Europarlamentarul gălățean Dan Nica a fost confirmat de către Grupul Socialiștilor și Democraților (S&D) drept coordonator al acestei formațiuni politice în cadrul Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) a Parlamentului European. Confirmarea a avut loc, la Strasbourg, în prima sesiune plenară din noua legislatură a forului european.
În calitatea sa de coordonator politic, europarlamentarul Dan Nica va fi cel care va avea responsabilitatea negocierii din partea S&D a viitoarelor dosare ce vor intra în dezbaterea comisiilor.
La rândul său, Grupul Popularilor Europeni (PPE) l-a desemnat coordonator în cadrul Comisiei ITRE pe germanul Christian Ehler, urmând ca și Grupul Renew să-și desemneze un coordonator la începutul săptămânii viitoare.
Liderul Organizației Județene PSD Galați, Dan Nica, se află la al treilea mandat de europarlamentar. În perioada 2019-2024, el a fost membru al Comisiei ITRE, fiind și președintele grupului deputaților S&D din această comisie.
În calitate de europarlamentar, Dan Nica a fost raportor din partea Parlamentului European pe Programul "Orizont Europa", cel mai important instrument financiar al Uniunii Europene pentru sprijinirea activităților din domeniul cercetării și inovării. Dată fiind reconfirmarea la nivelul conducerii ITRE, este de așteptat ca Dan Nica să-și continue activitatea și în raport cu gestionarea Programului "Orizont Europa".
Dan Nica a inițiat și susținut în cadrul Comisiei ITRE o serie de inițiative europene, precum cele privind dezvoltarea sectorului semiconductorilor la nivelul UE, reglementarea pieței de energie, alocarea unui Fond pentru Tranziție Justă în contextul măsurilor privind reducerea emisiilor de carbon, extinderea Spațiului Schengen etc.
Pe de altă parte, perioada următoare europarlamentarii sunt chemați să răspundă unor provocări importante, precum măsurile de protejare a industriei europene sau regândirea unor măsuri din cadrul "Green Deal", pentru păstrarea competitivității economiei europene.