Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, miercuri, contestaţia formulată de partidul AUR împotriva hotărârii Curţii Constituţionale privind anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale.
Motivul respingerii contestaţiei lui George Simion este că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze o decizie a Curţii Constituţionale. Decizia ÎCCJ este definitivă.
În sesizarea depusă la Înalta Curte, preşedintele AUR, George Simion, a arătat că decizia luată de judecătorii constituţionali în data de 6 decembrie este "un precedent extrem de periculos, întrucât încalcă articolul 2 din Constituţie, care prevede că «suveranitatea naţională aparţine poporului român şi se exercită prin reprezentanţii săi aleşi», repetabilă ori de câte ori puterea se vrea stabilă la putere, deci neînlocuibilă prin alegeri, iar pe de altă parte, este o motivaţie foarte serioasă pentru ca poporul să îşi piardă încrederea în democraţie, alegeri şi statul de drept".
De asemenea, liderul AUR a menționat că aceiaşi judecători de la CCR au decis, pe 2 decembrie, validarea primului tur al alegerilor prezidenţiale.