noi plătim cele 30 de autobuze achiziţionate: 1,1 miliarde pe lună rata, fără dobândă, fără nimic. Dacă le-aş fi luat în leasing aş fi plătit dublu. Subvenţia noastră va scădea, repet, când veniturile ne vor creşte şi vor creşte numai dacă facem doar noi transport urban!

Să ştiţi că foarte mulţi au vrut să falimenteze Transurb şi să-l privatizeze! Sunt foarte mari interese de a privatiza societatea, nu este prima dată! Un alt motiv de supărare mare pentru unii consilieri este şi faptul că existau şi alte societăţi care făceau transport în Sidex, dar am fost preferaţi doar noi.

Tariful de transport e mai mare în alte oraşe, dar acolo nu există operatori privaţi! Peste tot în lume, transportul urban este subvenţionat. În ţările din UE, transportul este subvenţionat 80 la sută.

Transportul urban este o afacere doar dacă faci evaziune fiscală. Noi nu ne permitem să facem aşa ceva. În 5 ani am muncit foarte mult şi am depus eforturi alături de colegii mei ca să ridicăm imaginea transportului.      

Preţul  - votat legal sau nu?

„Eu ştiu că există un secretar al Consiliului Local care are experienţă şi nu semnează oricând şi oricum. Dacă dânsul a refuzat să semneze hotărârea votată de cei 13 consilieri privind majorarea preţului la bilete la 1,5 lei, înseamnă că ştie ce face”.

„În plus, eu cred că cei care ar trebui să hotărască preţul transportului sunt în primul rând cetăţenii oraşului, nu 13 consilieri. Ştiu că a fost o dezbatere publică pe această temă, dar nu ştiu dacă cineva a luat în seamă părerile oamenilor”, spune Genica Totolici.

Licitaţii şi contracte - Cu cine face afaceri Transurb

Pentru a înlătura orice speculaţii, directorul SC Transurb Genica Totolici ne-a pus la dispoziţie lista firmelor cu care s-au încheiat contracte de-a lungul anilor:

În 2010

Pentru motorină, Transurb a încheiat un contract cu Oscar Downstream SRL Bucureşti, în urma unei licitaţii la bursă. Valoarea contractului pentru ianuarie-decembrie este de 5.343.604,56 lei, cu TVA inclus, estimarea fiind de 1.200 de tone.

Licitaţia pe SEAP pentru ulei a fost câştigată de Diacar Impex SRL Galaţi, valoarea contractului fiind de 163.363,20 lei cu TVA inclus.

În urma licitaţiei pe SEAP, Transurb a încheiat contract pentru anvelope cu Adetrans SRL Sighetul Marmaţiei (valoarea contractului fiind de 39.112,08 lei cu TVA) şi cu Delta Plus Trading SRL Piteşti (valoarea contractului fiind de 234.806,40 de lei cu TVA).

Garanţia autobuzelor MAZ (ulei, filtre, antigel, piese) este asigurată de International Motoare Leader SRL Galaţi, contract în valoare de 173.409,77 de lei cu TVA inclus.

Anii trecuţi

În 2009, Transurb a avut contracte cu Oscar Downstream SRL Bucureşti (prin bursă), Diacar Impex SRL Galaţi, Delta Plus Trading Piteşti (licitaţie pe SEAP), şi International Motoare Leader SRL Galaţi (garanţie MAZ).

În 2008, pe SEAP, Unicom Holding SA Bucureşti a asigurat motorina Transurb. Cele 1200 de tone estimate pe ianuarie-decembrie au însemnat o valoare de contract de 6.314.196 de lei cu TVA.

Uleiul a fost  asigurat de Prista Oil România SRL Bucureşti – valoarea contractului fiind de aproximativ 78.117,43 de lei cu TVA.

Anvelopele au venit de la Killtec SRL Galaţi, contra sumei de 176.837,57 de lei cu TVA. Garanţia MAZ a funcţionat şi în acest an.

CITEŞTE ŞI   Cât ne costă transportul public? - Bilete de călătorie şi scenarii politice

Citit 3416 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.