Noul spital, "o prosteală"!

 Noul spital, "o prosteală"!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Liderul PNL Galaţi, Victor Paul Dobre, a catalogat drept minciună şi „prosteală” iniţiativa prefectului Paul Florea privind noul spital al Galaţiului. Liberalul a reamintit că există un proiect serios în acest sens blocat chiar de către democrat-liberali. „Există proiect, există teren al Ministerului Sănătăţii, există Hotărâre de Guvern de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru noul spital de urgenţă la Galaţi blocat din 2008 de guvernele succesive Boc.

Există amendament în fiecare an la proiectul de buget prin care am cerut fonduri, amendamente care nu au fost votate de colegii de la PD, respinse de Guvernele PD şi acum când nu mai au ce povesti şi-au adus aminte şi vin iarăşi cu poveşti. Mie mi se pare inadmisibil! Oamenii au impresia despre gălăţeni că sunt proşti şi cred că-şi pot permite să mintă la nesfârşit. Îşi închipuie că minciunile astea le vor ţine de cald în campanie. Mă aştept ca cine va candida din partea PD mişcării populare, inimă verde, inimă albastră, să mai promită avioane aeroporturi, poduri, tot ce-i posibil”, a declarat nemulţumit Dobre.

Citit 1205 ori Ultima modificare Duminică, 11 Martie 2012 16:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.