Avalanşă de comentarii - Directorii PC neagă „Bursa zvonurilor”

Avalanşă de comentarii - Directorii PC neagă „Bursa zvonurilor”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Bursa zvonurilor” în care dezvăluiam că, potrivit bârfelor care mişună prin oraş, Ionel Borş este curtat de UNPR pentru candidatura la Primărie, iar Eugen Durbacă deja cochetează cu Partidul Poporului OTV-ist a stârnit un val de comentarii şi de replici pe site-ul ziarului nostru, şi nu numai. Directorii cu carnet de partid la PC, Genica Totolici, managerul Transurb, şi Eduard Grosu, şeful SRL Gospodărire Urbană, au reacţionat cu maximă celeritate pentru a combate zvonul – de care e plin oraşul - pe care noi n-am făcut decât să-l deconspirăm. Faptul că Eugen Durbacă, şeful lor de partid, aşteaptă să se termine licitaţiile pentru contractarea furnizorilor la Transurb şi Gospodărire Urbană, pentru a se muta în ograda Partidului Poporului „Dan Diaconescu”.


Precizări de la Transurb

„Dezmint în mod categoric absolut toate informaţiile care se referă la societatea pe care o manageriez, SC Transurb SA, şi sunt cuprinse în articolul menţionat. Este regretabil că articolul nu s-a raportat doar la jocurile politice descrise în titlu, afectând astfel imaginea SC Transurb SA prin diminuarea încrederii atât a cetăţenilor în serviciile de transport în comun, a persoanelor juridice cu care societatea noastră are relaţii comerciale cât şi a posibililor viitori parteneri de afaceri.

Pe viitor am dori echidistanţă şi obiectivitate în relatarea aspectelor legate de activitatea SC Transurb SA Galaţi şi implicarea acesteia în construirea unor ample articole bazate doar pe diverse «zvonuri». În încheiere menţionez că sunt dispusă ca, în interesul acurateţei jurnalistice şi a accesului la adevăr al cititorilor dumneavoastră să ofer informaţii pe viitor ori de câte ori se va dori clarificarea unor astfel de «zvonuri»”, ne-a comunicat în scris Genica Totolici, directorul Transurb.

„Nu am legătură cu licitaţiile Gospodărire Urbană”

Şi directorul SC Gospodărire Urbană, Eduard Grosu, a combătut aprig informaţiile pe care noi le-am „captat” de la „Bursa zvonurilor”. „De când sunt director nu am avut nimic de-a face sau vreo legătură cu licitaţiile desfăşurate la SC Gospodărire Urbană sau înainte, când era serviciu public în cadrul Primăriei. Licitaţiile s-au desfăşurat on-line şi în general au fost câştigate de firme mari, din afara Galaţiului, de multinaţionale care au oferit preţul cel mai mic. Pentru carburant avem grijă întotdeauna să obţinem un discount. Doar în cazul bunurilor sau materialelor cu preţuri mici am făcut achiziţie directă. Din cele 2,4 milioane de lei pe care le-am avut şi anul trecut şi anul acesta alocate pentru cheltuieli materiale şi pentru utilaje, şapte milioane a costat materialul pentru plantări în oraş, restul utilajele închiriate”, ne-a declarat Eduard Grosu.

Preşedintele Eugen Durbacă a sărit şi el ca ars şi a susţinut că firmele lui nu au avut contracte cu societăţile sau cu instituţiile din subordinea Primăriei şi Consiliului Judeţului.

Din moment ce directorii PC sunt atât de transparenţi şi dau dovadă de maximă promptitudine când e vorba de achiziţiile şi furnizorii societăţilor pe care le conduc, suntem siguri că nu ne vor refuza solicitarea oficială de a ne prezenta lista contractelor încheiate anul trecut, modul de atribuire a acestora şi numele furnizorilor de bunuri şi servicii, şi pentru o mai bună informare a cititorilor noştri.

Citit 5062 ori Ultima modificare Luni, 06 Februarie 2012 22:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.