Alege să votezi!

Alege să votezi!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
33 comentarii

Gata! A venit momentul să îşi spui, răspicat opinia. A venit timpul să se ţină cont de părerea ta. În acest an ai ocazia de a decide, în cunoştinţă de cauză, asupra viitorului pe patru ani al oraşului şi chiar al ţării. A venit vremea să nu îţi mai ignori cu bună ştiinţă dreptul la vot pe care îl ai. Este timpul să mergi la vot şi să votezi în cunoştinţă de cauză. Pentru a te susţine în acest demers, Viaţa Liberă lansează astăzi campania de presă intitulată „Alege să votezi”. Cu sprijinul tău, gălăţeanule, putem realiza ce ne-am propus: ca Galaţiul să fie judeţul cu cea mai mare prezenţă la vot din toată ţara. Ţi se pare greu? Este, urmă la urmă, doar  o chestie de voinţă. Voinţa de a trăi altfel.

O mie de motive şi încă pe atât
Te
-ai săturat să nu te ia nimeni în seamă, deşi ai o groază de nemulţumiri? Te enervează mizeria întinsă din containere de câinii vagabonzi, manelele şi grătarele dintre blocuri? Dar aspectul de iarmaroc al oraşului, cu magazine urâte şi neîngrijite, cu vitrinele goale ale fostelor librării, cu sălile uitate ale fostelor cinematografe? Cum ţi se pare când vezi cele câteva case istorice care au supravieţuit bombardamentului din al Doilea Război Mondial ca să moară acum de indiferenţa administraţiei locale şi de mâna hoţilor de cărămidă? Te-ai săturat de construcţiile care apar peste noapte, pe spaţii verzi şi fără locuri de parcare? Te-ai enervat destul că nu ai unde să îţi laşi maşina în centru, dar eşti vânat de poliţişti pentru că parchezi ilegal? Ţi-au ajuns avariile de apă şi căldură pentru care nimeni nu îţi cere scuze şi nimeni nu îţi spune nici măcar care a fost cauza?     

Dovedeşte că Galaţiul trăieşte şi gândeşte! 
Pe 10 iunie ai şansa de a-ţi spune oful, printr-un singur gest : votând. Mergi la vot şi decide singur cine va fi primarul oraşului, cine va fi preşedintele CJ Galaţi şi cine vor fi consilierii locali şi judeţeni. Fiecare vot va conta, aşa că mergi la vot !

Dacă vei merge la vot cu rudele, prietenii şi toţi cunoscuţii vei contribui la primul pas pe care Galaţiul în va face pentru a ieşi din „plutonul necunoscuţilor” de pe harta ţării. Galaţiul s-ar putea transforma din „oraşul roşu” în judeţul cu cea mai mare prezenţă la urne din ţară! Gălăţenii ar putea reuşi într-o zi ce n-au reuşit politicienii noştri să facă în 22 de ani: să ieşim din anonimat şi să spunem ţării că Galaţiul trăieşte şi gândeşte!  

Nu e de ajuns să votezi, trebuie să o faci conştient!
Tu îţi aminteşti de numele candidaţilor pe care i-ai votat în ultimii ani? Mai ştii numele consilierilor locali sau judeţeni care şi datorită votului tău au ajuns să conducă destinele oraşului şi judeţului? Dacă nu, înseamnă că ai votat automat, sau convins de alţii să faci asta. Nu ai votat în cunoştinţă de cauză. Campania Vieţii Libere nu urmăreşte numai să mobilizeze gălăţenii la urne, ci şi să îi determine să voteze în cunoştinţă de cauză. Nu ne interesează cu cine vreţi să votaţi, ne interesează însă să îi cunoaşteţi pe cei pe care îi veţi vota. De aceea vă vom prezenta numele candidaţilor, dar şi ce au făcut sau ce nu au făcut până acum în administraţia locală. Pentru a vă lămuri dacă aleşii locali şi judeţeni mai merită votul dumneavoastră, vă vom prezenta activitatea acestora în ultimii patru ani. De asemenea, vă vom prezenta argumente pentru a participa la vot, dar şi multe alte motive pentru ca pe 10 iunie să nu vă mai ascundeţi în spatele unor motivaţii şchioape precum aceea că nu mergi la vot, pentru că nu ai pe cine alege! Întotdeauna  poţi face o alegere. Chiar şi dacă asta înseamnă să îţi anulezi buletinul de vot.

Citit 24033 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Martie 2012 23:54

33 comentarii

  • postat de @Ciumpalacului platitor de afise trase la shepirograf Sâmbătă, 09 Iunie 2012 09:32 Link la comentariu
    0
    0

    Suntem "sfatuiti" sa votam cu cei care nu au antecedente de hoti legalizati de electorat . Cainele politist se uita cu urechile ciulite la ei , miros a transpiratie de hoti prosti . Pa, Pa Durere pa Duden !

    Raportează
  • postat de janel Luni, 28 Mai 2012 15:58 Link la comentariu
    0
    0

    Niste ingerii, curati ca lacrim, nevinovati, saracii de ei, promit marea cu sarea , pana se vad pe scaune dupa care se intorc pur si simplu la inbogatirea lor si a famiilor, neamurilor lor si toata gasca lor de hotii.

    Raportează
  • postat de janel Luni, 28 Mai 2012 15:56 Link la comentariu
    0
    0

    Niste ingerii, curati ca lacrim, nevinovati, saracii de ei, promit marea cu sarea , pana se vad pe scaune dupa care se intorc pur si simplu la inbogatirea lor si a famiilor, neamurilor lor si toata gasca lor de hotii.

    Raportează
  • postat de George Sâmbătă, 26 Mai 2012 08:27 Link la comentariu
    0
    0

    BA RETARDATILOR, VOI MAI COMENTATI LA UN ARTICOL DE ACUM 2 LUNI? CAT DE TEMBELI POTI FI SA FACI ASTA? In plus sunteti niste mucosi retardati care nici n-aveti drept de vot si va doare undeva de politica dar voi comentati sa va bagati in seama sa va dati mari destepti, dar sunteti niste retardati. Se vede de la o posta.

    Raportează
  • postat de Platitorul de panouri publicitare Sâmbătă, 26 Mai 2012 07:35 Link la comentariu
    0
    0

    Ma uit la comentariile unora cum ar fi : negonic
    Indiferent pe cine as vota ,sunt suta la suta sunt sigur ca interesele noastre nu coincid.
    Oare cum ar putea acest handicapat sa voteze un om potrivit?
    Cum adica interesul lui sa coincida cu al candidatului ? Vrea oare ca acei candidati sa-i receptioneze gandurile prin telepatie ? vorbe aruncate in vant si cred ca aici se potrivesc suta la suta.
    SPIRIDON afirma ca :NU AVEM CE DIN CE ALEGE. Asta este adevarul gol golut indiferent cine a platit ptr articolul dv.
    Un alt handicapat cu internet acasa. Pai mai nepoate, daca nu ai pe cine vota din cei 13 candidati s-ar putea sa ai o mare problema, poate ar trebui sa vorbesti cu taicatu sa mai faca maicata un plod.
    Un lucru este clar: un candidat si o armata de consilieri trebuiesc votati ca fara ei este ilegal in UE. Daca sunt toti la fel, prin absurd, ar trebui sa votam pentru cei care nu au mai fost, nu credeti ca ar fi normal?
    Daca voi gasiti motive sa nu votati sunt sigur ca Paslaru sau Florea va gasi oameni ce vor vota in locul vostru si tot omul unuia sau altuia va iesi.
    Va asigur ca pentru cei ce nu voteaza vor fi altii care vor vota in locul lor si asa un partid sau altul cu punga plina va ajunge la primarie si de aceea ne meritam soarta de 22 de ani de zile.
    Voturile sigur se vor falsifica si vina va fi doar a celor ce nu vor vota.
    Victor Ponta a afirmat clar ca se fura voturi in campania prsidentiala dar multi au auzit si putini au priceput.
    Nu vreau sa zic nimanui pentru cine sa voteze pentru ca este optiunea fiecaruia, vreau doar sa va intreb, tot pe cei ce au fost votati? Ce a fost am vazut, dar cum puteti condamna un om care nu a comis crima ? As incepe cu Primarii cam asa:
    Stan, a fost bagat in troaca cu laturi ? da, la revedere,
    Cimaccenco , afost bagat ? pa
    Marius Gerald Neculina, a fost ba la PSD, ba la PLD, ba la PDL, ba Prefect, ba senator ba finul lui Dan Nica acum si Primar ? nu a furat destul el si cu maicasa de 80 de ani ? De unde au cei 3 atatea bani pentru cele panouri, banere sau postere cand majoritatea oamenilor nu au nici ce pune pe masa sau cu ce plati intretinerea.
    Uitativa in acest ziar independent si vedeti cat costa un anuntz mortuar apoi vedeti cat platesc fostii alesi VL numai.
    Uitativa si la CJ. Chebac, a candidat pentru PSD ca apoi sa ajunga in UNPR, a fost 4 ani si daca facea macar o autostrada pana la Tecuci sau Mastacani dar si ce a gasit sa stricat. Oare asta nu a furat suficient? Nu a mintit suficient?
    Altul : Buculbasa asta, doctor, director de spital si consilier, ca sa nu mai zic Candidat la Parlament si nevotat, asta ia spaga si de la femeia de servici si de la morga si de la vii si de la morti de o viata, cum credeti ca asta va starpi coruptia din spitale unde daca nu-i dai bani mori cu zile. oare asa oameni vreti la CJ ?
    De consilieri nu mai vreau nici sa-mi amintesc.
    Altii fratilor ca de cei ce au fost am vazut de ce sunt capabili. Hai sa lasam si pe altii sa vedem ca pe astia i-am vazut destul, nu credeti ?.

    Raportează
  • postat de SPIRIDON Vineri, 25 Mai 2012 14:11 Link la comentariu
    0
    0

    Doamna ....articolul este bun aproape complet dar din pacate ne impingeti din nou la vot in necunostinta de cauza.Personal nu recomand nimanui sa voteze decat ;NUMAI IN CUNOSTINTA DE CAUZA, altfel este mai intelept sa nu ne pronuntam .A forta nota obligand pe cineva sa voteze dupa ce a fost inselat 22 de ani mi se pare mai mult decat demagogie.O concluzie se poate trage fara prea mare efort, si anume; NU AVEM CE DIN CE ALEGE. Asta este adevarul gol golut indiferent cine a platit ptr articolul dv. Nu mai tine lozinca cu vin aia rai daca nu ne girati pe noi astia buni [dar fff flamanzi de bani si avizi dupa putere.] Speranta ,asteptarile, dar mai ales dezamagirea si disperarea oamenilor se va vedea cu siguranta in nr de votanti Pot sa va asigur de un singur lucru; atata vreme cat onestitatea, marala si celelalte valori sunt calcate in picioare in aceasta parte de lume votul nu schimba si nu va schimba in viata majoritatii semenilor.Va prospera incontinuare cei care au stat la cotitura ,au pescuit in ape tulburi sau au facut fel de fel miselii iar acum doresc puterea cu orice pret.Mai mult vor fi demagogii de maine ce ne vor hotara costurile vietii.Si ar fi f multe de spus.Daca aveti coloana vertebrala sau va pasa incercati sa scrieti incisiv,combativ,in timp real si nu margini de subiecte care nu va tulbura somnul si postul altfel ramaneti un jurnalist oarecare .Daca va jignesc cumva imi cer iertare,dar asa vad eu lucrurile.

    Raportează
  • postat de Ionel Luni, 21 Mai 2012 17:08 Link la comentariu
    0
    0

    VOTATI "NASUL TV"

    Pentru abonatii RCS@RDS si UPC care doresc sa vizioneze emisiunea NASUL(cu RADU MORARU)pot solicita firmei de cablu respective introducerea in grila de programe a canalului de televiziune NASUL TV.
    Deocamdata NASUL TV poate fi vizionat pe INTERNET.
    Filmulet cu imnul NASUL TV:
    http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&list=PL496A6282FBA4F4B5&v=5HxiDckHgE0

    Raportează
  • postat de Ionel Luni, 21 Mai 2012 17:05 Link la comentariu
    0
    0

    VOTATI "NASUL TV"

    Pentru abonatii RCS@RDS si UPC care doresc sa vizioneze emisiunea NASUL(cu RADU MORARU)pot solicita firmei de cablu respective introducerea in grila de programe a canalului de televiziune NASUL TV.
    Deocamdata NASUL TV poate fi vizionat pe INTERNET.
    Filmulet cu imnul NASUL TV:
    http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&list=PL496A6282FBA4F4B5&v=5HxiDckHgE0

    Raportează
  • postat de mark Joi, 17 Mai 2012 11:10 Link la comentariu
    0
    0

    NU IGNORATI VOTUL(P).Daca votati aveti dreptul sa gresiti. Sunteti oameni si uneori puteti fi inselati de alti oameni. Insa daca nu votati deschiseti usa la cei care fura voturi gen PSD si PDL. Daca ii doriti tot pe cei care au condus si capusat orasul si tara asumati-va asta si votati. Nu ii lasati insa sa va fure ei. Daca ii credeti pe dilentanti (gen avocatul al carui nume rimeaza cu golan si ciolan) sau pe ala care va adoarme cu glas monoton promitand prostii si punand la alegeri ca reprezentanti tot fosti PSD-isti care au furat fiti curajosi si alegeti pe ei. Nu poti sa te plangi de oras , de hotie si de locuri de munca dar sa eviti votul(R). Priviti lista de partide si de candidati si daca un partid il cunoasteti, nu e o fantoma aparuta la alegeri si credeti ca nu v-a dezamagit votati. data viitoare puteti penaliza pe cei care i-ati ales sau il creditati iar(M). Lipsa votului insa va fura viitorul vostru.

    Raportează
  • postat de Dana Vineri, 04 Mai 2012 14:27 Link la comentariu
    0
    0

    Ar trebui sa alegem o noua fata pentru Primaria Galatiului, o persoana tanara, dinamica , neimplicata in toate marsaviile politice din ultimii 23 de ani de dupa revolutie.
    A-ti auzit poate de MUNTEANU DORIAN LAURENTIU, un inginer de care Galatiul are atata nevoie . Sa reimprospatam echipa care ne va schimba orasul in bine ( totusi sa ne pastram in limita realitatii, cei ce promit "marea cu sare" sunt cei falsi).
    Ar trebui sa avem un primar care nu este prea "imbibat" de toate doctrinele politice care nu au facut decat sa ne amarasca existenta.
    Totusi si pentru a putea realiza ceva in orasul Galati avem nevoie si de sustinere din partea Consiliului local, impreuna cu noul primar sa faca o echipa imbatabila , si astfel se pot realiza multe proiecte in favoarea cetatenilor acestui oras, ca pana la urma pentru asta ii alegem sa ne "gospodareasca" orasul.
    P.R.M. isi schimba total echipa pentru alegerile locale din anul acesta, este o echipa tanara si profesionista, ar trebui sa incercam si altceva pentru orasul nostru, ar trebui sa va dea de gandit si sa le studiem planul de "lupta" pentru noi cetatenii orasului Galati.

    Raportează
  • postat de Dana Vineri, 04 Mai 2012 14:26 Link la comentariu
    0
    0

    Ar trebui sa alegem o noua fata pentru Primaria Galatiului, o persoana tanara, dinamica , neimplicata in toate marsaviile politice din ultimii 23 de ani de dupa revolutie.
    A-ti auzit poate de MUNTEANU DORIAN LAURENTIU, un inginer de care Galatiul are atata nevoie . Sa reimprospatam echipa care ne va schimba orasul in bine ( totusi sa ne pastram in limita realitatii, cei ce promit "marea cu sare" sunt cei falsi).
    Ar trebui sa avem un primar care nu este prea "imbibat" de toate doctrinele politice care nu au facut decat sa ne amarasca existenta.
    Totusi si pentru a putea realiza ceva in orasul Galati avem nevoie si de sustinere din partea Consiliului local, impreuna cu noul primar sa faca o echipa imbatabila , si astfel se pot realiza multe proiecte in favoarea cetatenilor acestui oras, ca pana la urma pentru asta ii alegem sa ne "gospodareasca" orasul.
    P.R.M. isi schimba total echipa pentru alegerile locale din anul acesta, este o echipa tanara si profesionista, ar trebui sa incercam si altceva pentru orasul nostru, ar trebui sa va dea de gandit si sa le studiem planul de "lupta" pentru noi cetatenii orasului Galati.

    Raportează
  • postat de Dana Vineri, 04 Mai 2012 14:25 Link la comentariu
    0
    0

    Ar trebui sa alegem o noua fata pentru Primaria Galatiului, o persoana tanara, dinamica , neimplicata in toate marsaviile politice din ultimii 23 de ani de dupa revolutie.
    A-ti auzit poate de MUNTEANU DORIAN LAURENTIU, un inginer de care Galatiul are atata nevoie . Sa reimprospatam echipa care ne va schimba orasul in bine ( totusi sa ne pastram in limita realitatii, cei ce promit "marea cu sare" sunt cei falsi).
    Ar trebui sa avem un primar care nu este prea "imbibat" de toate doctrinele politice care nu au facut decat sa ne amarasca existenta.
    Totusi si pentru a putea realiza ceva in orasul Galati avem nevoie si de sustinere din partea Consiliului local, impreuna cu noul primar sa faca o echipa imbatabila , si astfel se pot realiza multe proiecte in favoarea cetatenilor acestui oras, ca pana la urma pentru asta ii alegem sa ne "gospodareasca" orasul.
    P.R.M. isi schimba total echipa pentru alegerile locale din anul acesta, este o echipa tanara si profesionista, ar trebui sa incercam si altceva pentru orasul nostru, ar trebui sa va dea de gandit si sa le studiem planul de "lupta" pentru noi cetatenii orasului Galati.

    Raportează
  • postat de prefectul Vineri, 13 Aprilie 2012 05:48 Link la comentariu
    0
    0

    In "ORASUL ROSU" nimic nu se schimpa, lupul isi schimpa parul dar naravul ba. Ce este rau cu aceasta postare ?

    Votati pe Marius Gerald Necula, omul ce ne va aduce lumina si voie buna, prosperitate si un trai mai bun ca pe lumea cealalta.

    Am vrut sa vad daca ati invatat ceva de atatea ani de cand incercati sa controlati opinia publica crezianuva dumnezeii orasului insa vad ca nu. Se zice ca atunci cand pui servitorul paznic, el devine ca patronu sau : Voi sunteti nimic in lume, luptati ca totul voi sa fiti. Daca ati copiat lozinca: Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele- de ce mai cenzurati ? Considerati ca aveti puterea de-a cenzura va face mai importani ? mai destepti ? oare o sa primiti oua mai multe de la "Omul Bun" care va finanteaza? Sa va fie rusine .

    Raportează
  • postat de domnul -domn Sâmbătă, 07 Aprilie 2012 11:30 Link la comentariu
    0
    0

    mult as vrea sa gasesc un candidat care sa nu se dea la dulce ////// toti spagarii sa ne lase ca si-au facut preaplinul= zit de aici ciocoilor

    Raportează
  • postat de Necula Vineri, 06 Aprilie 2012 01:42 Link la comentariu
    0
    0

    Neparticiparea la vot poate legal sa fie sanctionata de Prefect. Cheltuielile pentru alegerile judetene si municipale pot fi impartite la numarul alegatorilor si cei care nu vor vota sa fie nevoiti sa-si plateasca partea sun forma de "cheltuieli electorale" la finante, suma care sa atraga dobanda dupa 30 de zile. Daca acest ordin ar fi in interesul Statului ia sa vedeti ce repede s-ar da decretul si ce repede s-ar duce gheorghica la vot, numai ca atunci Florin Paslaru sau altii ca el nu vor mai putea face plimbari cu autocarul plin de ortaci pe la sectiile de votare sa voteze pentru cei care nu au votat pana la ora 20.

    Raportează
  • postat de nikola Joi, 05 Aprilie 2012 20:40 Link la comentariu
    0
    0

    ok.O singura conditie,daca a calcat pe bec executat!La fel ca CEAUSESCU,daca nu nu votez!

    Raportează
  • postat de George Joi, 05 Aprilie 2012 01:30 Link la comentariu
    0
    0

    Neparticiparea la vot nu este o mare onoare sau vre-o fapta demna de admirat. "NU VOTEZI NU EXISTI" simplu ca buna ziua, voteaza altul pentru tine ca doar n-o fi prima data. Lozinci ca: " si daca votez tot altii castiga" sunt mosteniri de la fostii tovarasi, mie mi-ar fi rusine sa afirm asa ceva.
    Daca votezi nu pot altii sa voteze pentru tine si asta e clar, asa se fura voturi in toata tara si Ponta a afirmat clar dupa ultimile alegeri prezidentiale. Parca il si vad pe Florin Paslaru alergand pe la toate sectiile de votare din municipiu ca sa castige Nicolae ca apoi sa alerge si pentru el si asa a ajuns deputat si uitati ca dintr-un apartament cu 2 camere a ajuns intr-o vila langa Cuza Voda. Daca nu intrebati nu vei afla cine e persoana respectiva. Ati votat PDL,PC,PSD,PNL sau UDMR, incercati si candidati din alte partide ca alta ceva nu prea aveti ce face, nu v-ati saturat de aceeasi membri? Nu va recomand doar tineri sau varsnici, titrati sau avocati va recomand sa intrebati : Mai nene daca te votez, cu bazinul de inot, sala sporturilor, valea orasului, Lacul Brates, Casa de Cultura a sindicatelor, semnele de circulatie, trecerile de pietoni sau siguranta cetateanului pe stada, ce ai de gand sa faci ? Cu coruptia din spitale, RAR, Finante, ce ai de gand sa faci, dar cu hotii de la ADP, ECOSAL, Apa Canal, Gaze sau electrica, ce ai de gand sa faci? Dar daca nu faci ce promiti iti semnezi demisia de acum ? Este adevarat ca majoritatea candidatilor se gandesc ce sa mai jefuiasca din acest oras dar poate ca unii au o familie mai mica si nu au nevoie de asa multe garaje.

    Raportează
  • postat de George Joi, 05 Aprilie 2012 01:02 Link la comentariu
    0
    0

    Nu doresc sa conving pe nimeni pe cine sa voteze sau pe cine nu. As dori insa ca persoana votata sa merite aceasta functie. Imi aduc aminte de Durbaca cum radea in fata alegatorilor pe la PSD TV Galati afirmand ca este normal ca sa faci promisiuni alegatorilor si sa nu le respecti. Daca si presa si-ar face datoria si ar pune intrebari candidatilor din care sa ne putem da seama pe cine e mai bine sa votam, poate ar fi mai bine decat sa pretinda ca este independenta de partea lui Nicolae. Aici am cateva intrebari la care 2 candidati au refuzat sa raspunda si alti cativa simpatizanti au zambit ironic.

    1. De ce ar trebui sa votez pe xxxxx Primar ?- ......

    2 . Ce va face xxxxxx cand va propune inceperea demersurilor pentru construirea unui pod
    peste dunare si membrii Consiliul local ii va rade in nas sau il va ignora ......

    3. Ce va zice xxxxx cand Mircea Toader va fi contra podului deoarece ii ruineaza afacerea
    cu bacurile.

    4. Cum va rezolva xxxxx probleme locurilor de parcare in intreg Galatiul daca ar fi Primar
    ..........

    5. Cum va asigura xxxxx siguranta cetateanului in spatiile publice fara aprobarea
    Consiliului Local ?...................................

    6. Ce ar face xxxxx pentru a aduce bani la visteria prinariei galatiului,....................

    7. Care sunt centrele din Galati in care coruptia este la ea acasa .

    8. Ce ar face xxxxx pentru inlaturarea coruptiei.

    9. Ce propune XXXXX pentru decongestionarea traficului in zona Catedralei si a bancilor
    sau a pietelor din Tig.1, Micro 17 si 19 sau 40.

    10. Traim intro lume a internetului si din Australia pot vedea groapa lui Nicolae, romanii sunt
    nevoiti sa plece din tara pentru a lucra si produce minuni in IT iar Galatiul nu poate folosi
    acesti tineri sa instaleze un sistem de supraveghere a orasului pentru ca Marius Necula nu
    poate accepta o astfel de idee. Ce at face XXXX daca ar fi Primar in acest domeniu.

    11. Traim in secolul vitezei cam de mult si daca vrei sa circuli cu masina de la Galati la
    Tecuci sau Barlad trebuie sa mergi cu viteza carutelor cu boi sau cai, ce credeti ca ar
    trebui facut in aceasta directie, un alt pod ?

    12. Serviciile de orice natura atat in Galati cat si in restul Romaniei sunt sub orice critica. Ce
    credeti ca ar trebui sa faceti in rezolvarea acestor serioase probleme pentru ca cetatenii sa
    nu mai fie inselati si firmele sa nu fie pagubite.

    13. Mai in tot Galatiul semnele de circulatie si marcarea trecerilor de pietoni sunt facute sa
    omoare oamenii, ce propuneti in aceasta directie.

    14. Tinerii si chiar varnicii sunt disperati ca nu au locuinte sau pot ajunge oricand in strada si
    multi afirma ca pe vremea lui Ceausescu era mult mai bine ca puteai primi o locuinta. Ce
    ar face XXXX pentru acesti cetateni?



    15. O intreaga armata lucreaza la ADP si curatenia spatiilor verzi inca se face cu serviciile
    voluntare ale elevilor, ce parere aveti de banii irositi pentru curatenie si florile de pe stalpi
    care probabil au si disparut?

    16. Cetatenii sunt inselati la orice coltz din Galati de comercianti disperati sa faca un ban si
    cand dai telefon la protectia consumatorului ori suna ocupat ori trebuie sa treci printr-un
    sistem diabolic care te face sa te consideri bolnav mintal pana ce te lasi de munca civica.
    Ce ar face XXXX in aceasta directie?

    17. Activitatea ONG este redusa la 0 sau inexistenta in Galati, trebuie sa vina americanii sau
    austriecii sa ne vaccineze cainii sau sa ne ajute copii sa traiasca si pentru asta primaria
    plateste, de ce nu sunt galatenii platiti si incurajati sa ia parte in activitati civice. Cum i-ar
    incuraja XXXXX pe acei cetateni ce doresc sa si faca ceva folositor pentru comunitatea
    galateana?

    17. Cand e frig si zapada sau mocirla galatenii sunt invitati sa sarbatoreasca zilele galatiului
    in semn de dispret sau bataie de joc. Ce ar face XXXX sa nu mai existe aceasta atitudine
    sa nu mai vedem bucurosi tristi si sa putem vedea fete vesele si oameni zambind

    18. Tinerii galateni pe vremuri aveau o ocupatie si erau incurajati sa faca diferite activitati
    incepand de la pionerat pana la sport. Azi pioneri nu mai sunt, dar tineri sunt, altii faceau
    sport incepand de la atletism pana la tenis. Astazi ca sa faci un sport nu se poate ca aia
    nu-i si pentru ailalta nu sunt bani. Ce propune XXXXX pentru tinerii galateni?

    19. Varsnicii care ne-au crescut cu munca lor, vara sau iarna se mai strang in parcuri cum este
    cel din Tig.1 si pe ploaie si pe frg ca niste milogi ai societatii noastre. Cum ar schimba
    XXXXXX viata acestor victime care trebuie sa traverseze strada ilegal pentru ca in fata
    complexului din tig.1 nu exista nici trecere de pietomi dar exista parcare cu plata unde
    daca nu ai bani esti umilit de un angajat al primariei care este platit cu nanii nostril si ar
    trebui sa-ti apere interesele.............

    20. Multi galateni merg la munca in orice coltz al lumii si foarte multi s-ar intoarce acasa. Ce
    motive de intors acasa le-ar oferi XXXXX sau ce conditii acelor romani cu putini banuti
    castigati prin munca grea..................................

    21. Nu sunt bani pentru aia sau ailalta si totusi sunt potentiali investitori, foarte multi romani
    care ar dori sa revina in orasul lor natal. Nu am vazut la primarie sau in presa nici un
    anunt care sa zica "cautam investitori care sa termine constructia fostei arene de box de pe
    strada Domneasca sau a fostei sali a sporturilor in urmatoarele conditii:...." Cum isi
    propune XXXXX, daca ar fi primar sa incurajeze investitiile in municipiul Galati.
    ..................................

    22. Ceausescu a construit in Bucuresti un spatiu care se numeste "targul international" sau
    cam asa ceva. La Galati se mai organiza cateodata cate un targ de materiale de constructii
    in sala unei societati particulare. Ce propune XXXXX despre constructia unui spatiu
    civilizat, (nu cum este talciocul ) unde sa poata fi organizate diferite targuri sau expozitii
    ce ar putea aduce profit galatenilor si evitarea congestionarii circulatiei sau distrugerea
    spatiului verde aflat in deficit in galati.....................

    23. Avem unul dintre cele mai mari lacuri din tara, Lacul Brates si primaria ignora aceasta comoara de ani de zile, ce parere are viitorul Primar XXXXX?.............
    24. Faleza dunarii este cel mai popular punct de atractie din Galati si cu exceptia restaurantelor lipsesc orice alt fel de magazine comerciale ce ar putea aduce venituri frumoase si la bugetul primariei, ce ati face pentru schimbarea actuala a falezei .....................................
    25. Sportul galatean a ajuns de rasul Romaniei in ciuda echipei de fotbal OTELUL care merita aplaudata de toti galatenii. Cum vedeti posibil o inbunatatire, tinand cont ca de peste 15 ani galatenii trebuie sa-si trimita copii la Braila daca vor sa invete sa inoate in timp ce in Galati exista si un Bazin Olompic parasit si zeci de tineri se ineaca in dunare pentru ca nu stiu sa inoate. Ce parere aveti ?

    26. Casa de cultura a sindicatelor era un centru cultural al galatiului unde tinerii puteau invata multe lucruri folositoare in viata, azi este parca o carciuma cu birouri comerciale iar copii galatenilor au ajuns sa cerseasca prin marele metropole ale Europei. Ce schimbari ar aduce Primarul XXXXX?........................

    27. Transportul public in Galati este ajutat de transportatotii particulari care sunt vanati ca un pericol public si se pare ca sunt si o sursa de fraudare a sistemului de administrare locala. Ce ati schimba pentru eficientizarea sistemului.................................
    28. Informarea cetatenilor lipseste cu desavarsire in Galati. Daca te duci la orice birou al Prinarie si doresti o informatie trebuie sa stai la randuri neterminabile incurcand buna desfasurare a activitatilor acelui birou cu intrebari. Daca mergi la starea civila gasesti un militian sau o militianca care raspunde de ordinea publica insa un birou de informare nu. La evidenta populatiei pentru a obtine un simplu raspuns trebuie sa pierzi o zi intreaga, la finante risti sa te imbolnavesti de tbc daca doresti numai sa intrebi ceva, la politia rutiera aceeasi situatie. Ce ar propune XXXXX ca ar trebui facut in aceste birouri ?...................

    29. In Galati primaria aproba autorizatiile de functionare a tuturor punctelor comerciale incluzan restaurantele. Activitatea unui restaurant este bine definita, de ce insa in sezonul nuntilor restaurantele publice devin sali de nunti sau botezuri particulare unde acesul publicului este restrictionat si de 21 de ani primaria nu ia nici o masura. Ce masura propune XXXX daca ar fi Primar.................

    30. In Galati au existat niste WC publice, de cand am intrat in UE acele WC publice au fost lasate sa fie distruse si inchise, au aparut cele ecologice fara apa, fara sapun si numarul pacientilor cu hepatita B este in crestere. Cum comentati....................

    31. Spitalele galatenilor sunt sub orice critica fara discuti, ba chiar focare de infectii, clientela politica se foloseste de aceste spitale pentru asi mari veniturile. La spitalul TBC au fost si sunt executate unele lucrari de reparatii la pretz de constructii de lux. Sotia domnului Marius Necula este Directoare, stiti oare cine este directoarea firmei care a executat lucrarile de renovare la acel spital ? Astfel de informatii ar trebui sa fie publice si usor de aflat de un viitor Primar..................

    32. Primaria cheltuie banii contriboabililor pe diferite lucrari de consolidare sau renovari a unor blocuri in care locuiesc persoane alese a fostei nomenclaturi cum de exemplu sunt Peurile de pe domneasca. De ce trebuie acesti bani risipiti pentru a-i face pe unii bogati si pe altii datori ?....................
    33. Salariatii Primariei si in special sefii de birou sunt numiti politic si incompetenta acelor birouri nu intarzie sa apara. Cine si cum ar trebui sa schimbe aceste reguli falimentare comunitatii galatene?..........

    34. De ce doreste XXXXX sa fie Primarul Galatiului.,...............

    35. Daca XXXXXX va fi ales Primar si nu va face nimic din cele promise cum si in ce fel ar trebui sanctionat si de cine?......................

    36. Daca dintr-un motiv sau altul XXXXXX nu va mai candida la functia de Primar al galatiului, pentru cine ati vota pentru aceasta functie si de ce.

    37. Ce si cum ar putea fi inbunatatita viata galateanului daca XXXXXX fi Primar....................

    38. Populatia galatiului este afectata negativ de activitatile unor unitati comerciale cum ar fi Combinatul lui Mitan sau santierul olandezului antreprenor. Cum ar trebui compensata comunitatea galateana de efectele negative create de aceste unitati comerciale cum ar fi inevitabila poluare, deteriorarea soselelor construite cu banii contriboabililor sau eventualele restructurari care nu inceteaza sa apara si care afecteaza intreaga comunitate.........................

    39. Majoritatea galatenilor locuiesc la bloc si fiecare cetatean ar dori sa poate iesi la iarba verde cu familia la sfarsit de saptamana, fara masina particulara unde ar putea merge galatenii ? Vi se pare anormal amenajarea unor locuri din banii contriboabililor in acest scop ?

    40. Credeti ca raspunsul la intrebarile mentionate ar trebui puse unui candidat la Primarie ? daca nu, de ce nu si daca da, la ce alte intrebari ar trebui sa raspunda un viitor Primar.

    Raportează
  • postat de xxxxxxxxxxxxx Vineri, 30 Martie 2012 12:35 Link la comentariu
    0
    0

    sa va voyeze moartea sida si buba neagra de comunisti, huaa pdl psd unpr si dracu sa va ia gatul, va dau la cioc ,

    Raportează
  • postat de alfar Joi, 29 Martie 2012 22:31 Link la comentariu
    0
    0

    cit timp in campaniile electorale candidatii isi permit sa promita " mari infaptuiri", de fapt niste minciuni sfruntate de care si ei rid, gen aeroporturi, poduri, inflorirea dezvoltarii orasului si judetului si o bunastare a galatenilor de ai zice ca ne-a pus DUMNEZEU mina pe cap si apoi patru ani nu-i deranjeaza nimeni, totul nu este decit o butaforie ieftina. V.L cere o constientizare din partea alegatorului galatean. frumos spus dar greu de realizat. PENTRU CA TOTI CANDIDATII VOR MINTII FARA SA CLIPEASCA SI SE VOR INTRECE IN PROMISIUNI ABERANTE. eu cred ca pina cind aceste promisiuni electorale nu vor avea repercusiuni legale, in justitie, daca se dovedesc ca sint facute doar in scopul inselarii electoratului asa o sa o fie pina la nesfirsit. de fapt eu cred ca aceste minciuni electorale s-ar putea incadra in vinovatia de INSELACIUNE. ar trebui o lege care sa faca aceste minciuni electorale si promisiuni necinstite o INFRACTIUNE. atunci poate ai putea alege din cei ce le-ar fi frica sa minta alegatorull. pina atunci totul e doar loterie ruseasca.

    Raportează
  • postat de cornel Joi, 29 Martie 2012 15:01 Link la comentariu
    0
    0

    Din pacate autoarea articolului ,dna Mandita era o PZDista inraita,tipica acestui oras mort de 22 de ani !Poate s-a saturat si ea de PZDisme si mizerii de astea !Din pacate o spun din nou,PZDul s-a intarit cu PNL si cu PC, formand USL.Aceiasi Marie cu mai multe palarii.Balaurul are mai multe capete infierbantate acum,din care 3 gurese sint din zona noastra si tin de incompetentul VP Dobre(o braileanca,o tecuceanca si o galateanca).Cu M Stan as vota dar banii de la Liga Campionilor sunt in pericol de a fi inghititi de PNL+PZD.Atunci ce facem ?

    Raportează
  • postat de Me Joi, 29 Martie 2012 12:10 Link la comentariu
    0
    0

    Democratia are si "slabiciunea" ca orice neghiob se poate arunca la microfon.

    Daca suntem multi la vot, sita va fi mai deasa si va cerne gunoiul.

    Eu voi merge la vot. Nu imi permit luxul sa fiu indiferent.

    Raportează
  • postat de mandea007 Joi, 29 Martie 2012 11:08 Link la comentariu
    0
    0

    Am inteles mesajul: la vot neamule. Cu catel, cu purcel, toata lumea la vot. Dar...ca la noi intotdeauna exista un dar, pe cine dracu', Doamne iarta-ma ca suntem in post, sa mai votam?... Aceasta-i intrebarea... De alde mos Nicolae si tataia Durbaca nu vreau sa mai aud nimic; ne este plina viata de ,,maretile" lor realizari. ,,Domnilor" consilieri toata ,,stima si gratitudinea" noastra, ceva carne in frigidere sa aiba de sfintele Pasti si, ca bonus, o usa cu grlilaj pe Traian. Le merita cu prososinta! Lasind gluma la o parte o intrebare se impune: noi pe cine votam? Aceleasi gasti de hoti si derbedei, numite partide politice? Aceleasi clanuri mafiote cu nimic mai prejos de Duduieni si Corduneni? Sau, poate, in ultimul ceas, vom mai gasi in orasul asta batut de soarta citiva oameni onesti si gospodari, independenti politic, care sa puna interesul general inaintea interesului personal sau de grup? Aceasta -i intrebarea... Gasiti raspunsul potrivit si, poate, mai avem o sansa. Mult succes!

    Raportează
  • postat de flo Joi, 29 Martie 2012 09:33 Link la comentariu
    0
    0

    @VIATA LIBERA: Este cel mai bun articol, care sper sa continue pana la alegeri! Iar daca vad ca sunteti impartiali pana la alegeri, o sa aveti o bila alba! Adica sa nu incepeti cu publicitate mascata la adresa patronului vostru!
    In aceste articole, vreau sa vad si promisiunile facute de durbaca si de nicolae in cei 20 de ani cat au condus galatiul, si ce s-a realizat din acele promisiuni! Vreau sa vad afacerile dubioase in care au intrat viitorii candidati la primarie, tocmai sa nu ne trezim cu un nou boldea! Vreau sa vad cum gandeste viitorul candidat, in general despre viitorul galatiului, si nu promisiuni anume, care oricum nu vor fi respectate!

    Raportează
  • postat de flo Joi, 29 Martie 2012 09:23 Link la comentariu
    0
    0

    Voi vota cu siguranta! Chiar daca imi e sila de politicieni si inca imi e greu sa ma decid, tocmai pentru ca suntem patiti! Dar consider ca lipsa prezentei la vot, face mult mai mult rau! Sunt de acord cu Stefan Badita.... nu vreti pe cineva anume, scrieti-va nemultumirile pe buletinul de vot! Astfel votul tau nu va putea fi falsificat! Credeti ca ajutati pe cineva sau pe voi insiva daca nu mergeti la vot!? NU!! Tot pe ei, care pot face ce vor cu votul tau!
    Eu vreau un primar mai tanar, ca m-am saturat de pensionari, cu viziuni de secolul 20! Trebuie sa evoluam, si o putem face doar privind spre viitor si nu spre trecut ca pana acum!
    Deci...daca va pasa... VOTATI!!!

    Raportează
  • postat de florian sorin Joi, 29 Martie 2012 08:45 Link la comentariu
    0
    0

    eu sincer mam saturat de gropile de pe strada mea dar si de panselutele de pe brailei care mascheaza gunoaiele de dupa blocuri odata la 4 ani isi aduc aminte ca si ei alesi poporului locuiesc in acest oras si incep marile asfaltari eternele santuri se astupa doar pane dupa alegeri si tot asa
    cred ca cel mai bine ar fi sa nu mai punem botu la vrajeala lor si sa incercam ca fiecare sa se gandseasca bine inainte de a vota avem palmieri pe brailei dar nu avem medicamente in spitale mancare nu avem crese gradinite scoli cum ar trebui sa avem . asa cade data asta mam hotarat sa dau votul meu taranistilor poate ei vor sti sal valorifice si in scopul cetatenilor

    Raportează
  • postat de florian sorin Joi, 29 Martie 2012 08:33 Link la comentariu
    0
    0

    cred ca a venit momentul sa ne amintim si de taranisti din cate stiu nu au avut atatia corupti cat au avut :psd pnl,pc cred ca este momentul sa le dam o sansa sa ne scoata orasul asta din amorteala in care este de atatia ani

    Raportează
  • postat de dan Joi, 29 Martie 2012 08:05 Link la comentariu
    0
    0

    In campania electorala si in ziua votarii, domnilor jurnalisti fiti cu ochii si pe sefii deconcentratelor , ai tuturor institutiilor publice. Precum se stie, numirile acestora facandu-se politic, majoritatea lingailor astora fiind pusi acolo nu pe competente profesionale, veti vedea disperarea lor, nu se vor da in laturi de la nimic, pentru a avea continuitate in posturile caldute , in ale hotiei si incompetentei. Va mai amintiti de cum pendula Genica de la Transurb de la o sectie de votare la alta cu ciurda de votaci dupa ea? Despre acele voturi multiple nu s-a mai auzit nimic. inainte de alegeri toate aceste lichele intra in fibrilatie, grija lor nu a fost si nu va fi niciodata binele cetateanului care le acorda votul ci numai si numai grija pentru ei, pentru afacerile lor cu iz penal, pentru prezervarea acestui sistem mafiot numit clasa politica de toate culorile. Toti golanii astia parveniti merita o lectie pe masura nesimtirii lor, de aceea trebuie ca fiecare cetatean sa mearga la vot, pentru ca dupa aceea se vor auzi multi carcotasi vorbind pe la colturi dar prin neprezentarea lor la urne inlesnesc ascensiunea acestor gunoaie (traseisti, oportunisti, interlopi, incompetenti si alte specimene specifice faunei politichiei romanesti)

    Raportează
  • postat de Cetatenii Joi, 29 Martie 2012 04:13 Link la comentariu
    0
    0

    Presedintele CJ Galati,Eugen Chebac,sa plombeze in aceasta primavara drumurile din nordul judetului : Beresti , Plesa,....

    Raportează
  • postat de Tudor Joi, 29 Martie 2012 00:28 Link la comentariu
    0
    0

    Numai mergand la vot si votand cu cap vom scoate orasul din letargia asta de peste 12 ani. Chiar daca nu vrei sa alegi pe nimeni, strica votul. Asa nu vor putea sa faca magarii cu voturile noastre.

    Raportează
  • postat de stefan badita Joi, 29 Martie 2012 00:10 Link la comentariu
    0
    0

    Mergeti la vot. Daca nu vreti pe nimeni, ANULATI BULETINUL! NU BAGATI VOTUL ALB, NU RATATI VOTAREA, PENTRU CA ATUNCI SE VOR FURA VOTURILE!

    Votul este un drept, dar si o obligatie! Dece sa decida altul pentru tine? Dece sa fii nemultumit? Mai bine sa-ti para rau ca ai votat pe cineva, decat sa-ti para rau ca nu ai votat deloc si ca ti s-a furat votul!

    FII RESPONSABIL SI MERGI LA VOT!

    Raportează
  • postat de Marian Miercuri, 28 Martie 2012 21:53 Link la comentariu
    0
    0

    Eu voi merge si voi vota. Neprezentarea la vot ii ajuta pe baietii rai sa faca magarii. Deci nu dau inapoi de la votare. Merg si voi vota cu cine cred eu ca e mai bine sa votez si cu cine consider ca ii va fi mai bine acestui oras. Pe cel care a facut ceva in acest oras si care merita sa mai faca. Nu ma intereseaza afacerile lui sau varsta, ci experienta si rezultatele.
    Nu alegeti sa nu mergeti la vot pentru ca altii vor vota in locul vostru. Mai bine mergeti si anulati-va votul daca tot nu vreti sa votati pe cineva anume.

    Raportează
  • postat de negonic Miercuri, 28 Martie 2012 21:03 Link la comentariu
    0
    0

    Indiferent pe cine as vota ,sunt suta la suta sunt sigur ca interesele noastre nu coincid .Toti vin cu promisiuni ,doar pentru a castiga voturile ,si acele promisiuni vor ramane cea ce au fost :promisiuni ,doar.Sigur , nu voi merge la vot .Nu girez, prin votul meu ,magariile pe care le vor face cei alesi .Nimeni nu se va inscrie, pentru orice functie , pentru a-mi fi mie bine ,ci lui si familiei sale .

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.