Se împodobeşte „bradul” la Inelul de Rocadă

Se împodobeşte „bradul” la Inelul de Rocadă
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Joi seară, la Inelul de Rocadă, erau deja montate ghirlandele luminoase care alcătuiesc, an de an, „bradul” de Crăciun. Pentru că se lucra cu instalaţia sub tensiune, am profitat de ocazie pentru a vă arăta primul „pom de sărbători” de pe domeniul public. Ştim că suntem abia în noiembrie, dar, conform refrenului cunoscut, „Sărbătorile vin, sărbătorile vin!”.

Din păcate, anul acesta, momentul în care a început împodobirea oraşului a fost marcată de un accident teribil. În urma impactului între un autobuz şi autospeciala cu nacelă folosită la montarea ornamentelor, un bărbat a fost grav rănit, iar o femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale. Le dorim din suflet recuperare grabnică şi sperăm că toţi cei implicaţi în incident au înţeles cât de importante sunt prudenţa şi respectarea tuturor normelor de siguranţă, oriunde, pentru evitarea unor situaţii similare!

Pentru „Realizarea conceptului tehnico-artistic personalizat, închirierea, montarea-demontarea echipamentelor de iluminat festiv pentru evenimentele din municipiul Galaţi pentru perioada 2024-2026”, Primăria a atribuit asocierii MK Illumination - Panef Prod Com '95 un acord-cadru în valoare de 4.873.125 de lei, din care a plătit deja 1.850.000 de lei fără TVA. Criteriul de atribuire a fost „cel mai bun raport calitate - preț”.

Citit 1892 ori Ultima modificare Sâmbătă, 08 Noiembrie 2025 08:24

3 comentarii

  • postat de unii ar vrea sa aibă cârnatul in gură si sa li se ciocnească ouăle in barba adică paștele odată cu crăciunul.
    Sâmbătă, 08 Noiembrie 2025 08:55
    128.127.119.***
    Usoooor nenicule,usoooor ca mai e luna si mai mult de jumătate pâna la sărbători.de ce vă grăbiti mereu?Unii deja caută retete de cozonac si vopsea rosie pentru ouăle de paște.
    0
    5
  • postat de DC
    Sâmbătă, 08 Noiembrie 2025 08:54
    86.124.200.***
    Firmă din Hunedoara conectată politic zdravăn, cu lucrări similare în toată țara, cu parteneri austrieci plus un offshore din Cipru, profit de milioane numai din contracte cu statul. GIO PSDNL!
    0
    4
  • postat de FUEGO 2000
    Vineri, 07 Noiembrie 2025 22:03
    86.120.239.***
    Acolo trebuia să existe o stație de monitorizare a calității aerului.PUTE ÎNGROZITOR de la toate cazanele conduse de gălățeni: unu scoate fum albastru, unul cu fum negru,unu cu fum alb
    1
    9

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro