Galaţiul pierde şi Inspectoratul Poliţiei de Frontieră!

Galaţiul pierde şi Inspectoratul Poliţiei de Frontieră!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Săptămâna trecută, Ministrul de Interne, Traian Igaş, a anunţat că toate cele patru inspectorate de poliţie de frontieră din Moldova (Galaţi, Botoşani, Vaslui şi Iaşi) vor fi unificate, urmând să funcţioneze unul singur, la Iaşi, şi că reorganizarea se va face "de la A la Z", inclusiv prin direcţionarea unei părţi din personal către alte instituţii.

Vestea nu este deloc îmbucurătoare pentru Galaţiul şi aşa văduvit în ultimii ani de diverse instituţii regionale. Dincolo de importanţa indiscutabilă a Inspectoratului - mai ales în contextul recentelor capturi de ţigări de contrabandă - aflat nu doar la graniţa României cu Răsăritul, ci şi a Uniunii Europene, rămâne gustul amar al senzaţiei că Galaţiul dispare, încet, încet, de pe harta judeţelor importante din ţară. Vestea nu i-a luat prin surprindere pe poliţiştii de frontieră din Galaţi, care ştiau că îi paşte şi pe ei reorganizarea.

„Ştiam că urmează reorganizarea, conform Legii 265. Poliţia de Frontieră Galaţi nu se va desfiinţa, ci se va transforma din Inspectorat în Serviciu, sub coordonarea celor de la Iaşi. Nu putem spune dacă va fi bine sau nu, aşteptăm să vedem în ce condiţii va fi făcută această reorganizare”, ne-a declarat subcomisarul Ion Irimia, purtătorul de cuvânt de la Poliţia de Frontieră Galaţi.

Galaţiul, principalul motor pentru intrarea în Schengen

Nu de aceeaşi părere este însă fostul şef al instituţiei gălăţene, Didel Bădărău. „E o propunere veche. Se ştie de acest lucru încă din iunie, dar asta nu înseamnă că este un lucru bun. Galaţiul este un etalon pentru toată poliţia de frontieră din ţară şi principalul motor pentru intrarea în Schengen. Şi aici au fost agenţi sub acoperire, dar nu au fost arestări pentru luare de mită ca în alte centre. Se doreşte o reducere a cheltuielilor la bugetul de stat şi s-au gândit că se pot salva bani prin reorganizare. Eu vă pot spune că această reorganizare nu va avea finalul scontat şi nu va fi eficientă. Galaţiul şi Vasluiul au reprezentat principalele surse de intrare în ţară, aşa că nu înţeleg de ce trebuie să se mute centrul la Iaşi, care ar trebui să rămână ceea ce este: un oraş cultural. Să vă dau un simplu exemplu: pe vremea când noi aveam 100 de persoane prinse ilegal la frontieră, Iaşiul avea doar două. Asta spune multe. Cel mai bine ar fi fost să se propună Centrul Teritorial la Galaţi, nu la Iaşi. Cât am fost la conducerea acestei unităţi am făcut, în repetate rânduri, apel la parlamentari, miniştri şi secretari de stat, dar fără nici un rezultat. Se pare că nimănui nu-i pasă de acest oraş. Eu nu mai sunt la conducerea unităţii, dar mă doare să văd cum se distruge”, a comentat Bădărău.

Opoziţia critică decizia, Puterea o justifică prin viitoarea regionalizare

Intenţia de desfiinţare a Poliţiei de Frontieră de la Galaţi a fost aspru criticată de deputatul liberal Victor Paul Dobre, care a spus că decizia luată de ministrul de Interne Igaş este „un motiv în plus pentru ca gălăţenii să vrea să scape cât mai repede de PD şi de Guvernul PD. Cât timp vom fi apreciaţi după performanţa PD şi a domnului Toader, o să se golească Galaţiul de instituţii, că aşa e regula la ei - ai adus voturi la PD, ai instituţii, nu… nu mai contezi!”. Deputatul liberal a invocat şi „toate investiţiile făcute la punctele de frontieră”, care mereu au fost apreciate în cadrul inspecţiilor UE şi Schengen şi a punctat importanţa inspectoratului de la Galaţi.

„Se descoperă maşini, tractoare, chiar şi avioane cu ţigări, se face trafic persoane şi de aceea structura de frontieră este extrem de importantă, căci suntem responsabili nu doar de România, ci şi de UE. Inspectoratul de Frontieră trebuie să fie funcţional, puternic, doar n-am investit banii de pomană!”, a mai spus Dobre, lăsând să se înţeleagă că dacă va ajunge ministru de Interne într-un viitor guvern, va susţine reînfiinţarea inspectoratului la Galaţi.

Şi partenerul său în ACD, deputatul PC Bogdan Ciucă, crede că „desfiinţarea Poliţiei de Fronieră de la Galaţi ar fi o eroare, având în vedere importanţa economică şi geografică a judeţului. De aceea voi face apel către toţi colegii mei parlamentari de Galaţi să militeze pentru menţinerea inspectoratului”. Pe de altă parte, deputatul PDL Mircea Toader consideră că măsura anunţată este un prim semn al viitoarei regionalizări a ţării, pentru care, până la finele anului, MAI va avea un calendar concret (care va conţine decizii privind desfiinţarea/comasarea şi altor instituţii publice din regiuni). Totodată, Mircea Toader a recunoscut că decizia este legată şi de reducerea cheltuielilor: „Important este efectul de funcţionare şi indirect este efectul de micşorare a cheltuielilor, acesta este motivul principal”.

Deputatul PDL mai spune că nu se va reduce numărul poliţiştilor de frontieră, ci doar a personalului administrativ şi că decizia ca Iaşiul să fie „pălăria” frontierei de est a fost luată pentru că „o graniţă terestră este diferită de una marină. Cu ţigările nu treci pe mare, ci pe frontiera terestră”. Întrebat dacă, în contextul regionalizării, Galaţiul s-ar putea, totuşi, clasifica pentru măcar un centru regional, Toader a răspuns afirmativ, indicând „poate un centru pe fiscalitate”.

Citit 3911 ori Ultima modificare Duminică, 04 Decembrie 2011 17:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.